Vezi câte scântei cerești iscă rugăciunea în inima omenească?

Ostenește-te să întărești credința din tine. Cu vremea, vei simți nevoia să te rogi. Credința ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune. Vezi câte scântei cerești iscă rugăciunea în inima omenească?

Am văzut odată cum pe o roată de moară cădea puțină apă. Și roata rămânea nemișcată. Apoi a venit apă multă, și roata s-a pus în mișcare. Credința e putere duhovnicească. Puțina credință nu mișcă nici conștiința spre cugetarea la Dumnezeu, nici inima spre rugăciune către Dumnezeu. Credința mare mișcă și conștiința, și inima, și tot sufletul omului. Cât dăinuiește în om o credință mare, ea îi mișcă sufletul, prin puterea ei, către Dumnezeu.

Ai citit, spui tu, cuvintele Mântuitorului: „Știe Tatăl vostru de ce aveți trebuință mai înainte de rugăciunea voastră”, și din ele ai tras concluzia că rugăciunea nu folosește, îndeobște, la nimic. Într-adevăr, știe Dumnezeu dinainte tot ce ne este necesar, și totuși El vrea să ne rugăm Lui. Aspectul acesta e mai ușor de explicat unor părinți decât ție, om necăsătorit. Uite, și părinții știu dinainte ce au nevoie copiii, și totuși așteaptă ca aceștia să-i roage – fiindcă părinții știu că ruga înmoaie și înnobilează inima copiilor, îi face mai supuși, smeriți, blânzi, ascultători, milostivi și nobili.

Vezi câte scântei cerești iscă rugăciunea în inima omenească?

Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi

Citiți și:
Rugăciunea – un pas către miracol
«Rugați-vă cum puteți! Din deasa rugăciune, omul învață rugăciunea cea adevărată!»

 

yogaesoteric
21 noiembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More