Presa germană o atacă pe șefa Comisiei Europene: Ursula – marioneta americanilor

În varii cercuri s-a comentat încă de la formarea noii Comisii Europene faptul că nemțoaica Ursula von der Leyen nu e omul germanilor, fiind propulsată de americani cu mâna lui Macron și spre disperarea Angelei Merkel, care nu avea, logic, cum să se opună. Acum, presa germană începe să o spună de-a dreptul.

Puternicul și influentul site german Politico dedică un amplu articol călcâiului european al lui Ahile: Ursula – cea cu sânge american în vene și locuind ani buni peste ocean – face jocurile Wasingtonului în dauna UE, iar asta afectează Europa tot mai tare. Meciul SUA-Germania se încinge, iar finalul e greu de anticipat.

Principalele acuzații aduse Ursulei în analiza Politico – cu mănuși de catifea, dar nu mai puțin severe – sunt: colaborarea suspect de strânsă și directă cu americanii; stilul egoist de conducere, cu excluderea liderilor din CE și PE în luarea deciziilor, preferând, în schimb, linia scurtă cu 3-4 premieri din state mari; luarea de decizii în secret, CE fiind pusă ulterior în fața faptului împlinit; înconjurarea de câțiva fideli, unicii săi parteneri de dialog; ignorarea liderilor din statele mai mici, „consultați” la grămadă; toleranța față de situația statului de drept din Polonia (mare aliat american); măsurile extrem de controversate din pandemie și, mai ales, severitatea excesivă față de Rusia, ceea ce a dus, pe cale de consecință, la afectarea întregii UE.

Politico, citând mai mulți oficiali de la Bruxelles și Washington, scrie că președintele Comisiei a devenit persoana pe care este necesar să o sune oficialii americani atunci atunci când vor să comunice cu Europa – în special când vine vorba de războiul din Ucraina.

Ei vorbesc, de asemenea, despre bombănelile tot mai mari de acasă – ale oficialilor din propria instituție și ale reprezentanților țărilor UE cu privire la stilul ei de conducere „de sus în jos”. Înclinația lui Von der Leyen pentru secrete și dependența ei de un mic grup de consilieri, se plâng detractorii ei, contravin culturii UE de luare a deciziilor bazate pe consens.

„Nu are încredere în nimeni; ea locuiește într-un turn”, spune un membru al cabinetului unui comisar, vorbind sub rezerva anonimatului despre înaltul oficial al instituției. „Ea nu construiește alianțe. Uneori, asta poate duce la greșeli, deoarece ea nu discută cu suficient de mulți oameni.”

În noiembrie 2021, von der Leyen a făcut prima ei vizită la Casa Albă. Printre cei care au participat la întâlnirea din Biroul Oval în acea după-amiază, s-au numărat consilierul pentru securitate națională al lui Biden, Jake Sullivan, apoi consilierul adjunct pentru securitate națională pentru economia internațională, Daleep Singh, și Amanda Sloat, pe atunci director principal pentru Europa la Consiliul Național de Securitate. Alături de von der Leyen au fost doi dintre cei mai apropiați confidenți ai președintelui Comisiei, Bjoern Seibert, șeful ei de cabinet, care a lucrat cu ea încă de pe vremea când era ministrul german al Apărării și Fernando Andresen Guimaraes, un alt membru al cabinetului ei, care anterior fusese șef al diviziilor Rusiei și SUA și Canada în Serviciul European de Acțiune Externă, serviciul diplomatic al UE. De asemenea, a fost prezent ambasadorul UE în Statele Unite, Stavros Lambrinidis.

Până la invazia lui Putin mai erau două luni și jumătate, dar tensiunile erau deja în creștere. Cele două echipe au discutat despre situația de la granița UE cu Belarus, unde migranți din Orientul Mijlociu erau transportați cu avionul de dictatorul belarus Alexandru Lukașenko pentru a trece în Polonia și Lituania.

Apoi subiectul s-a îndreptat către posibilitatea unui atac rusesc asupra Ucrainei. Chiar înainte de întâlnire, Biden a fost informat de oficialii de securitate națională și de informații despre formarea batalioanelor ruse lângă granița cu Ucraina. A vrut să tragă un semnal de alarmă.

„Președintele a fost foarte îngrijorat”, a spus un oficial european, vorbind sub condiția anonimatului. „Aceasta a fost o perioadă în care nimeni în Europa nu dădea nicio atenție, nici chiar serviciile de informații.”

Pe măsură ce temerile cu privire la o invazie rusă au crescut, discuțiile s-au îndreptat către pregătirile pentru un pachet de sancțiuni care ar putea fi adoptat de țările UE dacă Moscova ar decide să trimită trupe peste graniță. Contactele au început să aibă loc zilnic. În special, Singh și Seibert au construit o relație de lucru strânsă. Au fost recrutați și funcționari din diferite departamente ale Comisiei – cunoscute sub numele de direcții generale –, inclusiv un grup înființat în cadrul recent creatului Consiliu pentru Comerț și Tehnologie UE-SUA, care s-a ocupat de problema complexă a interdicțiilor de export.

Seibert a fost o piesă-cheie a primului pachet de sancțiuni, susține un înalt oficial american. „Interlocutorul esențial în relația cu CE a fost Bjoern Seibert”, a spus oficialul, descriindu-l pe funcționarul public german ca fiind un expert în fond și „un politician destul de priceput”.

Seibert a fost persoana care a sunat-o pe von der Leyen la ora 4 dimineața, pentru a-i spune despre invazia din primele ore ale zilei de 24 februarie.

Pe parcursul procesului de pregătire, Comisia a fost cea care a preluat gestionarea sancțiunilor, consultând (direct) unele capitale precum Berlin, Paris și Roma – și cel mai adesea întâlnindu-se cu reprezentanții celorlalte țări în grupuri mici, pentru a-și exprima punctele de vedere.

De teamă că s-ar putea afla prematur conținutul pachetului ambițios de sancțiuni, Comisia nu a furnizat niciodată un proiect de text, până în momentul final când țările membre au fost gata să-l ia în considerare.

Punctele forte ale lui von der Leyen – secretomania ei, luarea rapidă a deciziilor – a făcut să fie apreciată de omologii ei de pe cealaltă parte a Atlanticului. Dar aceleași atribute au înstrăinat-o de unii dintre colegii ei din Bruxelles și din alte capitale europene.

„La Washington a existat un sentiment că era cineva care putea, în sfârșit, să ducă rapid la bun sfârșit acțiunile”, a spus un înalt oficial al UE care a participat la discuțiile transatlantice. Experiența lui von der Leyen ca fost ministru al apărării a făcut-o, de asemenea, persoana de referință ideală pentru administrația Biden, deoarece a avertizat despre un război care se profila.

Dar, în timp ce țările UE erau pregătite să acorde Comisiei o anume marjă de libertate în primele runde de discuții privind sancțiunile, pe măsură ce discuțiile s-au îndreptat către sancțiuni suplimentare unii oficiali naționali au început să respingă abordările ei foarte radicale (la adresa rușilor).

Când von der Leyen a anunțat PE despre o a șasea rundă de sancțiuni, inclusiv o propunere de interzicere a petrolului rusesc, înainte ca membrii să fi discutat asta, unii au fost chiar deranjați. Premierul olandez Mark Rutte a criticat Comisia pentru lipsa de precizie cu privire la detaliile tehnice.

Nu era prima dată când președinta Comisiei era mustrată pentru că a mers înaintea haitei. În apogeul pandemiei covid, propunerea Comisiei pentru un pachet de ajutorare economică de 2 trilioane de euro s-a scurs în presă înainte ca liderii să-l vadă, provocând o mustrare din partea Angelei Merkel. „Nu uitați să vorbiți și cu noi”, i-a spus cancelarul german de atunci fostei ei protejate.

De trei ori ministru, von der Leyen a devenit prima femeie președinte a CE în 2019, după ce a fost catapultată în această funcție din cauza obiecțiilor multor din PE privind așa-numitul sistem Spitzenkandidat, care propunea ca postul să fie acordat unuia dintre candidații desemnați de un partid paneuropean.

Decizia ei de a se instala la etajul 13 al sediului UE Berlaymont, unde o fostă toaletă a fost transformată în dormitor când a preluat mandatul, i-a determinat pe unii să se plângă că guvernează cu o mentalitate de buncăr, doar cu ajutorul unui grup mic de consilieri.

Tensiunile aprinse între von der Leyen și restul echipei sale de 27 de comisari au ieșit la iveală în iunie, după ce ea a decis să dea undă verde fondurilor PNRR pentru Polonia, în ciuda îngrijorărilor legate de abuzurile de la Varșovia asupra justiției.

După ce decizia lui von der Leyen a fost trecută pe ordinea de zi a Colegiului la 1 iunie, cinci comisari – inclusiv vicepreședinții Comisiei, Frans Timmermans și Margrethe Vestager – și-au exprimat nemulțumirea în scris.

„Nu a fost o decizie care a avut un sprijin foarte larg în cadrul colegiului”, a declarat un oficial al Comisiei pentru Politico. „A existat sentimentul că, probabil, von der Leyen a convenit mai întâi cu liderii naționali, fără a ține seama de opiniile Comisiei.”

În ciuda obiecțiilor colegilor ei, von der Leyen – care a refuzat să fie intervievată de Politico pentru acest articol – a mers mai departe.

Oamenii care au lucrat îndeaproape cu von der Leyen spun că tendința ei de a centraliza puterea este cel mai evidentă atunci când pe masă sunt deciziile grele – unda verde pentru fondurile Poloniei, de exemplu, sau o propunere de clasificare a investițiilor în producția de energie nucleară sau de gaze naturale ca fiind „verzi.”

În asemenea cazuri, ea este mai probabil să se consulte cu liderii de la Berlin sau Paris decât cu comisarul european responsabil de portofoliu. În mod similar, uneori lucrează direct cu persoane cheie din cadrul direcțiilor generale ale Comisiei, ocolind, efectiv, comisarii înșiși.

În stilul ei de abordare de sus în jos, ea diferă fundamental de predecesorul ei Jean-Claude Juncker – care lua regulat pulsul colegilor săi înainte de a lua decizii, chiar dacă multe dintre prioritățile politice erau stabilite de șeful său de cabinet, Martin Selmayr.

În multe privințe, von der Leyen arată o viziunea asupra puterii executive aidoma celei prezidențiale din America. CE și-a asumat mai multă autoritate în cadrul UE de ceva timp. Sub von der Leyen, acest proces s-a accelerat – Comisia asumându-și un rol principal în marile decizii, cum ar fi emiterea de datorii comune ale UE, achiziția în comun de vaccinuri covid și introducerea sancțiunilor contra Rusiei.

Stilul lui von der Leyen și procesul centralizat de luare a deciziilor au provocat multe speculații la Bruxelles cu privire la viitorul ei. O relație strânsă cu Washingtonul e un atu valoros dacă ar fi interesată de un loc de muncă internațional la nivel înalt, de exemplu la ONU.

În același timp, dorința de a prinde un al doilea mandat ca președinte al CE în 2024 ar explica de ce von der Leyen a menținut uneori un contact mai bun cu capitalele naționale, de al căror sprijin în Consiliul European ar avea nevoie, decât cu propriii comisari.

Există pericolul că stilul ei și legăturile strânse cu Washingtonul să-i creeze însă probleme atunci când va dori să rezolve prioritățile politice ale UE.

Bruxelles și Washington au încă poziții diferite în ceea ce privește chestiuni precum potențiale acorduri comerciale sau cadrul de reglementare pentru a proteja confidențialitatea în transferurile de date peste Atlantic. Și apoi există priorități specifice UE, cum ar fi reforma regulilor fiscale ale UE și punerea în aplicare a pachetului Comisiei Fit for 55 privind schimbările climatice. În probleme ca acestea, în care nu există trupe ruse care să preocupe Europa, von der Leyen poate descoperi că ceea ce are nevoie nu este sprijinul Washingtonului, ci cel al colegilor mai apropiați, conchide Politico.

Citiți și:
Ursula von der Leyen, pusă la zid în UE. A negociat de capul ei achiziția uriașă de vaccinuri covid. Avem Raportul Curții de Conturi al UE
„Doamna Ursula”, obrăznicie pe repede înainte
Ursula a anunțat noua Lege a microcipurilor: „nu există digitalizare fără cipuri”

 

yogaesoteric
4 decembrie 2022