Teroare sub acoperire: Armata de falși naziști cu care serviciul de informații a împânzit rețelele de comunicare virtuală din Germania

Sute de naziști și extremiști de dreapta care activează pe rețelele de comunicare virtuală sunt în realitate agenți sub acoperire ai serviciului de securitate german. În misiunea lor, ei recurg inclusiv la incitare la violență.

Biroul Federal pentru Apărarea Constituției (BfV) susține că aceste conturi care aparțin agenților săi sub acoperire au rolul de a strânge informații.

Acesta este viitorul muncii de culegere a informațiilor”, a declarat pentru Süddeutsche Zeitung unul dintre șefii serviciului de informații, căruia nu i-a fost divulgată identitatea.

Potrivit articolului din cotidianul german, din 2019, autoritățile au făcut investiții masive în „agenți virtuali”, finanțate din banii contribuabililor.

Atât serviciul federal cât și serviciile de informații ale landurilor folosesc astfel de agenți sub acoperire care îi țin sub observație pe extremiștii de dreapta și, într-o măsură mai mică, pe cei de stânga, pe islamiști și pe cei catalogați drept adepți ai „teoriei conspirației”.

Guvernul de stânga al Germaniei a etichetat extremismul de dreapta drept cea mai mare amenințare la adresa securității țării, deși datele arată că extremismul de stânga și islamismul reprezintă pericole mult mai mari.

Ministrul de Interne al Germaniei, Nancy Faeser, reprezentantă a Partidului Social Democrat, a lansat un Plan în 10 puncte pentru combaterea „extremismului de dreapta”.

Partidul conservator Alternativa pentru Germania (AfD) este ținta unei supravegheri intense, inclusiv citirea e-mailurilor și ascultarea convorbirilor telefonice.

Prin exploatarea a sute de conturi de falși naziști, BfV susține că agenții săi simulează radicalismul de dreapta pentru a câștiga încrederea altor utilizatori.

Spionii recurg inclusiv la „propagandă” și „incitare la violență” pentru a-și îndeplini misiunea.

Süddeutsche Zeitung scrie: „«Pentru a fi cu adevărat credibil, nu este suficient să distribui sau să dai like la ce spun alții, ci și să faci tu însuți declarații. Aceasta înseamnă că intimidează și incită și ei», declară o agentă care susține că a intrat în serviciu «pentru a face ceva împotriva extremiștilor de dreapta». Aceasta înseamnă încurajarea activă a oamenilor în convingerile lor, dar și «alimentarea» (cu mesaje) a scenei.

Cancelarul Olaf Scholz a mers și mai departe decât predecesoarea sa, Angela Merkel, în lupta împotriva eliminării anonimatului pe internet.

Au fost vizate mai ales aplicații precum Telegram, care nu cenzurează conținutul.

După înăsprirea legilor privind „discursul dușmănos” pe internet, se așteaptă ca nu mai puțin de 150.000 de persoane să fie deferite anual justiției.

Citiți și:
Legea privind „prevenirea difuzării conținutului terorist” amenință direct libertatea de exprimare
Germania a creat un grup pentru investigarea infracțiunilor comise pe Telegram
Fondul Monetar Internațional vrea să știe ce cauți pe internet. Ce pățești dacă nu ești cetățean model

 

yogaesoteric
2 noiembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More