Farmecul scrisorilor

de Monica Dascălu

„Cutare este bolnav şi te roagă să te gândeşti la el.”
„Am terminat traducerea cărţii… şi ţi-o trimit.”
„Te rog să mă ajuţi în activităţile mele profesionale”.
„Te rog să îmi dai un TAPAS”.
„Ce facultate crezi că ar trebui să urmez?”
…
sau…
„Te-am rugat să faci activitatea… şi am aflat că nu ai făcut-o încă.”
„Am aflat că ai scris o scrisoare deschisă în care critici pe… Vreau să îţi spun că ai făcut o mare greşeală.”
„Urmăreşte să îţi amplifici starea de umilinţă.”
„Te rog să îţi faci TAPAS-ul zilnic cu perseverenţă.”
„Sper că îţi faci conştiincios activităţile de KARMA YOGA. Nu îmi pomeneşti nimic despre cartea… Te rog să îmi trimiţi şpalturile…”

Vă sună cunoscut? Credeţi că sunt fragmente din scrisorelele noastre? Ei bine, nu!

24 de ani de izolare completă

În 1926, la vârsta de 54 de ani, marele yoghin Sri Aurobindo hotărăşte să intre în retragere completă pentru tot restul vieţii, până în 1950. Pentru apropiaţii săi, această veste probabil a venit ca o lovitură de trăsnet. Mulţi dintre ei descriau viaţa alături de Aurobindo, la ASHRAM-ul său din Pondichery, precum o viaţă miraculoasă trăită în tărâmul paradisiac al DEVA-şilor. Pentru ei, totul părea posibil, toate miracolele erau tangibile. Sri Aurobindo era fără tăgadă centrul existenţei lor. Şi apoi, dintr-o dată, el îşi anunţă retragerea. Putem doar să ne imaginăm cum s-au simţit ei în acel moment.

Dar oare a fost acesta sfârşitul relaţiei lor cu Sri Aurobindo? Oare Ghidul lor spiritual i-a abandonat? Nicidecum. În timpul celor 24 de ani de izolare completă, el a continuat să comunice cu toţi discipolii săi prin intermediul scrisorilor. Zi de zi, cu infinită răbdare, Aurobindo le răspundea tuturor acelora care îi cereau îndrumarea spirituală. Manifestarea sa a fost permanent plină de graţie pentru toţi cei pe care a continuat să-i ghideze şi în acest mod. Recent, toate lucrările lui Sri Aurobindo au fost reunite în 35 de volume, dintre care şase volume a câte aproximativ 800 de pagini fiecare conţin numai astfel de scrisori – dar să ne gândim şi la nenumăratele scrisori personale care nu au fost făcute publice…

De la aspecte filozofice pe care le trata detaliat, la îndrumări legate de practica spirituală a fiecăruia, de la chestiuni legate de organizarea ASHRAM-ului, de programul activităţilor, până la relaţiile dintre discipoli, unele conflicte de idei şi chiar până la sfaturi aparent banale – oamenii îi scriau să-l întrebe dacă au voie să citească ziare, de exemplu, şi el răspundea cu răbdare şi acestor întrebări. Uneori scria lungi scrisori care dezbăteau aspecte legate de tradiţia yoghină, de diferite texte tradiţionale, sau din contră scrisori despre artă, despre creaţia poetică, despre muzică şi dans. Scrisorile sale dovedesc atât o profundă înţelepciune, cât şi un viu simţ al umorului. Sri Aurobindo spunea: „Un Dumnezeu care nu zâmbeşte nu ar fi putut crea acest univers plin de umor”.

300 de volume

La rândul său, Swami Shivananda, deşi nu s-a retras din activitatea publică, a comunicat cu aspiranţii spirituali foarte mult prin intermediul scrisorilor. Fie pentru că aceştia erau departe (el a avut foarte mulţi discipoli occidentali), fie pentru că el era cel care călătorea, fie pentru ca lucrurile respective să rămână pentru posteritate menţionate în scris. Pe baza acestor scrisori ale sale au fost redactate o parte din cele 300 de volume semnate de Swami Shivananda. În autobiografia sa, acesta ne oferă câteva exemple de scrisori – dacă le veţi citi, or să vă pară foarte cunoscute…

Tot Swami Shivananda, care considera, spre deosebire de alţi yoghini indieni, că ştiinţa yoga trebuie cât mai mult răspândită, obişnuia să predea el însuşi cursuri prin corespondenţă. Celor care îi scriau în acest sens, el le răspundea mereu cu amabilitate, le oferea gratuit câteva din volumele sale spre studiu şi continua apoi să corespondeze regulat cu fiecare dintre ei, oferindu-le instrucţiuni pentru practica spirituală. Astfel Shivananda relatează că avea chiar sute de astfel de cursanţi prin corespondenţă cărora el le scria periodic.

O scrisoare pe săptămână

Ganapati Muni este un mare yoghin care a trăit în secolul XX şi care a atins datorită TAPAS-urilor pe care le-a realizat, rezultate spirituale de excepţie. Cei care l-au cunoscut susţineau că Ganapati Muni avea permanent un halou deasupra capului şi anumite manifestări paranormale la nivelul aurei care demonstrau faptul că, în cazul său, se manifesta ridicarea energiei Kundalini în Sahasrara şi deschiderea lui Brahmarandra.

Ganapati Muni a fost poate cel mai important discipol al lui Ramana Maharishi, deşi nu putem spune despre el că ar fi urmat calea spirituală ATMA VICHARA, bazată pe interogarea lăuntrică „Cine sunt eu?”. Din contră, el a abordat calea tantrică, fiind un practicant al sistemului Maha Vidya Yoga, revelaţiile pe care el le-a făcut, printre altele, despre marea Putere Cosmică Chinnamasta fiind unice în felul lor şi totodată esenţiale.

Corespondenţa lui Ganapati Muni cu Ghidul său spiritual, Ramana Maharishi, prin intermediul scrisorilor, în perioada când acesta locuia la Anandashrama, în provincia Shirsi, a fost reunită sub titlul de „Epistolele luminii”. În perioada respectivă, Ganapati Muni a promis să îi scrie o scrisoare pe săptămână Ghidului său spiritual şi făcea asta cu sfinţenie, relatându-i atât despre activităţile din cadrul ASHRAM-ului, cât şi despre lucrările sale (traduceri şi alte texte compuse de el). Deseori el menţiona şi unele evenimente cotidiene pline de farmec sau îi cerea ajutorul lui Ramana Maharishi pentru unii dintre aspiranţi, care aveau dificultăţi în practica spirituală sau probleme de sănătate. Dar mai presus de toate, el îşi relatează trăirile spirituale şi nu uită niciodată să îi mulţumească plin de recunoştinţă Ghidului său spiritual pentru susţinerea sa permanentă.

O punte peste timp

În epoca actuală, aşa numita epocă a comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, noi am pierdut poate gustul corespondenţei. Nu prea mai ştim să scriem scrisori. Poate aţi avut vreodată ocazia să scotociţi prin lucrurile vechi ale bunicilor şi aţi găsit cărţi poştale acoperite aproape complet de scrisul mărunt, sau din contră scrisori elegante, scrisori politicoase, cordiale sau afectuoase, care poate că vorbesc uneori şi despre lucruri cotidiene aparent banale – dar oamenii pe vremea aceea nu îşi împărtăşeau toate fleacurile prin telefon, pentru că nu aveau telefoane, şi toate aceste detalii căpătau o altă semnificaţie. Scrisorile lor erau de aceea foarte încărcate şi foarte importante. Şi aveau un anumit farmec aparte. Gândiţi-vă cu câtă emoţie aşteptau oamenii să primească scrisori – singura cale pe care puteau veni veştile de la fiinţa iubită, de la părinţi, de la cei de acasă sau de la cei plecaţi departe…

În ultima vreme, scrisorile au devenit pentru noi nişte lucruri extrem de importante. Ceea ce nu înseamnă nici că am învăţat să comunicăm în acest fel, nici că ne place neapărat acest lucru. Dar poate nu ar trebui să îl privim ca pe o constrângere, ci ca pe o stare de fapt căreia putem să îi explorăm farmecul. Gândiţi-vă cât de uşor zboară vorbele şi cât de uşor uităm anumite lucruri şi poate uneori ni le amintim anapoda! În schimb, o scrisoare poate fi păstrată, recitită chiar şi ani de zile după ce am primit-o. Şi, dacă tot suntem în această situaţie, am putea învăţa să scriem scrisori frumoase, scrisori preţioase, scrisori sincere şi pline de farmec!


Citiţi şi:

Câteva secrete ale fericirii

Exerciţii de sinceritate. Pericolele nebănuite ale făţărniciei

yogaesoteric
iunie 2008