Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Grație susținerii spirituale, m-am bucurat chiar de la început de roade uimitoare în TAPAS-ul de arderea KARMA-ei prin post alimentar


În primul rând doresc să-mi manifest recunoştinţa profundă faţă de DUMNEZEU şi totodată faţă de Grieg care au susţinut TAPAS-ul de ardere a KARMA-ei la nivelul centrului de forţă AJNA CHAKRA prin intermediul postului cu apă.

A fost pentru prima dată când am ţinut post doar cu apă trei zile consecutiv. De mai mulţi ani ţin post duminica şi mă confrunt cu o anumită stare de lipsă de energie, uneori cu foame acută sau diferite pofte alimentare. De data aceasta însă, pentru mine a fost uluitor să constat că în timpul primei zile nu mi-a fost foame deloc şi chiar nu am simţit oboseală în timpul activităţilor de la serviciu. Când am binecuvântat apa de băut am simţit Graţia divină ca o rază de soare mângâindu-mă cu multă dragoste şi am trăit o stare de fericire sfântă la nivelul întregului cap.

A doua zi am fost din nou uluită să constat că m-am trezit plină de energie. Am conştientizat că întreaga cameră era plină de energie şi iubire. Iar pe unde treceam simţeam şi chiar vedeam un flux vital şi iubitor care exista în ambianţă, şi realizam că eu eram foarte puțin deschisă faţă de această energie care curge peste noi continuu din univers. Altădată, dacă nu mâncam bine de dimineaţă mă contractam şi mă agitam mental.

Uimitor a fost şi faptul că percepeam fiinţele umane cu care veneam în contact cu totul diferit. Simţeam în comunicarea cu ele o polarizare subtilă rafinată, iubire pură şi era ca şi cum le-aş fi perceput esenţa sufletului. De asemenea, aveam o stare constantă de centrare în inimă.

Conştientizam cum cu fiecare zi acumulam tot mai multă energie, mă simţeam tot mai în putere şi relaxată în acelaşi timp. Fizic am slăbit, dar nu foarte mult. Am realizat cât de important este să ne putem branşa la sursa infinită de energie care vine în mod continuu de la DUMNEZEU Tatăl.

Am observat, de asemenea, o sporire a calităţii practicii spirituale, a percepţiilor subtile în timpul meditaţiilor LAYA YOGA.

În finalul celor trei zile de post, când mi-am exprimat recunoştinţa faţă de DUMNEZEU Tatăl, mulţumindu-i pentru această susţinere extraordinară, am simţit cum în mine se revărsa o iubire intensă, unificatoare.

După ce am revenit gradat din postul alimentar, m-am simţit ca nou născută şi eram într-o deplină armonie cu tot ce mă înconjoară.

Totodată, în sufletul meu s-a trezit o dorinţă profundă de a cunoaşte şi înţelege mai mult despre susţinerea spirituală, deoarece pentru mine a fost magic cum de mi-a fost atât de uşor pe parcursul acestor trei zile.

Mulţumesc încă o dată mult de tot pentru această susţinere extraordinară.

Smaranda Dragoş, an 18 de yoga, Bucureşti




yogaesoteric
8 octombrie 2015


 



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga