Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Adevăruri zguduitoare despre conspirația bancară și sclavia modernă a dobânzii (vol. 2 și 3)

 
- prezentarea cărţii -
 


Imensa majoritate a evenimentelor sângeroase ce au constituit pretextul declanșării marilor conflicte armate din secolul XX au fost puse la cale din umbră la ordinul capilor francmasoneriei mondiale, iar toate acestea au fost folosite apoi cu viclenie şi ipocrizie pentru a manipula masele credule prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă pe care bogătaşii masoni deja le controlau. Ele au convins în felul acesta opinia publică de „necesitatea” înşelătoare a declanşării unor războaie care în realitate erau inutile şi dezastruoase, ce au sărăcit atât ţările, cât şi populaţia, dar au îmbogăţit în schimb băncile şi pe speculatorii cei vicleni.

Bancherii internaţionali şi-au plasat de fiecare dată în majoritatea posturilor cheie din instituţiile americane oameni de paie obedienţi, care acumulează adeseori chiar un număr uimitor de funcţii administrative, dar care de fapt nu sunt altceva decât nişte marionete ce sunt menite să servească interesele abjecte ale clicii masonice, în defavoarea populaţiei americane.

Chiar dacă în unele situaţii, destul de rare, adevărul zguduitor despre hoţiile şi înşelăciunile unor astfel de personaje (de rang înalt) iese în cele din urmă la iveală, cel mai adesea aceste persoane rămân neclintite pe poziţiile pe care le ocupă. Toate acestea sunt cu putinţă prin susţinerea din umbră ce le este oferită de stăpânii lor întunecaţi, ce conduc din culise destinele Americii, manipulând populaţia naivă prin intermediul mass-media.

La ora actuală este evident că aproape toţi oamenii de stat americani oneşti şi patrioţi care s-au opus, aşa cum era firesc, intereselor diabolice ale bancherilor internaţionali au fost apoi în mod sistematic ameninţaţi, şantajaţi, prigoniţi şi în unele cazuri chiar asasinaţi de către uneltele oarbe ale acestor paraziţi ce profită în permanenţă din menţinerea poporului american în stare de sclavie financiară. Actualmente sunt deja binecunoscute cazul preşedintelui Abraham Lincoln (asasinat la scurt timp după ce a tipărit prin autoritatea Congresului 450 de milioane de dolari, cu care a scos ţara din criza monetară ce fusese creată în mod artificial de către oculta financiară internaţională) şi cel al preşedintelui Garfield care, cu toate că era francmason de rang înalt, a fost asasinat de îndată ce a îndrăznit să declare public că „Cei care controlează banii unei naţiuni controlează apoi acea naţiune.”

Cel mai celebru caz de eliminare a unui președinte incomod a fost cel al lui John F. Kennedy, ce a fost împușcat pe 22 noiembrie 1963, în timpul mandatului. Dat fiind faptul că la acea dată cercurile financiare oculte controlau deja din umbră cvasitotalitatea oamenilor politici americani, nu trebuie să ne mire că adevăratele motive ale eliminării președintelui Kennedy nu au fost niciodată făcute publice. Mass-media a scornit pentru uzul naivilor o mulțime de versiuni și povești fictive și a mușamalizat adevărul, acordând un uriaș spațiu mediatic presupusului asasin, Lee Harvey Oswald, dar evitând să sufle ceva despre toți aceia care au beneficiat în mod direct de pe urma înlăturării unui președinte ce ajunsese să fie foarte incomod. Toate indiciile și probele existente evidențiază faptul că președintele Kennedy a fost asasinat de către capii ocultei financiare din cauza măsurilor ce au fost luate de acesta pentru încetarea dominației Băncii Rezervei Federale.


***

Aproape toate strategiile şi metodele insidioase de control şi de aservire pe care clica malefică (a aşa-zişilor „iluminaţi”) de la vârful francmasoneriei mondiale le-a pus în practică în restul lumii se regăsesc, dincolo de aparenţe, aici în România. De la dictatura bancherilor cămătari, de la manipularea vicleană a oamenilor politici, de la îndatorarea populaţiei naive şi credule în condiţii dezastruoase, înrobitoare şi până la dobândirea controlului deplin asupra resurselor naturale sau „căpuşarea” bugetului de stat, toate acestea se petrec sub privirile inconştiente ale românilor, care îşi imaginează că trăiesc într-o democraţie şi că cei pe care i-au ales pun, fără nicio excepţie, interesele poporului pe primul loc. În realitate, toate acestea sunt iluzii! Nu interesele poporului primează, ci ale acelora care urmăresc instituirea unui control deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, în fapt, a românilor atât de resursele de care dispun, cât şi de anumite părţi ale teritoriului lor naţional.

Genialul poet, gânditor şi ziarist politic Mihai Eminescu, care a fost totodată un mare patriot, a înfierat îndatorarea nesăbuită a ţării, încă de acum mai bine de o sută de ani: „Pentru încurcarea (năucirea) judecăţii profanilor se clădeşte un labirint de cifre şi fraze pseudoştiinţifice, fără cap şi fără coadă, în care nu se vede exprimată clar nicio idee cumsecade, dar din al căror întreg reiese intenţia guvernului ce este vătămătoare intereselor Statului”. (Mihai Eminescu, Mai toate ziarele oficioase... –  Timpul, 16 noiembrie 1879, în Opere, vol.X, pag.354).

Probabil că mulţi dintre cei care au observat deja că actualul sistem monetar este putred, se resemnează gândindu-se cu naivitate că nu există o soluţie mai bună pentru mersul lumii şi că de bine, de rău, actualul sistem funcţionează şi menţine totuşi în stare de supravieţuire economia mondială, pentru că nimeni dintre cei care conduc nu-şi doreşte să arunce lumea în haos. În realitate, sistemul financiar este corupt şi este manipulat cu o mână de fier, de o clică de oameni fără Dumnezeu, care au ambiţia luciferică de a lua în stăpânire întreaga lume.

Vestea cea bună pentru noi toţi este că există totuşi soluţii economice înţelepte şi care sunt la îndemână. Istoria ne arată că există alternative, pe care – din nefericire – aşa-zisa elită financiară (care este de fapt, o mână de jefuitori), nu vrea nici să le cunoaştem şi nici să le înţelegem, pentru a nu le pune cumva în practică. Din această cauză, astfel de informaţii extrem de valoroase nu ajung niciodată la marele public prin intermediul canalelor oficiale de comunicare în masă, pentru că aceleaşi personaje sinistre ce manipulează din umbră sistemul bancar sunt totodată cele care deţin controlul mijloacelor mass-media.
 
profesor yoga Gregorian Bivolaru


 
Această carte a fost publicată la Editura Shambala și tiparită la  Ganesha Publishing House 


yogaesoteric
14 noiembrie 2013


 
 


 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga