Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Paranormal >Reîncarnarea >
Nemurirea sufletului se dovedește a fi o realitate! Cazul uimitor al tinerei Swarnlata din India ne pune serios pe gânduri

 
Se spune că sufletul este nemuritor, însă câţi dintre noi credem cu adevărat asta? Cum ştiinţa modernă nu poate încă verifica o astfel de afirmaţie, mulţi o califică drept superstiţie, o concepţie înapoiată acceptată de oameni sub influenţa religiilor. Să fie oare aşa?

Există oameni de ştiinţă care au îndrăznit să exploreze acest domeniu fascinant, unul dintre cei mai cunoscuţi fiind dr. Ian Stevenson de la Universitatea Virginia. Timp de 40 de ani, el a străbătut lumea în lung şi-n lat investigând nu mai puţin de 3.000 de cazuri de copii care pretindeau că îşi aduc aminte detalii despre vieţile lor trecute. Dr. Stevenson a realizat astfel cel mai extins şi mai complet studiu în acest domeniu controversat.

Unele dintre cazuri sunt cu adevărat fascinante. Mulţi dintre copiii investigaţi şi-au uimit părinţii cu detalii precise despre presupusele lor vieţi anterioare, au recunoscut locurile, foşti prieteni şi rude, şi-au reamintit diverse evenimente trăite, inclusiv moartea lor, de multe ori violentă. Au existat chiar un număr considerabil de cazuri în care copiii prezentau semne din naştere ce corespundeau rănilor care au dus la moartea lor din viaţa anterioară.

Analizând toate aceste cazuri dintr-o perspectivă ştiinţifică, dr. Ian Stevenson a adus dovezi pertinente care susţin ideea că emoţiile, amintirile, şi chiar leziuni fizice, pot fi transferate de la o viaţă la alta. Vă prezentăm unul dintre uimitoarele cazuri de reîncarnare apărute în cunoscuta sa carte, „Douăzeci de cazuri sugestive de reîncarnare”.

Povestea tinerei Swarnlata din India

Povestea tinerei Swarnlata este caracteristică pentru cazurile lui Stevenson: amintirile fetei au început când avea 3 ani, ea furnizând suficiente informaţii pentru a-i permite lui Stevenson să localizeze familia persoanei decedate în care susţinea că trăise şi a oferit mai mult de 50 de fapte concrete care au putut fi verificate. O caracteristică ce face însă ca acest caz să fie diferit de majoritatea celorlalte este că amintirile fetei nu au dispărut cu înaintarea în vârstă.

Swarnlata Mishra s-a născut într-o familie prosperă de intelectuali din Pradesh, India, în 1948. Când avea doar trei ani şi călătorea cu tatăl ei pe lângă oraşul Katni, la peste 160 de kilometri de casă, fetiţa a arătat brusc cu degetul într-o direcţie şi i-a cerut şoferului să o ia pe un drum către „casa ei”, sugerând că ar putea să bea acolo o ceaşcă de ceai mult mai bună decât ar fi putut găsi pe drum.

La scurt timp după aceea, fetiţa a început să dea mai multe detalii despre viaţa ei anterioară din Katni, toate fiind notate în scris de tatăl ei. Swarnlata a dezvăluit că numele ei era Biya Pathak şi că avea doi fii. Ea a dat detalii despre casa unde locuia: era albă, cu uşi negre dotate cu bare de fier; patru camere locuibile – restul nu erau încă finisate; podeaua din faţă era din lespezi de piatră. A localizat casa în Zhurkutia, un cartier din Katni; în spatele casei era o şcoală de fete, în faţă era o linie de cale ferată, iar din casă se puteau vedea cuptoare de var. Fetiţa a adăugat că familia avea o maşină cu motor (un lucru foarte rar în India, în anii 1950, şi mai ales înainte ca Swarnlata să se fi născut). Swarnlata a afirmat că Biya a murit de o „durere în gât”, şi a fost tratată de dr. S. C. Bhabrat în Jabalpur.

În primăvara anului 1959, când Swarnlata avea 10 ani, profesorul Sri H. N. Banerjee, un cercetător indian şi coleg cu Ian Stevenson, a aflat despre cazul fetiţei. Banerjee a luat notiţele făcute de tatăl ei şi a călătorit în Katni pentru a constata dacă amintirile tinerei Swarnlata ar putea fi verificate. Urmând descrierea făcută de Swarnlata, profesorul a găsit casa – deşi ea fusese renovată şi îmbunătăţită după 1939, atunci când a murit Biya. Ea aparţinea familiei Pathak (un nume comun în India), o familie bogată cu afaceri extinse. Cuptoarele de var se aflau pe un teren adiacent proprietăţii, iar şcoala de fete era, cum spusese Swarnlata, în spatele casei.

Profesorul a intervievat familia şi a verificat tot ce spusese Swarnlata. Biya Pathak a murit în 1939 lăsând în urmă un soţ îndurerat, doi copii tineri, şi mulţi fraţi mai mici. Familia Pathak nu auzise niciodată de familia Mishra, care trăia la o sută de mile depărtare, cum de altfel nici cei din familia Mishra nu ştiau nimic despre familia Pathak.

Următoarea scenă sună ca o poveste din Agatha Christie. În vara anului 1959, soţul Biyei, fiul ei, şi cel mai mare frate al său au călătorit în oraşul Chhatarpur, oraşul în care trăia Swarnlata, pentru a-i testa memoria fetei. Ei au venit neanunţaţi la domiciliul familiei Mishra, fiind însoţiţi de alţi nouă oameni din oraşul lor.

Swarnlata şi-a recunoscut imediat fratele şi l-a numit „Babu”, aşa cum îl alinta Biya când era în viaţă. Swarnlata, care avea acum 10 ani, a mers prin cameră şi s-a uitat la fiecare om în parte. Pe unii i-a identificat ca fiind bărbaţii pe care îi ştia din oraşul ei, alţii fiind străini pentru ea. Apoi, fetiţa a venit în faţa lui Sri Chintamini Pandey, soţul dnei Biya. Swarnlata a coborât privirea, şi s-a uitat timidă – aşa cum fac soţiile hinduse în prezenţa soţilor lor – şi i-a rostit numele.

Stevenson oferă doar faptele brute în descrierile sale, dar ne putem imagina emoţiile trăite în aceste momente de cei prezenţi. Imaginaţi-vă cum s-a simţit Babu să fie recunoscut imediat de sora lui moartă care renăscuse. Ca să nu mai vorbim de fostul ei soţ.

Swarnlata l-a identificat, de asemenea, corect pe fiul său din viaţa anterioară, pe Murli, care avea 13 ani când a murit Biya. Dar Murli a încercat să o inducă în eroare, şi „timp de aproape 24 de ore a insistat că nu este Murli, ci altcineva”. Murli a adus, de asemenea, un prieten cu el şi a insistat că era Naresh, celălalt fiu al doamnei Biya, care avea aproximativ aceeaşi vârstă cu acest prieten. La fel de puternic a insistat şi Swarnlata că el era un străin.

În cele din urmă, Swarnlata i-a amintit fostului ei soţ, Sri Pandey, că a sustras 1.200 de rupii pe care Biya îi păstrate într-o cutie. Sri Pandey a admis adevărul acestui fapt privat cunoscut numai de el şi de soţia sa.

Reîntâlnirea cu fosta familie

Câteva săptămâni mai târziu, tatăl tinerei Swarnlata a dus-o pe fetiţă la Katni pentru a vizita fosta casă şi oraşul în care a trăit şi a murit Biya. La sosire, fata a remarcat imediat modificările făcute casei. A întrebat despre parapetul din spatele casei, despre pridvor şi despre arborele de neem care creştea în curte; toate fuseseră distruse de la moartea Biyei. Fetiţa a identificat camera dnei Biya şi camera în care a murit aceasta.

Ea l-a recunoscut pe unul dintre fraţii dnei Biya, identificându-l corect ca fiind al doilea frate. La fel s-a petrecut şi cu cel de-al treilea şi cel de-al patrulea frate, cu soţia fratelui mai mic, cu fiul celui de-al doilea frate (i-a spus pe numele folosit de apropiaţi – „Babu”).

Swarnlata a recunoscut, de asemenea, un prieten apropiat al familiei (comentând în mod corect că vede că acum poartă ochelari de vedere, pe care, de fapt, a început să îi poarte după ce Biya a murit) şi pe soţia lui (căruia i-a spus, de asemenea, pe numele folosit de apropiaţi – „Bhoujai”), şi pe cumnata dnei Biya. În tot acest timp, toţi erau cuprinşi de emoţii puternice.

Fetiţa a identificat, de asemenea, corect un fost servitor, un bătrân vânzător de nuci şi ciobanul familiei (în ciuda încercării fratelui ei mai mic de a o testa pe Swarnlata insistând că ciobanul a murit).

Mai târziu, Swarnlata a fost introdusă într-o cameră plină de străini şi i s-a cerut să spună pe cine recunoaşte de acolo. A identificat-o pe soţia cumnatului dnei Biya şi pe o moaşă – căreia i s-a adresat folosind un nume pe care îl folosea atunci când Biya era în viaţă.

Într-un alt test la care a fost supusă, fiul dnei Biya, Murli, i-a făcut cunoştinţă cu un bărbat pe care l-a numit un prieten nou, Bhola. Swarnlata a insistat în mod corect că acest om era de fapt al doilea fiu al dnei Biya, Naresh. Fratele cel mai mic al dnei Biya a încercat din nou să o prindă în capcană pe Swarnlata spunând că Biya şi-a pierdut dinţii; Swarnlata nu a negat acest lucru şi a continuat să spună că Biya a avut plombe de aur în dinţii din faţă – un fapt pe care fraţii l-au uitat şi au fost nevoiţi să-l confirme când şi-au consultat soţiile, acestea reamintindu-le că ceea ce spusese Swarnlata era adevărat.

Această scenă trebuie să fi fost un spectacol. O străină în vârstă de zece ani, venită în vizită, se comporta ca sora mai mare a gospodăriei, era familiarizată cu numele intime şi secretele de familie şi îşi amintea chiar relaţiile de căsătorie, vechii servitori şi prieteni. Ca prin minune, memoria ei rămăsese îngheţată la momentul decesului dnei Biya; Swarnlata nu ştia nimic despre ce se petrecuse în familia Pathak după 1939.

Viaţa merge mai departe

În anii următori, Swarnlata a vizitat familia Pathak la intervale regulate, toţi din familie acceptând-o pe fată ca fiind Biya renăscută. După această experienţă uimitoare, cei din familia Pathak şi-au modificat total punctul de vedere cu privire la reîncarnare. Din cauza statutului şi a faptului că erau foarte bogaţi, familia Pathak era puternic influenţată de concepţiile occidentale despre viaţă şi nu credeau în reîncarnare.

Tatăl tinerei Swarnlata, Sri Mishra, a acceptat, de asemenea, adevărul despre identitatea trecută a Swarnlatei: câţiva ani mai târziu, atunci când a venit timpul ca fata să se căsătorească, el s-a consultat cu familia Pathak pentru alegerea unui soţ potrivit pentru ea.

Cum a fost această experienţă neobişnuită pentru Swarnlata, să-şi amintească atât de complet viaţa unei femei în toată firea? Stevenson, care a ţinut legătura cu fata după investigarea cazului ei, raportează că Swarnlata a crescut în mod normal, a obţinut licenţa în botanică şi s-a căsătorit.

Fata afirma că, uneori, atunci când îşi amintea despre viaţa ei fericită în Katni, ochii i se umpleau de lacrimi şi, pentru o clipă, şi-ar fi dorit să revină la bogăţia şi viaţa dnei Biya. Dar loialitatea ei faţă de familia Mishra era de nezdruncinat şi, cu excepţia vizitelor regulate la fosta ei familie din Katni, fata îşi vede liniştită de viaţa ei actuală acceptându-şi pe deplin noul destin încredinţat de Ceruri.

 

yogaesoteric
3 decembrie 2015

 
 
 


Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga