Reîncarnarea, „un adevăr ţinut sub cheie” chiar de biserică (I)

Cine suntem? De unde venim? Către ce ne îndreptăm? Sunt întrebări clasice dar profunde ce se află în conștiința şi pe buzele miliardelor de oameni ai acestei planete.

Unii sunt de părere că însăşi existenţa noastră se datorează hazardului şi evoluţiei. Alţii, cred că Dumnezeu ne-a creat, însă datorită păcatului Adamic, astăzi experimentăm suferinţa drept consecinţă a păcatului pe care primii noştri părinţi umani, Adam şi Eva, l-au comis. Însă, un număr impresionant de oameni cred cu convingere că existenţa noastră este rezultatul deciziei noastre: „când am venit pe acest Pământ, am ales”, cu alte cuvinte, am ales să ne reîncarnăm într-un trup carnal, pentru a experimenta, a învăţa, a evolua trăind într-un mod mai înţelept şi luând decizii mai înţelepte decât în viaţa anterioară pe care am avut-o. Bine, vor spune unii, „dar eu nu-mi amintesc să fi luat această decizie”, şi este foarte adevărat, puţini sunt cei care pot să-şi amintească anumite crâmpeie din viaţa lor anterioară sau îşi pot aminti în mod clar de locul natal, ce profesie au avut, cât de minunată sau mai puţin minunată a fost viaţa lor şi chiar momentul morţii.

Nu v-aţi întrebat niciodată: „De ce unii se nasc bogaţi, în timp ce alţii se nasc săraci? De ce unii sunt inteligenţi, în timp ce alţii abia pot deosebi stânga de dreapta? De ce unii sunt frumoşi, iar alţii nu îndrăznesc să se privească în oglindă?” Situaţia descrisă pare extrem de nedreaptă… Ei bine, nimic nu este întâmplător, totul este supus Legii Karmei – Legea cauzei şi a efectului; ceea ce am făcut într-o viaţă anterioară, se răsfrânge în viaţa prezentă, iar ceea ce facem în viaţa prezentă, va influenţa viaţa următoare.

Opozanţii reîncarnării au pus sub cheie acest adevăr, cenzurându-l

În anul 553 la cel de-al cincilea conciliu ecumenic de la Niceea, doctrina reîncarnării a fost respinsă fiind considerată „o eroare dogmatică”. Împăratul Justinian care a condus Conciliul a impus clerului propriul său crez, l-a pus sub arest pe Papa Virgilius şi a obligat episcopii să accepte noua dogmă. Justinian a considerat că teza reîncarnării acorda omenirii o prea lungă perioadă de timp pentru atingerea unei trepte mai înalte de dezvoltare a conştiinţei. Noua teză a lui Justinian, propagată masiv în rândul enoriaşilor, a dus însă la erori şi mai mari de comportament ale omenirii, majoritatea oamenilor urmărind să trăiască din plin unica viaţă. Biserica a exclus treptat aproape toate textele, documentele şi cele 31 evanghelii apocrife, neconforme noii linii dogmatice trasate. Cu toată cenzura impusă textelor originare, s-au mai păstrat pe alocuri unele referiri la reîncarnare.

Revenind la Împăratul Justinian, este foarte interesant de remarcat motivaţia care a s-a aflat în spatele cenzurii şi epurării masive a 31 de cărţi considerate de el apocrife: motivul principal a fost… soţia lui, împărăteasa Teodora. Teodora s-a născut în jurul anului 500 la Constantinopol, în familia unui paznic de animale, la circul din capitala imperială. Teodora şi cele două surori ale ei rămân orfane de tată şi sunt nevoite să cerşească în arena circului, pentru a nu muri de foame. Teodora debutează ca dansatoare de circ şi ulterior devine actriţă, în paralel practicând şi meseria de prostituată. După câţiva ani, a renunţat la viaţa artistică şi are o relaţie de scurtă durată cu un guvernator dintr-o provincie din Africa de Nord. Se reîntoarce la Constantinopol şi se mută într-o casă din apropierea palatului imperial, unde îşi câştiga existenţa torcând lână.

Narses, unul dintre eunucii de la palat, are un vis profetic. În vis îi apare o maimuţică ce îi spune că va deveni servitorul şi omul de încredere al unei femei celebre, Teodora. Mare îi este mirarea când întâlneşte a doua zi o femeie cu acelaşi nume, actriţă şi în acelaşi timp o femeie de moravuri uşoare. Condiţia ei umilă nu părea să-i prevestească un viitor atât de strălucit. Dar, după cum vom vedea, frumoasa curtezană va deveni curând împărăteasă, destinul acţionând implacabil în cazul acestei femei de excepţie. O dată cu întâlnirea cu Justinian, nepotul împăratului Iustin şi moştenitorul tronului, starea ei socială se va modifica radical. Devine amanta adorată şi cu perspective mari de a ajunge pe tron, deşi există o lege care interzicea mariajul dintre un demnitar şi o curtezană. Se pare că amorezul obţine abrogarea legii respective şi se căsătoreşte cu aleasa inimii, abia după moartea Euphimiei, soţia împăratului Iustin.

Justinian a remarcat isteţimea soţiei sale, care avea să devină în curând principalul său consilier în probleme de stat. Astfel că, în anul 553, datorită faptului că împăratul Justinian, soţul Teodorei, convoacă al doilea conciliu al Constantinopolului – pentru a condamna o serie de idei provenite de la Origene, Papa şi episcopii, morţi de frică, semnează şi votează tot ce li se cere: teribilul cuplu imperial asasinase deja cel puţin doi papi şi câţiva episcopi… Fără a mai pune la socoteală ecleziaştii mărunţi! Dar aceste decrete, promulgate sub presiune, sunt nule din punct de vedere canonic.

În plus, remarcăm că acest conciliu – nu mai mult decât oricare altul – n-a condamnat reîncarnarea în sine. Au fost condamnate în anul 553 numai „referirile” la reîncarnare. De ce? Care era motivul ce alimenta dorinţa acerbă a celor doi soţi în ceea ce priveşte cenzurarea scrierilor biblice ce făceau referire la reîncarnare? Împărăteasa Teodora a vrut să fie divinizată după moarte, ca vechii împăraţi romani. Un aspect o neliniştea: învăţăturile lui Origene, marele specialist creştin al reîncarnării. După el, cei care şi-au asasinat aproapele vor fi nevoiţi să se reîncarneze pentru a-şi plăti crimele. Or Teodora are mâinile pătate de sânge…

Acest succes politic imperial a avut drept consecinţă o revizuire „la sânge” a Evangheliilor din care a fost ştearsă orice menţiune a reîncarnării. Şi iată de ce a dispărut ea din catehismele noastre după secolul al VI-lea!

Să luăm ca exemplu problema Răului: De ce Ion s-a născut infirm, în timp ce Vasile beneficiază de o sănătate de fier? De ce Dumnezeu, în bunătatea Sa, permite o astfel de inegalitate? De ce unii se nasc bogaţi şi alţii săraci? Clerurile diferitelor biserici răspund: „Acestea sunt tainele Voinţei Dumnezeieşti; să ne înclinăm chiar dacă nu înţelegem”.

Reîncarnarea nu este o nebunie şi nici nu înseamnă ignoranţă.

Dacă crezi în Dumnezeu este bine să crezi şi în reîncarnare. Iată de ce

Să presupunem că două suflete, Dorel şi Georgel, sunt create de Dumnezeu în acelaşi timp. Amândoi vin pe pământ, dar în familii diferite. Dorel intră într-o familie cu părinţi spirituali, care îl dau de mic la o şcoală religioasă. Ajunge mare şi se face călugăr. Pe urmă merge ca misionar creştin în multe părţi ale globului, răspândind creştinismul şi făcând multe acte filantropice. Moare şi este înmormântat cu multă pompă ca un om deosebit.

Însă Georgel ajunge într-o familie de hoţi, maică-sa este o prostituată care a fugit în Grecia, iar el este crescut de taică-său, un hoț notoriu care stă de mai multe ori la închisoare. Astfel Georgel are o viaţă mizerabilă, ajunge pe străzi, învaţă să fure. La vârsta adultă el comite multe furturi, tâlhării. Ba, luat de val, comite chiar şi vreo două crime. Face puşcărie şi moare singur, fără prieteni.

Să presupunem că cei doi mor împreună şi urmează să ajungă în faţa lui Dumnezeu. Ce va decide El? Dorel merge în rai, iar Georgel merge în iad. Şi atunci nu poate Georgel să protesteze, să spună că nu e vina lui că s-a născut în acea familie? Că de ce nu i s-a dat şi lui o familie de oameni spirituali?

În concluzie, dacă negi reîncarnarea, înseamnă să crezi într-un Dumnezeu extrem de nedrept. Argumentele obişnuite, precum că acel copil „suferă din cauza păcatelor părinţilor, fie ei pământeşti sau adamici”, nu stau în picioare. Este ca şi cum ar veni poliţia să ridice un infractor şi, pentru că nu-l găseşte acasă, îl ridică pe vecinul lui. Şi se mai poate ca Georgel să sufere de vreo boală ereditară şi să se chinuie toată viaţa. Păi atunci nu ar fi întemeiate protestele lui că de ce i s-a dat o asemenea viaţă??? Nici argumentul cum că Dumnezeu îl încearcă, ca să-i vadă credinţa, nu este valabil. Bietul Georgel este „încercat” de mic copil, fără ca el măcar să aibă vreo noţiune despre bine sau rău…

Dovezi ştiinţifice: Efectul Kirlian

Trupului nu este nevoie să-i demonstrăm existenţa, pentru că-l vedem. Credinţa în existenţa învelișului energetic este mai şubredă, din cauză că el nu este vizibil în mod normal. Însă există dovezi palpabile în ceea ce priveşte existenţa lui. Cel mai simplu „aparat” care l-a pus în evidenţă sunt ochelarii de tip Killnek, după numele medicului englez care i-a construit. În anul 1912, acesta a avut ideea de a colora lentilele unor ochelari normali cu dicianină – un extract din gudron. Privind prin ei, el a observat că se evidenţiază învelișul energetic uman. Înaintea lui, această aură a mai fost vizualizată de savantul german de origine poloneză, dr Jacob Jodko Narkewicz, cu ajutorul unei bobine Ruhmkorff, prin care trecea un curent electric de înaltă tensiune şi mică intensitate. Cu ajutorul unui sistem fotografic, el a obţinut chiar fotografia aurei palmei unei persoane. Invenţia a făcut vâlvă la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Mai târziu, în 1939, soţii Simeon şi Valentina Kirlian, fotografi ruşi, au fotografiat întâmplător nişte obiecte în mediu de înaltă tensiune şi intensitate joasă. Au rămas uimiţi când au descoperit că fiecare dintre acestea era înconjurat de o aură. Ulterior, au observat că obiectele neînsufleţite au o aură constantă, iar trupurile vii, una variabilă. Acest fenomen a fost numit efectul Kirlian şi a fost ţinut secret de lumea ştiinţei până în anul 1970, când a început să fie folosit în cercetare. S-a constatat că sentimentele, emoţiile, afecţiunile influenţează mai întâi învelișul bioenergetic, eteric şi apoi sunt constatate în cel fizic. Mai mult, câmpurile a două persoane care se duşmănesc nu se întrepătrund, existând între ele o linie de demarcaţie asemănătoare unei graniţe, în timp ce câmpurile a două persoane care se iubesc sau se simpatizează se întrepătrund.

Învelișul energetic se alimentează din Marele Câmp Energetic Universal prin centrii săi energetici, cunoscuţi şi sub numele de chakra-e. Mai departe, către trup, energia se transmite prin meridianele energetice până la nivel celular. Este o structură asemănătoare unui copac, cu o tulpină din care pleacă ramificaţii, până la frunze. Deci, legătura dintre învelișul energetic şi trup se face prin intermediul acestor canale energetice.

Amprenta energetică

Dacă o parte din trup este îndepărtată, amprenta energetică a acestei părţi rămâne prezentă în învelișul energetic. Sunt cazuri, de exemplu, când unei persoane i se amputează un membru. Acea persoană se plânge ulterior că simte durere în acel membru, care nu mai există fizic. Senzaţia de durere vine, de fapt, din anvelopa energetică existentă şi după amputare. Cercetătorii au făcut un experiment cu ajutorul unei prisme. Au aşezat prisma într-o zonă unde existase o mână sau un picior amputate şi au observat că lumina trecută prin acea prismă nu se mai descompune în spectrul celor şapte culori, cum ar fi fost normal, ca şi când ceva s-ar fi interpus pe traseul razelor. Prin efectul Kirlian, s-a pus în evidenţă faptul că există în continuare câmpul energetic al unei porţiuni de materie extrasă dintr-un trup viu. Experienţa, cunoscută sub numele de „fantoma frunzei”, a fost făcută pe o frunză căreia i s-a tăiat o porţiune, după care a fost electrofotografiată, pentru a-i evidenţia câmpul energetic. S-a obţinut o imagine a energiei frunzei şi pe partea care lipsea, ca şi când aceasta ar fi fost întreagă. Astăzi, există mai multe metode ştiinţifice prin care să se pună în evidenţă învelișul energetic. Există şi persoane extrasensibile care pot să vadă acest înveliș eteric.

Freamătul cercetării spiritului s-a simţit în omenire dintotdeauna. Iată câteva trepte urcate către evidenţierea acestui fluid astral.

Medicul francez Banaduc şi-a fotografiat fiul decedat la o oră după constatarea tristului eveniment. În fotografii a descoperit nişte vârtejuri deasupra capului defunctului, asemănătoare aurei din jurul capetelor sfinţilor. Nu după mult timp, la pierderea soţiei, a obţinut fotografii în care se observau aceleaşi tipuri de cercuri, doar că de această dată se distingeau mai clar trei cercuri. Aceste experimente au stârnit mari discuţii în lumea ştiinţei.

În 1907, un alt doctor, Duncan Mac Dougall, de la Massachusett General Hospital, a făcut un alt experiment interesant. A luat un bolnav de tuberculoză şi l-a cântărit înainte de a muri şi imediat după aceea. A scăzut apoi greutatea aerului expirat din plămâni şi a lichidului eliminat prin transpiraţie. A rezultat o diferenţă de 21 de grame, căreia nu i s-a găsit niciun corespondent medico-legal. S-a vehiculat atunci ideea că aceasta ar fi greutatea spiritului care părăseşte trupul.

În urma cercetărilor făcute pe subiecţi cu calităţi paranormale, în momentul eliberării temporare a fluidului astral din trupul fizic, s-a observat o scădere a greutăţii trupului, iar la aparate s-a constatat o schimbare a proporţiei dintre undele alfa, beta şi delta prezente în creier. După experimente, subiecţii prezentau modificări temporare ale psihicului.

Nu pot fi omise nici mărturiile celor care şi-au revenit din moarte clinică sau din stări provocate de substanţe halucinogene. Aceştia se detaşau de trup, văzându-se de deasupra lui, eliberaţi de materie. Ei reuşeau să se deplaseze instantaneu la mari distanţe, spunând că s-au întâlnit cu persoane apropiate care au decedat şi cu altele necunoscute.

Când se sfârşeşte viaţa materială a omului, cu cât spiritul este mai evoluat în acel moment, cu atât se înalţă într-un plan mai înalt al spiritelor, cât mai apropiat de Dumnezeu. Astfel, spiritele superioare evoluate cunosc extazul, iar spiritele inferioare nu se pot desprinde de material şi sunt chinuite, suferind foamea, setea, frigul, căldura, remuşcările că au înfăptuit fărădelegi, mai ales când este vorba despre crime. Ele pot coborî chiar în planul terestru, fiind foarte aproape de el.

Reîncarnarea se poate produce după lungi perioade sau în unele cazuri imediat.

Iată un asemenea exemplu publicat într-o revistă din Anglia, care apoi a devenit subiectul unui film documentar. Este vorba despre o fetiţă indiană, care la vârsta de 5 ani s-a plâns părinţilor că îi este dor de copiii pe care i-a avut anterior. Ea spunea că fusese soţia unui om simplu din localitatea N., aflată la 100 km. Medicul, care a consultat-o, a stabilit că fetiţa nu suferea de nicio afecţiune psihică. Atunci, s-a constituit o comisie de medici cu diferite specializări, care a interogat-o pe copilă, după care a verificat spusele ei. Au urmat-o apoi pe micuţă către localitatea în care spunea că a trăit anterior, aceasta îndreptându-se exact către acea locuinţă în care trăise. Acolo, s-a adresat pe nume fostului soţ, acum văduv, precum şi copiilor rămaşi orfani de mamă. S-a îndreptat după aceea către o ladă aflată în casă şi a scos de pe fundul acesteia scrisorile primite în tinereţe de la soţ şi pe care l-a întrebat unde sunt banii pe care îi ascunsese ea pentru zile negre, căci nu-i mai găseşte. Bărbatul a declarat că a găsit nişte bani acolo, după moartea soţiei, dar i-a folosit pentru a scăpa de datorii. Într-un târziu, s-a deplasat la cimitir şi a arătat mormântul unde a fost înhumată în viaţa trecută. Toată lumea era înmărmurită. Toate relatările fetiţei erau confirmate perfect. Într-adevăr, bărbatul rămăsese văduv în urmă cu cinci ani, soţia decedându-i de tânără în urma unei boli grave. Din grijă pentru copii, pe care i-a părăsit de mici, s-a reîncarnat imediat, rămânându-i în memorie evenimentele din viaţa anterioară.

Citiţi a doua parte a articolului

Citiți și:
Reîncarnarea – realitate sau ipoteză?
Un psihiatru american a demonstrat că reîncarnarea există! Cazul halucinant al unui călugăr indian…

 

yogaesoteric
14 aprilie 2021