Sufletele noastre au fuzionat cu sufletul planetei Pământ

Joi, 21 iunie 2007, s-a realizat o meditaţie specială în spirală, cu ocazia solstiţiului de vară, la Stonehenge (Marea Britanie). Relatarea care urmează îi aparţine unui cursant yoga din Bihor, care a realizat această meditaţie acasă, la unison cu meditaţia de la Stonehenge.

În dimineaţa acelei zile de joi m-am trezit cu un sfert de oră înaintea începerii meditaţiei de la Stonehenge. Eram încă buimac, deoarece n-am avut timp să fac exerciţiile de încălzire, ci numai cîteva purificări de dimineaţă. Simţeam că parcă nu mi se mişcă energiile: nu se percepea nimic special încă.

Am ales una din melodiile speciale folosite la spiralele cu inducţia stării de eliberare prin miracol divin. Având în faţa mea poza lui Grieg care exemplifică starea de transcendenţă, am făcut o consacrare. Am perceput răspunsul divin repede şi intens.

Ceea ce a urmat apoi s-a derulat foarte rapid şi firesc, fără efort. Cea mai surprinzătoare era, în contrast cu starea mea anterioară, starea de energizare intensă care a apărut brusc şi modul în care energiile începeau să circule: imediat după aceea, meditaţia a devenit ceva cu totul măreţ şi extatic. Ceea ce am putut conştientiza a fost înainte de toate comuniunea cu realitatea subtilă a locului la care mă raportam: sanctuarul de la Stonehenge. Se simţea ceva din spiritualitatea arhaică specifică, iar, pe de altă parte, era pregnantă starea de fuziune subtilă cu energiile planetare esenţiale pe care le percepeam ca şi cum ar fi fost filtrate în acele momente printr-un singur punct, în acel punct de pe Planetă – locul spiralei –  fiind foarte uşor să te proiectezi atunci acolo… Mai mult, percepeam ca şi cum „axele” care susţin planeta devin brusc perceptibile cu simţul auzului, semăna cu mişcarea unor ţâţâni uriaşe care se mişcă fără încetare în locaşul lor, dar eu doar acum aveam posibilitatea să le conştientizez.


Practic mă simţeam acolo cu ceilalţi în spaţiul de deasupra spiralei şi simţeam cum sufletele noastre fuzionau în acele momente cu sufletul Planetei Pământ. De asemenea spre final am putut percepe starea de rugăciune interioară a lui Grieg şi ceva din firescul evenimentului, ca şi cum acest eveniment era de mult timp aşteptat şi pregătit de nişte fiinţe de lumină, care deci, într-un fel, e doar una din cărămizile necesare construirii unei catedrale de lumină. În centrul catedralei se află Grieg, în meditaţie continuă, veghind la aşezarea fiecărei cărămizi… Această vizualizare creatoare mai veche de-a mea se contopea instantaneu cu ceea ce se petrecea chiar atunci şi de aceea simţeam acea notă de firesc, chiar dacă anvergura excepţională îi conferea o unicitate încă nemaiîntâlnită.

Cele 45 de minute au fost o experienţă de o savoare specială, o experienţă spirituală cu totul inedită pentru mine.

Vasile

 

*****

Trimite-ne şi tu relatări despre trăirile tale spirituale pe adresa redactie@yogaesoteric.net . Cele mai frumoase scrisori de la cititori vor fi publicate pe site-ul nostru, iar relatările spirituale extraordinare vor fi premiate.

yogaesoteric

iulie 2007

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More