Trecutul bolșevic al PSD (II)

 

Citiţi prima parte a articolului

Valter Roman – tatăl viitorului prim-ministru Petre Roman – a fost una dintre cele mai sinistre figuri ale ocupației sovietice a României, un fervent agent NKVD-ist și om al lui Stalin. A fost printre altele redactor șef la Radio Moscova în perioada când soldații români mureau pentru eliberarea Basarabiei.

Numele său la naștere era Ernő (Ernest) Neuländer, dar mai târziu și-a schimbat numele. S-a născut la 7 octombrie 1913 într-o familie de evrei de proveniență hasidică, stabilită la Oradea. Tatăl său era funcționar la o bancă. A devenit inginer în urma studiilor la Universitatea tehnică germană din Brno, în Cehoslovacia.

Potrivit unor relatări, recrutarea sa în mișcarea comunistă ar fi fost făcută în 1931 de Nicolae Goldberger, care l-a ajutat să plece în URSS, tranzitând Cehoslovacia.
După 1936, Ernst Neuländer s-a înrolat voluntar, din Rusia, în Brigăzile Comuniste Internaționale ce luptau de partea forțelor republicane din Spania, sub numele Walter Roman.
Anii petrecuți în Spania au fost evocați în volumul autobiografic Sub cerul Spaniei. Cavalerii speranței. În războiul civil din Spania a avut gradul de maior și a fost comandantul unui batalion de artilerie din brigada a 11-a, numit „Venceremos”. În Spania, Valter Roman s-a căsătorit cu Hortensia Vallejo, o comunistă spaniolă, viitoarea mamă a lui Petre Roman.

În cursul războiului din Spania, Valter a fost rănit la piept, ceea ce i-a afectat plămânii. Ca urmare, a primit o telegramă de încurajare din partea ministrului de externe român, Nicolae Titulescu. Așadar Titulescu îi trimite o telegramă lui Valter Roman, șeful uneia dintre Brigăzile Internaționale ale lui Stalin din Spania. Ciudat, nu? Nu știa Titulescu că Valter Roman e omul NKVD-ului și omul lui Stalin, cel care din Spania va merge direct la Moscova și va conduce Radio Moscova în limba română? Sau de fapt știa?

După ce Republica Spaniolă a fost înfrântă în 1939, Valter Roman s-a refugiat în Franța, apoi s-a reîntors în URSS. Ce a făcut Roman la Moscova? Aflăm chiar de la el, din prefaţa pe care a scris-o pentru volumul URSS în război. Direcţiunea efortului principal:
„Ca unul care am avut fericita ocazie de a trăi în Uniunea Sovietică în timpul cel mai zbuciumat, dar şi cel mai glorios al ei, mă simt dator atât faţă de acest popor erou – care mi-a oferit ospitalitatea lui mărinimoasă – cât şi faţă de ţara mea natală de a face cunoscut ceea ce un mănunchi de criminali a încercat să ascundă”.

La început, e repartizat ca inginer electronist la fabrica de avioane din oraşul Kaliningrad, apoi se înrolează în armata sovietică, potrivit unei biografii făcută de Partidul Comunist Român la 26 noiembrie 1951 și publicată ulterior de ziarul Adevărul:
„În iulie 1941 se înrolează voluntar în Armata Sovietică. Ofensiva nazistă asupra URSS începuse la finalul lunii iunie. Valter Roman se duce, practic, de partea Rusiei pe frontul antiromânesc, deşi se pare că nu a fost trimis să lupte faţă în faţă cu românii”.
Redacția Adevărul aprecia atunci că „Oricum am lua-o, între valorile sale militare, trădarea de ţară nu pare un lucru de condamnat. La o judecată macro, a lupta într-o armată a Naţiunilor Unite, în speţă cea a URSS, nu poate aduce titulatura de trădător. Însă, din perspectiva românească, Valter Roman lupta împotriva propriei ţări”.

Interpretarea evenimentelor din iulie 1941, când armata română a trecut Nistrul intrând pe teritoriul URSS, rămâne o chestiune controversată. Situația este necesar să fie privită din perspectiva faptului că anul 1940, în urma Pactului Ribentrop-Molotov (de neagresiune între Germania și Rusia), a marcat sfârșitul României Mari, întrucât o parte importantă din teritoriul său a fost confiscat de URSS. A fost o mare tragedie că România a pierdut atunci în decurs de doar câteva luni, fără luptă, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul. Rusia era încă dominată de bolșevici, chiar dacă Stalin a urmărit prin „Marea Epurare” să îi îndepărteze de la putere. Sub auspiciile Kominternului (Internaționala Comunistă) bolșevicii aveau ca prioritate expansiunea comunismului spre cât mai multe țări ale lumii. În anul 1941, aproape toată armata Roșie era comasată spre Vest, pregătită pentru ofensiva spre Europa. Hitler a dorit să stopeze avântul comunismului bolșevic, care începuse deja să crească și în interiorul Germaniei. În nebunia sa, Fuhrerul dorea să aplice „soluția finală” a exterminării totale a evreilor, cei care orchestrau din umbră „revoluția bolșevică” internațională. Mareșalul Ion Antonescu, aflat la conducerea de facto a României în acea perioadă (când regele Mihai avea doar 20 de ani) a ales să se alieze cu Hitler pentru a stopa expansiunea comunistă și pentru recuperarea teritoriul pierdut al țării, fără însă a trimite evreii din România în lagărele naziste. Alternativa ar fi fost ca Antonescu să cedeze în fața comuniștilor bolșevici, ceea ce ar fi avut două consecințe principale: în primul rând ar fi făcut din România o baie de sânge sub atacul nimicitor al fasciștilor, care deja ne înconjuraseră; în al doilea rând, pe termen lung, ar fi lăsat de bunăvoie țara pe mâna Kominterniștilor, ceea ce a și avut loc după 23 august 1944, când Româna a devenit țară comunistă, cu repercursiunile triste pe care le știm. Să mai observăm că arestarea lui Antonescu la ordinul regelui Mihai a fost o mișcare oportunistă, dictată atunci când devenise evident că Germania va pierde războiul. Antonescu începuse negocierile pentru ieșirea din război, dar sfătuitorii din umbră ai ne-coptului Mihai au decis să preia controlul.

Revenind la Valter Roman, este important de precizat că acesta a avut gradul de comisar politic al NKVD-ului, poliția politică bolșevică. A rămas pe front până în martie 1942 când, la chemarea lui Gheorghi Dimitrov, merge să lucreze la Comintern, alături de Ana Pauker şi Vasile Luca. După dizolvarea Internaţionalei, din mai 1943, e repartizat la Institutul nr. 205 de pe lângă CC al PCUS, unde rămâne până în mai 1945.
Adică până la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

Rămâne însă redactor-şef al postului de propagandă comunistă radiofonică România liberă.

La Moscova a condus pentru o perioadă departamentul emisiunilor în limba română la Radio Moscova, unde i-a avut în subordine pe Ana Pauker, Leonte Răutu și Iosif Chișinevschi.

„Acest post avea menirea să ajute partidul nostru în ţară”, explică Roman la Plenara din ’61. La Moscova, între transmisiile pe unde scurte, se împrieteneşte cu toţi comuniştii europeni expulzaţi în URSS, printre care şi Imre Nagy. Intră în plutonul lui Stalin şi e mândru să fie portavocea Kremlinului.

„Lui Stalin îi place să primească la întrebările lui un răspuns scurt, direct şi răspicat, fără şovăieli. De obicei, acela care se află pentru întâia dată la Stalin nu se încumetă să răspundă îndată la întrebarea pusă, căutând să-şi chibzuiască răspunsul ca să nu trântească vreo prostie. La început, şi eu, înainte de a-i răspunde tovarăşului Stalin, mă codeam, mă uitam când la fereastră, când la plafon. Iar Stalin îmi spuse odată râzând: «Degeaba te uiţi în tavan, nimic nu e scris pe el. Uită-te mai bine drept la mine şi spune tot ce crezi. E singurul aspect care ţi se cere»”, povesteşte în volumul URSS în război.

În primăvara lui ’45, când soarta războiului era aproape decisă, Valter Roman merge în oraşul Kotovsk pentru a organiza cea de-a doua divizie militară formată din prizonieri români capturaţi pe teritoriu sovietic şi numită „Horea, Cloşca şi Crişan”. Formaţiunea e înfiinţată oficial la 12 aprilie 1945.

Printre membrii importanţi ai „HCC” erau Mihail Lascăr, Dumitru Petrescu, Mihail Boico, Sully Brill şi Sorin Toma, fiul poetului proletcultist Alexandru Toma (născut Moscovici). Valter Roman ocupă funcţia de şef al Secţiei de Educaţie, Cultură şi Propagandă a Diviziei. Cu alte cuvinte, însărcinatul cu propaganda în rândul ostaşilor trădători.

În timp ce Ana Pauker s-a reîntors în România îmbrăcată în uniforma sovietică, Valter Roman s-a reîntors pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel în cadrul Diviziei Horia, Cloșca și Crișan, constituită din prizonieri de război români aflați în URSS, care au ales să treacă de partea inamicului (ceea ce reprezintă o crimă de înaltă trădare pe timp de război) sub comanda generalului Mihail Lascăr. Fiind susținut de Stalin, a fost propulsat în eșalonul de conducere al Partidului Comunist Român (PCR). A fost decorat în 1945 în Uniunea Sovietică cu ordinul „Steaua roșie”. În același an, sub ocupație sovietică și sub noul regim dominat de comuniști, a fost ridicat la gradul de general-maior în armata română.

Un an mai târziu, în 1946, Valter Roman a fost numit șef al Direcției de Educație, Cultură și Propagandă a Armatei și e desemnat locotenent-colonel. În 1948, la doar 35 de ani, a fost ridicat la rangul de general și devine șef al Marelui Stat Major al Armatei. Între 1947-1951 ocupă postul de șef al Direcției Superioare Politice a Armatei.

Din 1951 Roman devine membru al Comitetului Central al PCR și e numit şef al Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor, instituţie nou-înfiinţată, unde recunoaşte că se ocupă şi de „curăţirea aparatului de tot felul de elemente reacţionare”. A rămas în această funcție până în ianuarie 1953, când a fost înlăturat odată cu îndepărtarea „grupului Luca-Pauker-Georgescu”.

Din 1954 până la moarte a fost director al Editurii Politice, el susținând că astfel ar fi fost „marginalizat” de regim. Din 1967, odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, Valter Roman a fost supravegheat foarte atent de către Securitatea română întrucât Ceaușescu s-a înscris pe o politică mai dizidentă față de Moscova. Ceauşescu l-a transferat pe Valter Roman din centrul puterii politice, dar, pentru a arunca cu praf în ochii Moscovei, care avea în continuare o influență majoră în România, i-a menținut o bună parte din titlurile onorifice, precum și beneficiile materiale. Ceauşescu relata despre Valter Roman: „L-am auzit cu urechile mele când i-a spus lui Dej că aparține NKVD-ului”. Ceauşescu a ordonat unității de servicii secrete ale Securității UM 0920/A să se dubleze numărul de microfoane din biroul și locuința lui Valter Roman: „Câte două în fiecare cameră. Și nu uitați WC-urile!”.

Istoricul sovietic T. M. Islamov a publicat documente care arată că Valter Roman „a pledat în fața membrilor Comisiei Litvinov în favoarea înființării statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie”.

Fiul lui Valter, Petre Roman, contestă cele spuse de istoricul sovietic spunând că tatăl său ar fi susținut rămânerea Transilvaniei ca provincie a României. Totuși, această concluzie rezultă și din alte cercetări ale arhivelor din Moscova, realizate după 1990 de către profesorul Gheorghe Buzatu. Documentele relevă că la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când soarta Transilvaniei era încă incertă, s-au găsit niște tovarăși care, simțind sau știind că Ungaria nu va mai stăpâni Transilvania, au lansat o campanie de dezinformare a Moscovei, pe ideea că cea mai justă soluție ar fi ca Transilvania să devină un stat independent! În fruntea acestei diversiuni clar anti-românești s-a aflat (și) Valter Roman.

Documente recente demonstrează că Valter Roman a fost amestecat în complotul K.G.B. și al P.M.R. care avea drept scop arestarea guvernului naționalist Imre Nagy, după Revoluția ungară comunistă din 1956 de la Budapesta. După ce membrii guvernului Nagy au fost reținuți ilegal pe teritoriul României, într-un complex de vile de la Călimănești în județul Vâlcea, aceștia au fost aduși la București și instalați în complexul de vile ce a aparținut Misiunii Militare Germane în România între 1940-1944, de lângă lacul Snagov, vile aflate azi în posesia ambasadei ruse de la București. Imre Nagy a fost transferat după doi ani în Ungaria și judecat în 1958, condamnat la moarte și executat la Budapesta de noua conducere prosovietică a Ungariei.

Ca exponent convins al bolșevismului comunist, Valter Roman a rămas cunoscut ca autor al celebrei sintagme „După noi, vom veni tot noi. Noi nu scriem istoria, ci o creăm”. În calitate de șef al Editurii Politice, mergea cu soția la Karlovy Vary la tratament, pe banii Partidului; avea la Snagov o vilă pe malul lacului, iar în vacanțele la mare stătea întotdeauna la hotelul de lux la care erau cazați străinii: Hotelul Astoria de la Eforie Nord. Walter Roman a murit în 11 noiembrie 1983, în timpul unei operații de îndepărtare a unei tumori plasată foarte aproape de cord, la vârsta de 70 de ani. Petre Roman, fiul său, a susținut în mod mincinos că „Ceaușescu l-a omorât pe tatăl meu”.

Citiţi a treia parte a articolului

Citiţi şi:

Un colosal document de arhivă: Adevărul despre politicienii monarhiei, cei pe care epigonii lor îi ridică azi în slăvi

Dezvăluiri făcute de Iulian Vlad, fostul șef al Securității: Ideologul Revoluției din 1989 a fost Silviu Brucan

 

yogaesoteric
5 noiembrie 2019