Ucraina și prăbușirea valorilor occidentale

„Rusia, această bătrână țară tirană, încearcă să distrugă democrația impertinentă a Ucrainei. O victorie ucraineană ar confirma principiul guvernării libere, integrarea în Europa și bunăvoința oamenilor de a face față provocărilor globale. Prin contrast, o victorie a Rusiei ar spori politica de genocid din Ucraina, ar înrobi europenii, ar face imposibilă lupta împotriva amenințărilor climatice, ar întări fasciștii, tiranii și nihiliștii care văd politica ca pe un spectacol menit să distragă oamenii de la distrugerea lumii. Acest război determină principiile care vor prevala în secolul al XXI-lea, politicile de masacre în masă sau politicile de apărare a demnității umane. Viitorul democrației este în joc.”

Acesta este în esență modul în care Timothy Snyder, unul dintre cei mai proeminenți reprezentanți academici ai establishmentului occidental, descrie mizele războiului din Ucraina în numărul din septembrie al revistei americane Foreign Affairs. Apărarea „valorilor europene” împotriva barbariei, a democrației împotriva dictaturii, a virtuților eroice împotriva crimelor de război, acesta este discursul pe care îl servim zi de zi de la liderii occidentali și mass-media începând cu 24 februarie, pe un ton și cu unanimitate care nu primesc niciun răspuns.

Este adevărat că această viziune corespunde realității și că acest război corespunde unei lupte a binelui împotriva răului? Și care sunt aceste valori faimoase pe care le auzim mereu și mereu, dar pe care nu le definim și, mai presus de toate, ne supunem testului propriului nostru comportament? Care este însemnătatea unei „valori” devenite inutilizabile pentru că a fost alterată sau a fost devalorizată de atitudini chiar mai criminale decât cele reproșate adversarului? Aceste întrebări nu sunt triviale pentru că, văzută din restul lumii, Europa arată că nu a reușit să împărtășească modelul său intern – cooperarea între națiunile membre pe o bază egalitară și cu respect reciproc – cu celelalte națiuni ale lumii și își pierde onoarea și creditul față de ele.

Este necesară o analiză a situației actuale

Prima observație problematică este valoarea fondatoare a Europei din 1945, valoarea care a fost menținută timp de șapte decenii pentru a justifica crearea și succesul Uniunii Europene: pacea între națiuni, dar care a dispărut complet din discursurile oficiale și mass-media din aprilie anul trecut.

Desigur, pacea suferise deja un regres serios în anii 1990, în timpul războiului din Iugoslavia, când recunoașterea prematură a independenței Sloveniei și Croației de către Germania a înrăutățit situația și, în 1999, liderii germani au născocit falsul plan „Horseshoe” și a pus în scenă masacrul de la Raçak, despre care se presupune că ar fi fost declanșat de sârbi pentru a lichida kosovarii și astfel a justifica bombardarea unui stat european timp de 78 de zile, zecile de decese și daunele de miliarde de dolari.

Acest ideal de pace a fost, de asemenea, subminat de faptul că N.A.T.O. a devenit treptat o alianță din ce în ce mai agresivă după dispariția Uniunii Sovietice, după cum reiese din atacurile asupra Serbiei, deja menționate, Irak, Libia, Siria și Afganistan, cel mai adesea comise cu încălcarea dreptului internațional. Ca să nu mai vorbim de bombardamentul continuu al populației civile din Gaza sau de deportarea locuitorilor Insulelor Chagos de către britanici pentru a înființa o bază militară (Diego Garcia), recent condamnată de Curtea Internațională de Justiție.

În ciuda acestor încălcări, pacea, cel puțin în mod oficial, a rămas o bază de acțiune și o pretinsă „valoare” a Europei și a Occidentului. În numele menținerii păcii, președintele Sarkozy s-a grăbit la Moscova în vara anului 2008 pentru a se întâlni cu președintele Putin după războiul eșuat din Georgia declanșat de Saakașvili.

În numele păcii, Europa, Franța și Germania au condus, au negociat și au garantat în continuare acordurile de la Minsk care au urmat răsturnării guvernului ucrainean și revoltei provinciilor estice ale Ucrainei după revoltele din februarie 2014 și anexării Crimeei la Rusia. Am sperat chiar că pacea va fi posibilă între Ucraina și Rusia la sfârșitul lunii martie, până când mediatizarea situației din Bucha și vizita lui Boris Johnson la începutul lunii aprilie au pus capăt oricărei speranțe de negocieri din partea vestică.

De atunci, pacea a dispărut de la orizontul european. Mai mult, miniștrii și mass-media, în frunte cu președintele Comisiei Europene, cer în mod constant mai mult război, mai multe livrări de arme, mai multe sancțiuni, mai mult sprijin financiar, mai multă austeritate energetică, stigmatizarea și punerea etichetei de trădători celor câteva voci care îndrăznesc să facă apel la dezescaladare și diplomație. Acest decalaj între valorile proclamate și comportamentul real subminează întregul discurs occidental asupra valorilor.

În aceeași ordine de idei, cum să interpretăm discursul liderilor europeni și al mass-mediei, care nu au cuvinte suficient de dure pentru a critica naționalismul Serbiei, Rusiei, Ungariei, Turciei, Chinei (vis-à-vis de Taiwan), șovinismul așa-numitelor partide „de extremă dreapta” în Franța, Italia, Țările de Jos, Austria și în alte părți, precum și separatismul Catalanilor, republicilor Donbass și al Crimeei, care au toate precauțiile posibile pentru secesiunea Kosovo, independența Taiwanului, ocuparea Golanului și colonizarea Cisiordaniei, dar care nu sunt recunoscute de dreptul internațional, și pentru lupta virtuoasă a batalioanelor ultranaționaliste ucrainene, dar condamnată de O.N.U. în cadrul rezoluțiilor împotriva nazismului? Cum putem lăuda naționalismul unora, oferindu-le arme, sprijin financiar și recunoaștere politică, condamnând în același timp naționalismul altora, care, spre deosebire de primii, nu au început încă niciun război?

A doua valoare apărată de Occident este democrația. În ceea ce privește pacea, ne-am dori să aplaudăm. Dar dacă privim cu atenție, avem îndoieli. Cum putem justifica sprijinul necondiționat pentru Ucraina, sub pretextul democrației, când aceeași țară a interzis toate partidele de opoziție (în martie anul trecut), a închis toate canalele de știri neguvernamentale (în 2021 și 2022), a interzis limbile minoritare (și chiar majoritatea, deoarece limba rusă este vorbită de două treimi din populație), zeci de jurnaliști, adversari politici și chiar negociatori uciși de serviciile sale de securitate au permis dezvoltarea corupției agresive (poziția a 122-a în clasamentul corupției globale), au vândut 17 milioane de hectare de teren agricol bun către trei multinaționale americane, în ciuda opoziției populare, a înrolat forțat populația masculină în armata sa, a executat prizonieri de război, și-a folosit propria populație civilă ca scut uman (vezi raportul Amnesty), și-a umplut armata și administrația cu simpatizanți neo-naziști notorii (pentru a menționa doar câteva fapte importante care au fost confirmate și recunoscute de mass-media dominantă)? Este acesta cu adevărat modelul democrației pe care vrem să-l apărăm?

Și cum rămâne cu apetitul nostru pentru democrație atunci când ne grăbim la Baku pentru a flata dinastia Aliev care continuă să atace Armenia, în Arabia Saudită pentru a-l câștiga pe prințul MBS care a poruncit tăierea în bucăți a jurnalistul Kashoggi, în Camerun pentru a ne împrieteni cu președintele Biya, care a fost la putere timp de 40 de ani, cu unicul scop de a obține puțin petrol sau gaze? Toate acestea pentru a-l boicota pe Vladimir Putin, care a fost președinte timp de 18 de ani și care este gata să ne livreze gaze și petrol mai puțin poluante mai ieftin?

În mod similar, nu avem suficiente cuvinte dure pentru a denunța interferența Rusiei în afacerile țărilor democratice, așa cum s-a petrecut în timpul întregului mandat al lui Donald Trump și în timpul alegerilor din Franța din 2017. Dar care este răspunsul atunci când doi procurori speciali americani (Robert Mueller și John Durham) stabilesc contrariul? Nimic! Dimpotrivă, susținem cu entuziasm intervenția SUA în funcționarea politică a țărilor terțe, așa cum a fost cazul în Venezuela în 2019, cu sprijinul autoproclamatului președinte Juan Guaido, cu lovitura de stat împotriva președintelui bolivian Evo Morales și cu toate revoluțiile colorate menite să răstoarne guvernele legitime, cum ar fi cel din februarie 2014 în Ucraina.

Jurnalistul și regizorul australian John Pilger spune că, în timpul celor optzeci și trei de ani de viață ai săi, guvernul SUA a reușit sau a încercat să răstoarne cincizeci de guverne străine, majoritatea democratice, și au intervenit în alegerile din alte treizeci de țări. Că a purtat război sau a aruncat bombe și asupra a treizeci de țări, majoritatea sărace și lipsite de apărare, a luptat împotriva mișcărilor de eliberare din 20 de țări și a încercat să-i asasineze pe liderii a aproximativ 50 de națiuni, toate cu prețul unor carnagii, masacre și distrugeri de nedescris. Un exemplu de democrație și respect pentru oameni!

Și în cele din urmă, cum rămâne cu funcționarea noastră democratică atunci când susținem un război fără consultarea cetățenilor, când adoptăm neutralitatea fără dezbatere, așa cum este cazul în Elveția, atunci când ne angajăm în beligeranță împotriva opiniilor oamenilor? Amintim în acest sens sondajul efectuat în Germania și publicat pe 30 august de revista Stern: 77% dintre germani sunt în favoarea negocierilor de pace în Ucraina (față de 17% care cred că nu ar fi necesar să fie făcut nimic), 87% cred că ar fi necesar să negociem cu Putin (față de 11%), 62% că nu ar fi indicat să livrăm arme Ucrainei (față de 32%). Un altul a avut rezultate similare în Austria. Acestea sunt opinii populare pe care nu le vom asculta.

A treia categorie de valori pe care este necesar să le apărăm în Ucraina este reprezentată de drepturile omului. Ideologii occidentali susțin că Rusia a comis o crimă de agresiune, cea mai gravă dintre toate crimele potrivit Tribunalului de la Nürnberg, prin lansarea „operațiunii speciale” împotriva Ucrainei. Este posibil. Dar rușii, într-o manieră similară acuzațiilor occidentale despre uigurii din China, spun că au răspuns doar la crima de „genocid” comisă de forțele ucrainene din 2014 în Donbass, cu prețul a 14.000 de decese atestate de ONU. La fel este valabil și pentru încălcarea dreptului umanitar, luarea de ostatici civili, executarea de prizonieri. Potrivit estimărilor din august, ONU a estimat numărul victimelor civile din februarie la aproximativ 5.587 de morți și 7.890 de răniți. Aceasta înseamnă 6.000 de civili morți și 8.000 răniți, dar suntem departe de un masacru pe scară largă și de sutele de mii de civili uciși de trupele NATO și armatele pro-occidentale din Irak, Afganistan sau Yemen.

Crime împotriva crimelor, acuzații împotriva acuzațiilor, nu am ajuns prea departe dacă ne uităm la aceste aspecte într-o perspectivă holistică. Și, în orice caz, dacă cineva este cinstit și dacă cineva dorește să judece presupusul agresor pentru crimele sale, ar fi necesar să înceapă mai întâi cu el însuși.

În mod similar, Occidentului și Europei, în special, îi place să se considere drept un model de libertate de exprimare, în comparație cu o Rusie care o disprețuiește fără rușine. Dar cum putem explica faptul că mass-media noastră aservită calcă în picioare toate criteriile de informații obiective prin faptul că ia partea Ucrainei, fără a asculta cealaltă parte? „Audi alteram partem” spun manuale de jurnalism. Unde este pluralismul presei și diversitatea de opinii? Și de ce a fost interzisă cu totul presa rusă RT și Sputnik din UE? Nu este acesta un atac grosolan asupra libertății de exprimare, chiar și atunci când încercăm să-l justificăm sub pretextul combaterii „propagandei ruse”? De când cenzura a fost democratică și reprezentativă pentru libertatea de exprimare? Și cum putem justifica tratamentul josnic al lui Julian Assange, Edward Snowden sau Chelsea Manning, pentru că ei au denunțat crimele americane din Irak sau compromisurile lui Hillary Clinton și fiul lui Biden?

Ultimul punct, pentru o listă care ar putea fi extinsă, încălcarea flagrantă a dreptului la proprietate privată cu confiscarea activelor Băncii Centrale Ruse, proprietatea privată a oligarhilor, și sechestrarea a miliarde de active afgane și venezuelene de către băncile centrale americane și engleze.

A patra și ultima categorie de valori trădată de practicile occidentale se referă la ecologie și la lupta împotriva schimbărilor climatice. De la Summitul de la Rio din 1992, Occidentul s-a prezentat ca un campion al luptei pentru „conservarea planetei” și dezvoltarea tehnologiilor ecologice, cu mare dificultate și cu dezbateri interne puternice, declarând în special războiul împotriva emisiilor de CO2. În 2019, elitele sale politice și mass-media au fost pline de admirație pentru Greta Thunberg și grevele tinerilor, în timp ce făceau apel la țările din sud, care nu reprezentau aproape nimic în problema emisiilor de gaze cu efect de seră, să se alăture inițiativei în schimbul investițiilor impresionante pe care președintele manipulator al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a estimat în sute de miliarde de dolari.

După trei ani și șase luni de război în Ucraina, ce s-a petrecut? Nimic altceva decât abandonarea tuturor promisiunilor făcute și trădarea țărilor din Sud. În numele luptei pentru Ucraina și a „economiei ruse care îngenunchează”, Europa a început să importe cu mare cheltuială, cu mari întăriri de petroliere poluante și de transport în vrac al gazelor și al uleiului de șist consumat anterior. Centralele electrice pe cărbune sunt redeschise în Germania și Polonia cu binecuvântarea miniștrilor mediului care ar fi făcut scandal în urmă cu doar un an referitor la această problemă. Și în curând va fi rândul centralelor nucleare.

În întreaga Europă, Verzii de ieri, în fruntea luptei anti-nucleare și pacifiste, s-au reconvertit în lideri ai celor mai războinice politici existente, sub pretextul că ar fi o situație temporară și că nu ar compromite obiectivele climatice! La fel ca socialiștii care au votat pentru credite militare în 1914, Verzii de astăzi au îmbrăcat uniforma kaki pentru a adera la cel mai virulent militarism și pentru a se folosi de beneficiile combustibililor fosili certificați „democratic”, deși cumpărați din Qatar, din Arabia Saudită sau Azerbaidjan. Căutați eroarea!

În ceea ce privește țările din sud, se simt mai înșelate ca niciodată. La ultimul summit euro-african privind clima, care a avut loc la Rotterdam, pe 5 septembrie anul trecut, niciun șef de stat european nu s-a prezentat, cu excepția gazdei olandeze! Africanii, al căror continent a contribuit doar cu 3% la emisiile de gaze cu efect de seră și cărora le-am promis 100 miliarde de dolari pe an ca ajutor până în 2020, nu vor uita această trădare. Șefii de stat europeni au fost prea ocupați cu elaborarea ultimelor sancțiuni împotriva gazelor naturale rusești.

Această listă a încălcărilor mici și mari ale valorilor mărturisite de Occident în contextul războiului din Ucraina este simptomatică nu numai pentru ipocrizia Occidentului – care nu este nouă – ci și pentru prăbușirea principiilor morale și a presupusului exemplu oferit de Occident. Occidentul a luptat în numele valorilor sale și în cele din urmă a câștigat Războiul Rece împotriva adversarului sovietic. Marele diplomat și teoretician al Războiului Rece, George Kennan, scrisese deja în 1951 că „cea mai importantă influență pe care SUA o pot exercita asupra evenimentelor interne din Rusia va continua să fie cea a exemplului. Mesajul pe care ne străduim să-l aducem altora, oricare ar fi acesta, poate fi eficient numai dacă este în concordanță cu propriul nostru comportament. Este suficient de impresionant să impui respect și încredere într-o lume care, în ciuda tuturor dificultăților materiale, este mai dispusă să recunoască și să respecte excelența spirituală decât opulența materială”.

Este clar că nu urmăm calea cea dreaptă. Intoxicată de propria propagandă, Europa este convinsă că încă întruchipează un ideal moral și că poate reprezenta idealurile morale ale Războiului Rece – binele împotriva răului, democrația împotriva dictaturii – fără a fi nevoie să le aplice. Orice se va petrece și oricare ar fi rezultatul acestui conflict, oricare ar fi responsabilitățile ambelor părți, este necesar să ne temem că Occidentul se va înșela doar pe sine însuși. Acest război, condus în numele moralității de ucraineni, este doar masca unei nevoi de prădare universală și a unei hegemonii globale niciodată satisfăcută.

Citiți și:
Ucraina e pe cale să piardă Războiul……. La fel și Europa
Toate războaiele economice ale SUA
I want you to panic! Despre cultul politic extrem al apocalipsei climatice şi idolul util Greta Thunberg (I)

 

yogaesoteric
28 octombrie 2022