Sfârşitul progresului?

 

Prăbuşirea regimurilor comuniste din ţările est-europene a generat un mare optimism istoric. Francis Fukuyama, considerat în epocă un profet al capitalismului liberal, vedea în evenimentele deceniului nouă al secolului trecut semnele „universalizării democraţiei liberale occidentale ca formă finală de guvernare umană”, odată cu încheierea „evoluţiei ideologice a umanităţii”, adică odată cu ieşirea din scena istoriei universale a marxism-leninismului ca ideologie de stat cu pretenţia de a influenţa această istorie.[1]

Fukuyama a anticipat corect că în secolul al XXI-lea ideologiile nu vor mai avea o incidenţă reală asupra politicii internaţionale: pentru partea lumii care a ajuns la „sfârşitul istoriei”, spunea el, „viaţa internaţională va fi mai mult o problemă de economie decât de politică sau de strategie”. Astăzi, dacă analizăm raportul de putere dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă sau dintre SUA şi China, relaţiile bilaterale Rusia-Germania sau, mai recent, Rusia-Franţa, înţelegem că Fukuyama nu s-a înşelat: ideologia a fost înlocuită cu economia.

Dar profeţia cu privire la universalizarea democraţiei liberale a fost infirmată de la un an la altul, tot mai evident, iar apariţia Statului Islamic a accelerat acest proces. Evenimentele anului 2015 au scos în evidenţă iluzia cuprinsă în sintagma „sfârşitul istoriei” şi fragilitatea teoriilor care se află la temelia acestei iluzii: presupoziţia istoricistă (există legi ale istoriei şi un anumit sens al acesteia, care se realizează în faze succesive); superstiţia progresului (există un progres implacabil, legic; fiecare fază este superioară celei anterioare); optimismul istoric naiv (credinţa că societatea va fi în mod fatal mai bună, indiferent de acţiunile oamenilor, de opţiunile şi de deciziile lor).

Începând cu anul 2015, a devenit evident că globalizarea, înţeleasă ca universalizare a democraţiei liberale, este pusă sub semnul întrebării de trei procese, precipitate şi decantate de criza refugiaţilor.

Ascensiunea naţionalismului în detrimentul universalismului

În Germania, Olanda, Finlanda, Danemarca, Austria şi Suedia câştigă teren forţe politice antieuropene, antimigraţie, antiglobalizare, ale căror programe se aseamănă cu cele ale partidelor radicale de stânga din Grecia, Spania sau Italia: limitarea pieţei libere, limitarea democraţiei şi combaterea globalizării, care ar eroda identitatea naţională. De fapt, acest „autohtonism” are cauze economice şi sociale: stagnarea economică, şomajul, sărăcia, marile inegalităţi sociale, lipsa şanselor de realizare pentru un număr tot mai mare de oameni. Aceste cauze generează teama faţă de imigranţi şi amplifică demagogia de sorginte non-liberală. Unele dintre partidele în ascensiune – Frontul Naţional, în Franţa; Liga Nord, în Italia; Partidul Independenţei Regatului Unit – sunt autoritariste, admiratoare ale capitalismului non-liberal de tip rusesc.

Ascensiunea capitalismului non-liberal în detrimentul celui liberal

După cum se ştie, în anii ’30 ai secolului trecut, criza economică a dus la ascensiunea unor lideri ca Hitler, Mussolini şi Franco, promotorii unui corporatism economic care a degenerat în dictatură şi totalitarism. Tot pe cale democratică au ajuns la putere şi liderii autoritari şi populişti contemporani, Berlusconi, Putin sau Erdogan, care se opun Uniunii Europene şi oricărei instituţii supranaţionale, comerţului liber, liberei circulaţii a persoanelor, investiţiilor străine directe. Ei au redus libertatea politică prin controlul asupra mass-mediei, în principal asupra televiziunilor. La Budapesta, Viktor Orbán vorbeşte despre o „democraţie non-liberală” şi reinventează zidul chinezesc în secolul al XXI-lea. Ca o consecinţă a escaladării „terorismului internaţional”, Occidentul este pe cale să limiteze democraţia de dragul securităţii, unul dintre sloganurile cele mai uzitate ale anului 2015 fiind „Libertate în schimbul securităţii”. În numele aceluiaşi slogan, Obama a readus în discuţie acordarea permisului de portarmă, în condiţiile în care acest drept a fost, timp de peste două secole, parte constitutivă a identităţii americane.

Ascensiunea tehnocraţiei în detrimentul democraţiei

Tot în anii ’30, când capitalismul occidental era ameninţat de mişcări de stânga şi chiar de schimbarea ordinii sociale pe calea alegerilor, clasa dominantă a preferat să sacrifice democraţia pentru a-şi salva sistemul de producţie şi de distribuţie, sursa puterii sale economice, sociale şi politice, demonstrând că legătura dintre capitalism şi democraţie nu este o legătură necesară. Anul 2015 ne-a atras atenţia asupra probabilităţii ca ieşirea din criza actuală să se facă în aceeaşi direcţie sau, oricum, nu pe uşa pe care scrie „Democraţie”. Doar că astăzi soluţia nu mai poate fi un regim de dictatură sau unul totalitar. În schimb, democraţia poate fi substituită cu tehnocraţia, justificată de creşterea complexităţii sistemului social, a cărui conducere nu mai poate fi asigurată de reprezentanţii aleşi ai poporului suveran.[2]

Până în acest an, puteam să percepem aceste procese, pe care le-aş califica, generic, drept o „cădere din cerul universalităţii”, doar ca pe o etapă de regres necesar în contextul procesului de universalizare a istoriei, ceva de genul „un pas înapoi” după care vor urma „doi paşi înainte”. Dar după anul 2015 este necesar să ne întrebăm dacă nu cumva această revenire la barbarie este o tendinţă ireversibilă a istoriei umane. Cred că ar fi cazul să ne pregătim sufleteşte pentru eventualitatea ca actuala criză a civilizaţiei industriale să degenereze într-un război omnes contra omnis, fără învinşi şi învingători. „Şi nu va fi chip de scăpare”…

Dumitru Borţun, profesor universitar doctor la Facultatea de Comunicare și Relaţii Publice din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

Note:
[1] Parafrazare a titlului unui articol celebru, „Sfârşitul istoriei?”, publicat de Francis Fukuyama în 1989.
[2] În noiembrie 2015, la Bucureşti a fost instalat un guvern de tehnicieni, numit cu o nonşalanţă iresponsabilă „guvern tehnocrat”; ori e vorba despre tradiţionala lipsă de cultură politică a românilor, ori în România s-a desfăşurat un experiment-pilot, la nivel mondial, de înlocuire a democraţiei cu tehnocraţia.

Citiți și:
Progresiștii și «noua normalitate»
Trăim o infantilizare în masă, menită a ne împiedica să deschidem larg ochii

 

yogaesoteric
12 aprilie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More