Giorgio Agamben: Adevărul și numele lui Dumnezeu

Filosofii vorbesc despre moartea lui Dumnezeu de aproape un secol și, așa cum se petrece adesea, acest postulat pare astăzi acceptat tacit și aproape inconștient de omul de rând, fără însă a măsura și înțelege consecințele. Una dintre acestea – și cu siguranță nu cea mai puțin relevantă – este că Dumnezeu – sau, mai bine zis, numele său – a fost prima și ultima garanție a legăturii dintre limbă și lume, dintre cuvinte și lucruri, fenomene. De aici și importanța decisivă în cultura noastră a argumentului ontologic, care îl leagă în mod indisolubil pe Dumnezeu cu limbajul, cât și a jurământului depus în numele lui Dumnezeu, care ne-a obligat să răspundem pentru încălcarea legăturii dintre cuvintele și actele noastre.

Dacă așa-zisa „moarte” a lui Dumnezeu poate implica doar pierderea acestei legături, atunci aceasta înseamnă că în societatea noastră limbajul a devenit constitutiv o minciună. Fără garanția numelui lui Dumnezeu, fiecare discurs, precum jurământul care i-a asigurat adevărul, nu este altceva decât deșertăciune și sperjur. Este ceea ce am văzut apărând în plină lumină în ultimii ani, când fiecare cuvânt rostit de instituții și mass-media nu era altceva decât vacuitate și impostură.

Astăzi se apropie de sfârșit o eră de aproape 2.000 de ani a culturii occidentale, care și-a bazat adevărul și cunoștințele pe legătura dintre Dumnezeu și logos, dintre numele sacrosant al lui Dumnezeu și numele simple ale lucrurilor, fenomenelor, acțiunilor. Și cu siguranță nu este o coincidență că doar algoritmii și nu cuvintele par să aibă încă o anumită legătură cu lumea, dar asta doar sub formă de probabilitate și statistică, deoarece numerele chiar dacă se pot referi în cele din urmă doar la un om care vorbește, ele îi implică cumva numele.

Dacă ne-am pierdut credința în numele lui Dumnezeu, dacă nu mai putem crede în Dumnezeul jurământului și al argumentului ontologic, nu este însă exclus să fie posibilă o altă figură a adevărului, care nu este doar cea teologică, corespondență obligatorie între cuvânt și lucru. Un adevăr care nu se termină cu garantarea eficacității logosului, ci salvează copilăria omului în el și păstrează ceea ce este încă mut în el, drept conținutul cel mai intim și adevărat al cuvintelor sale. Mai putem crede într-un Dumnezeu prunc, ca acel prunc Iisus pe care, după cum am fost învățați, cei puternici au vrut și vor să-l omoare cu orice preț.

Autor: Giorgio Agamben

Citiți și:
Adevărul ultim dumnezeiesc
Vizita Adevărului
Puterea și ipostazele cuvântului

yogaesoteric
27 ianuarie 2023