Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
O româncă la Maha Kumbha Mela
În India a avut loc în ianuarie o sărbătoare spirituală a yoghinilor, numită Maha Kumbha Mela, care se celebrează doar o dată la 144 de ani. Monica Ceşa, aflată de 12 ani sub îndrumarea  spirituală a maestrului său, profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, ne povesteşte cu emoţie experienţa şi recunoaşterea ei într-o altfel de lume

În drum spre marea sărbătoare

Monica Ceşa este plecată în India pentru a preda yoga aşa cum se practică ea în România. La începutul anului a avut ocazia să participe la cel mai senzaţional eveniment de pe acele meleaguri. Iată ce ne povesteşte ea:
„Pe data de 22 ianuarie am plecat cu un grup de 24 de elevi spre Alahabad. Am închiriat un autocar numai pentru noi. Am ajuns la destinaţie după o călătorie de o zi şi o noapte. Deoarece în anul acesta la Alahabad era Maha Kumbha Mela, adică cea mai mare sărbătoare ce are loc la un interval de 144 de ani, s-au adunat aici în jur de 10 milioane de oameni pentru cea mai mare defilare care urma să se desfăşoare a doua zi, pe data de 24 ianuarie. Ceea ce am văzut acolo m-a surprins într-un mod plăcut.

Cu picioarele pe pământ, dar într-o altă lume

Imaginaţi-vă că vedeţi în faţa voastră un puhoi de 10 milioane de oameni, cam de patru ori mai mulţi decât populaţia Bucureştiului, pe un câmp de câţiva kilometri de corturi, totul desfăşurându-se într-o stare de calm, pace şi armonie. Nu era gălăgie, nu era mizerie. Poliţia era prezentă peste tot şi totul era foarte bine organizat. Nimeni nu se certa, nimeni nu era violent. Fiecare respecta ascultător regulile de trafic, de cazare, de igienă. Plutea în aer o atmosferă într-adevăr spirituală. Oriunde altundeva în lume, dacă pui la un loc numai zece mii de oameni e foarte greu să menţii o oarecare disciplină. Aici însă totul era plin de iubire şi bun simţ. Incredibil pentru nişte europeni ca noi să vadă atâta dovadă de “bună creştere” la o mulţime imensă de oameni, pe care, din anumite puncte de vedere, îi consideram în afara “civilizaţiei”. Am decis să-i las pe fiecare din grup să fie pe picioarele lui, cum se spune la noi. M-am gândit că fiecare va avea o experienţă în conformitate cu propria karma, şi de aceea i-am lăsat să se grupeze pe afinităţi şi i-am rugat doar să respecte ora de întoarcere care urma să fie a doua zi seara.

Primul cort al unui swami

Cu mine s-a decis să vină o fată născută în India, dar care trăieşte în New York şi pe care o cheamă Monika. I-am spus de la început că vreau să facem împreună o consacrare mai specială către Shiva (n.n. Conştiinţa Supremă), pentru a ne îndruma paşii spre persoane realizate din punct de vedere spiritual. Dumnezeu ne-a răspuns foarte clar prin tot ceea ce a urmat. Am mers printre corturile din tabăra imensă, fără a avea vreo destinaţie precisă, căci nu aveam nici o adresă. La un moment dat am vrut să o luăm pe o scurtătură, dar am ajuns într-un drum înfundat, aşa că a trebuit să ne întoarcem. Astfel am trecut prin cortul unui swami (n.n. distincţie oferită yoghinilor evoluaţi spiritual). Respectivul stătea pe un piedestal, ne-a invitat înăuntru şi ne-a întins degetul mare de la picior să i-l sărutăm în semn de respect. Deoarece nu am simţit să fac gestul şi pentru că am fost învăţată să nu fac compromisuri, l-am salutat doar respectuos de la distanţă. Ne-a poftit să luăm loc şi ne-a servit cu nişte prasad (n.n. hrană sfinţită).

Am început să îi pun diverse întrebări, dacă e iluminat, dacă a atins starea de samadhi etc. Respectivul swami mi-a lăsat însă impresia unui om cam “slăbuţ” din punct de vedere spiritual (căci fizic era destul de grăsuţ) şi cam îngâmfat. Răspundea la telefon la fiecare 5 minute şi se arăta foarte ocupat, aşa că n-avea timp de întrebările mele obositoare pentru el.

„Shiva ne-a îndrumat spre Pilot Baba”

Acolo, în aceeaşi încăpere, se afla un ziarist de la Indian Times, unul dintre cele mai populare ziare din India. Respectivul ne-a spus că, dacă vrem să vedem fiinţe iluminate, el cunoaşte o astfel de persoană, pe nume Pilot Baba. Spunea că el e acolo de câteva săptămâni şi a fost prin toate corturile, le-a luat interviuri la toţi sadhu-şii (n.n. mistici ai Indiei), iar aceia erau singurii din toată adunarea despre care se spunea că sunt iluminaţi. Aşa că am plecat spre sediul lui Pilot Baba. Am mers cam 7 km până să-l găsim şi-i mulţumeam lui Dumnezeu că ne-a îndrumat prin acel ziarist, căci altfel, doar “la întâmplare”, ar fi fost foarte greu să avem vreo şansă.

„Se vede că ai un maestru spiritual autentic”

Cortul era imens, iar în faţa lui Pilot Baba era o mulţime de câteva sute de oameni, poate o mie. Eram cu Monika în pragul uşii şi ne uitam cam fără vreo urmă de speranţă că am putea vorbi şi noi cu el. Dar, surpiză! Pilot Baba şi-a ridicat privirea şi s-a uitat direct şi pătrunzător în ochii mei. I-am înfruntat privirea şi m-am uitat încontinuu în ochii lui. În minutele următoare a făcut semn cu mâna să merg spre el. Ni s-a făcut loc şi am ajuns astfel în faţa lui. Nu mi-a întins piciorul să îl sărut, ci dimpotrivă, plin de modestie m-a salutat cu o aplecare a capului şi mi-a spus: “Tu eşti binecuvântată de Dumnezeu!” Am simţit în prezenţa lui o adiere de aer proaspăt şi o linişte copleşitoare. La o astfel de primire mi-am aplecat umilă capul şi l-am salutat respectuos. Mi-a spus din nou: “Se vede că practici yoga de mai bine de 10 ani!”, după care mi-a pus mâna pe cap în semn de binecuvântare. L-am înterebat: “Oamenii spun despre tine că eşti iluminat! Este adevărat? Ai atins samadhi?” Replica lui a fost: “Tu ştii răspunsul!” L-am întrebat din nou: “Cum?” El mi-a mărturisit: “Şi tu ai avut acelaşi răspuns de la Dumnezeu în urmă cu trei ani, când ai atins o stare de supraconştiinţă. Eu am acelaşi răspuns, dar la mine e continuu.” M-am prezentat şi i-am spus că sunt din România şi că scopul călătoriei mele în India e de a preda yoga.

Timpul nu-mi permitea să discut prea mult cu el. L-am rugat să-mi spună câte ceva despre mine. El a răspuns: “Ai o inimă mare şi se vede că ţi-ai dăruit viaţa în mâinile lui Dumnezeu. Se vede că ai un maestru spiritual autentic.” L-am întrebat de unde ştie, iar el a spus: “La nivelul nostru de comunicare e foarte simplu”. L-am rugat să-mi dea un sfat şi mi-a zis: “Trebuie să înveţi să fii mai detaşată! De asemenea, nu trebuie să le dai explicaţii celor care nu te înţeleg. E clar că eşti în mâinile lui Dumnezeu; învaţă faptul că niciodată cel inferior nu-l poate înţelege pe cel superior, aşa că să ai încredere în Dumnezeu şi să nu te mai explici celorlalţi.”

„Samadhi este pentru oricine”
Întrebându-l ce metode foloseşte, mi-a răspuns că pentru el nu mai este necesară vreo metodă anume, dar că pe discipolii lui îi iniţiază într-o mantra cu care realizează laya yoga. Nu a vrut să-mi spună ce mantra.

L-am întrebat câţi discipoli de-ai săi au atins starea de samadhi şi mi-a mărturisit că aproximativ 40, dar că numărul lor va creşte, deoarece samadhi e pentru oricine, trebuie doar ca fiinţa să îşi dorească să atingă starea de îndumnezeire. El a spus că nu are o metodă schematică de predare a sistemului yoga, dar îi încurajează pe discipolii săi să practice detaşarea şi renunţarea, precum şi bhakti yoga. El spunea că, dacă lui i-a oferit Dumnezeu această şansă, nu vrea să o ţină pentru el, ci să ajute oamenii să înţeleagă esenţa îndumnezeirii. După această discuţie ne-a poftit să rămânem ca oaspeţi. Aşa că am acceptat. Cei de acolo ne-au ospătat cum se cuvine, ne-au dat hrană, saltele şi paturi. Ne-au cazat într-unul din corturi împreună cu alte fete din Occident, care lucrează pentru ei.

După o stare extatică de 72 ore

Mai târziu am mers din nou în cortul principal. De această dată era pe podium femeia japoneză, despre care ziaristul ne spusese că este şi ea swami şi că tocmai ieşise dintr-o stare de samadhi de 72 de ore. În faţa ei era un puhoi de oameni. Arăta foarte firavă, ca un bibelou de porţelan fin. Spre deosebire de Pilot Baba, ea nu atingea pe nimeni, şi chiar se afla la o distanţă apreciabilă faţă de ceilalţi. Foarte zâmbitoare, iradiind o stare de calm profund, făcea modestă semnul binecuvântării pentru fiecare în parte. Eram din nou la o distanţă destul de mare, şi practic imposibil de a ne apropia mai mult. Graţia divină s-a manifestat din nou. Ea şi-a ridicat privirea şi s-a uitat direct în ochii mei. Imediat după aceea ne-a făcut semn cu mâna să ne apropiem de ea. S-a creat din nou un culoar şi am ajuns în faţa ei.

Surprinzător pentru toată lumea a fost faptul că ne-a îmbrăţişat pe amândouă, plină de căldură şi de bucurie ca la revederea cuiva foarte drag. Ne-a binecuvântat. Mi-a spus şi ea că este evident că practic yoga de mult timp. Mi-a recomandat să fac mai multă meditaţie şi să fiu cât mai detaşată în tot ceea ce fac. Mai mult n-am avut cum să vorbesc cu ea, aşa că m-am retras.

Împreună cu Matagi spre carul de defilare

Am plecat să ne odihnim. Pe la ora 2.30 dimineaţa, cineva ne-a trezit să ne anunţe că se pleca la marea defilare a ceremonialului Kumbha Mela şi că Pilot Baba vrea să ne vorbească. Ne-am dus la el şi ne-a spus că suntem invitate să participăm cu ei la defilare. În mod normal, occidentalii nu sunt admişi, dar noi puteam merge cu Matagi, femeia japoneză, care, evident, era o excepţie de la această regulă. Aşa că ne-am alăturat ei şi am mers spre locul de unde ea trebuia să ia carul de defilare. Am aşteptat acolo câteva ore şi am avut ocazia să văd “marii sfinţi” ai Indiei. Poate mă inşel, dar i-am simţit destul de jalnici, foarte preocupaţi de aparenţe şi destul de goi pe dinăuntru.

Renunţare şi detaşare în orice acţiune

Am profitat de ocazie şi am mai vorbit cu femeia japoneză. E foarte modestă şi simţeam în prezenţa ei aceeaşi adiere de aer proaspăt şi de linişte perfectă. Am întrebat-o şi pe ea cam aceleaşi lucruri ca pe Pilot Baba. Mi-a răspuns foarte asemănator. Nu ştiu dacă şi-au vorbit sau nu. La întrebarea dacă e iluminată, mi-a răspuns la fel, şi anume că eu ştiu răspunsul pentru că mi-a fost dat de către Dumnezeu în urmă cu trei ani, când am avut o stare de samadhi. Am întrebat-o care sunt metodele ei de a atinge samadhi.

Mi-a răspuns: “Până în urmă cu vreo 15 ani practicam meditaţia, apoi, după prima stare de samadhi, am înţeles că, pentru a fi una cu Dumnezeu, nu ai nevoie de o metodă, ci doar de o imensă capacitate de renunţare şi detaşare în absolut orice acţiune a vieţii. Aplicând perseverent detaşarea am ajuns ca de 5 ani starea să se menţină continuu.”

„Tu ştii răspunsul pentru că ai fost acolo!”

Am întrebat-o dacă se consideră eliberată de ciclul renaşterilor şi mi-a răspuns afirmativ. Am continuat: “De unde ştii? Acum, de exemplu, când vorbeşti cu mine, eşti în comuniune cu Dumnezeu? Eşti în samadhi permanent?” Mi-a răspuns plină de modestie: “Tu ştii răspunsul pentru că ai fost acolo! Diferenţa e că la mine starea se menţine continuu!” Am întrebat-o: “Şi cum reuşeşti? De ce aş avea nevoie să pot face la fel?”

Ea mi-a răspuns: “Doar prin detaşare şi prin supravegherea atentă a unui guru autentic”. I-am mărturisit că eu consider că am un guru autentic, la care ea a spus: “Tocmai de aceea ai avut şi tu parte de răspunsul lui Dumnezeu, pentru că ai un guru autentic care veghează asupra ta chiar şi acum!” Întrebând-o de unde ştie, răspunsul ei a fost identic cu cel al lui Pilot Baba: “La nivelul nostru de comunicare nu există secrete.” După această discuţie mi s-a umplut inima de bucurie şi îi mulţumeam copleşită de iubire maestrului meu că are grijă de mine să nu mă rătăcesc.

Faţă în faţă cu 10 milioane de oameni

Japoneza ne-a invitat în carul ei de defilare şi am participat astfel “activ” la marea sărbătoare. Pentru mine a fost o experienţă copleşitoare să fiu în carul acela, perindându-mă prin faţa a 10 miloane de oameni, pe care îi salutam, le aruncam flori, iar ei răspundeau cu urale, salutau plini de bucurie şi aruncau, la rândul lor, flori asupra noastră. Eram pentru prima dată în faţa atâtor oameni. Am beneficiat de energia uriaşă pe care aceştia o degajau admirativ şi m-am lăsat inundată de prezenţa Graţiei Divine, ce îmi inunda întreaga fiinţă şi mă făcea să simt o dilatare euforică în infinit, precum într-un orgasm cosmic.

Simţeam că privesc ca un martor detaşat la acea imensitate umană care ovaţiona trecerea noastră şi eram fericită că am reprezentat şcoala de yoga şi maestrul meu spiritual cu cinste. Am considerat că el, maestrul meu, merită, de fapt, toate acele ovaţii, şi nu eu. Mă simţeam în acelaşi timp doar un infim atom, o mică particulă într-un univers infinit, dar totodată percepeam şi dilatarea aurică de dimensiuni cosmice. Trăirea era perfect detaşată, plină de linişte, măreţie şi sublim.

Experienţe în funcţie de rezonanţă şi karma

Defilarea a durat cam 4 ore. După baia ritualică în Gange a urmat revenirea la punctul de plecare. Deoarece femeia japoneză se bucura de un profund respect, am putut să ne întoarcem cu carul de defilare până la reşedinţa lui Pilot Baba, fiind scutite de a face o plimbare lungă şi anevoioasă prin mulţime, arşiţă şi praf. Dumnezeu ne-a protejat de orice influenţe nedorite. Ni s-a dat din nou de mâncare, iar înainte de plecare l-am reîntâlnit pe Pilot Baba, de la care ne-am luat rămas bun.

Ne-am întors la autocar. Toţi cei prezenţi au fost extaziaţi de experienţa lor la Kumbha Mela şi erau foarte încântaţi că ne-au văzut în carul de defilare. Ba mai mult, unul dintre ei chiar ne-a filmat, iar alţii ne-au fotografiat.

Ne-am povestit fiecare experienţele avute. Exact în funcţie de rezonanţă şi de karma, unii au avut experienţe ciudate, iar alţii mai mult sau mai puţin spirituale. După această experienţă m-am întors “acasă” în Rishikesh, mult încărcată cu aspiraţie şi dăruire pentru a continua să duc la împlinire scopul pentru care fusesem trimisă.

Am înţeles că sunt aici pentru a-i aduna de pe drumuri pe rătăciţii ce sunt, conştient sau nu, în căutarea unui maestru şi care s-au încarnat prin te miri ce ţară, dar care au nevoie de ajutorul unei fiinţe ce a atins desăvârşirea supremă.”

yogaesoteric


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga