Patriotism în bulibășeala globalismului

Dacă toți liderii de stat din UE ar fi avut, ab initio, poziția lui Orban, războiul era încheiat de mult, prin negocieri reciproc avantajoase, în urma războiului creat. La care Occidentul a pus umărul serios.

Viktor Orbán

Fiindcă ce altceva a făcut Orban decât să analizeze, să pună în balanță serios raportul dintre superputeri? El știa că NATO folosește Ucraina, că nu va intra în război direct cu Rusia. Și ca lider responsabil, situat la mijloc între interesele unor superputeri, ce putea să se întrebe?

Care sunt interesele Ungariei aici? Ce loc ocupăm noi pe tabla de șah când se bat două superputeri nucleare pentru supremație? Orban este suficient de perspicace pentru ca să înțeleagă că, finalmente, se va ajunge la un acord. Iar ceea ce conta era ca Ungaria să iasă cât mai puțin vătămată din acest război.

Dacă mâine se împacă SUA cu Rusia? Cine a pierdut cel mai mult? Nu proștii care s-au aruncat cu capul în gard, și-au golit arsenalele să ajute Ucraina? De ce? Să moară cât mai mulți ucraineni, iar ei să-și bage economia în colaps? Să-și golească arsenalele și să fie nevoite să facă alte comenzi de zeci de miliarde către Complexul militar industrial, mărind bugetul de apărare de la 2 la 2,5, 3, 4%?

Evident că nu poți discuta asta cu idioții, care o țin una și bună: „Orban e cu Putin”. Cum să fie cu Putin când Ungaria are investiții europene, la 9 mil. de locuitori, de 2 ori mai mari decât România? Idioților! Aici e geniul lui! A spus: „Ungaria nu va ieși din UE, dar nu va accepta ca UE să schimbe cultura și demografia Ungariei”.

Asta aș fi făcut și eu! Puneam în balanță ce ofer Occidentului și ceream să-mi ofere echivalentul. Fiindcă am ce oferi! Poziție geostrategică plus resurse. Dar nu gratis. Dacă țin cu România!

Autor: David Angelo

Citiți și:
Viktor Orban: Cine transportă arme și cine antrenează soldați este în război cu Rusia. S-au lăsat atrași în război
Viktor Orban: Noi, europenii, cu siguranţă pierdem, americanii câștigă, iar ruşii nu vor pierde

 

yogaesoteric
31 martie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More