Inteligența supramentală

de Monica Dascălu

Pentru yoghini, inteligența este o valoroasă calitate și totodată un instrument neprețuit în practica spirituală și aceasta mai ales deoarece există un atribut dumnezeiesc (inteligența divină) al cărui corespondent în plan uman este inteligența. Ea este în mod nedrept subestimată de unii yoghini mediocri, care o consideră inferioară unor calități sau stări precum voința, perseverența, iubirea, devoțiunea, dăruirea sau compasiunea. Această lipsă de apreciere a inteligenței este cu atât mai stranie dacă avem în vedere că unul dintre scopurile pe care ar trebui să le urmărească orice yoghin este trezirea stării de înțelepciune, iar aceasta poate fi definită la modul esențial printr-o manifestare simultană a inteligenței și bunului simț. Prin urmare, inteligența este o condiție sine-qua-non (adică, fără de care nu se poate) a atingerii stării de înțelepciune. De altfel, textele tradiționale yoghine insistă asupra importanței dezvoltării inteligenței în practica yoga, avertizându-i mai ales pe yoghinii care au tendința să se orienteze exclusiv către yoga devoțiunii, a iubirii și dăruirii necondiționate față de Dumnezeu (BHAKTI YOGA), că inteligența este stringent necesară pentru a-i feri de devieri precum fanatismul și dogmatismul steril.

În practica spirituală, inteligența ne permite să înțelegem corect aspectele teoretice și practice și să le asimilăm, adaptându-le în mod adecvat situației noastre personale, respectându-le strict spiritul (adică principiile pe care se bazează). Ea ne permite să facem corelații rapide și pline de miez, să facem asocieri întemeiate, uneori surprinzătoare, să descoperim analogii și corespondențe, să avansăm etapă cu etapă interpretând just fenomenele care se manifestă pas cu pas și faza în care ne aflăm. 

Inteligența supramentală este inteligența în forma sa cea mai rafinată, elevată și totodată puternică; altfel spus, inteligență la superlativ. Ea este înrudită cu alte calități esențiale în practica yoga, cum ar fi discernământul spiritual, atenția, puterea de sinteză și memoria. Dacă activarea centrilor superiori de forță (în special AJNA CHAKRA și SAHASRARA) are ca efect și trezirea inteligenței și a discernământului spiritual, această formă superioară de inteligență care este inteligența supramentală se dezvoltă prin trezirea structurii supramentale (VIJNANAMAYA KOSHA). În yoga se știe că așa-zisul „creier supramental” al ființei umane, care permite trezirea înțelepciunii inimii, este localizat în plan subtil în zona centrală a pieptului (ANAHATA CHAKRA). Tot ANAHATA CHAKRA guvernează, de altfel, învelișul supramental (VIJNANAMAYA KOSHA). Printre alte efecte remarcabile, dinamizarea lui VIJNANAMAYA KOSHA îi permite yoghinului să-şi trezească starea de genialitate. Aceia care aspiră să trezească în fiinţa lor şi să manifeste plenar genialitatea trebuie să ştie că dezvoltarea şi exersarea inteligenței supramentale reprezintă un prim pas necesar în această direcţie.

Trezirea acestei forme superioare de inteligență ne poate ajuta foarte mult în demersul transformator al practicii noastre spirituale. Ea ne ajută să aplicăm în mod just principiile spirituale pe care le cunoaștem, să practicăm eficient metodele spirituale în care am fost inițiați, să ne structurăm o SADHANA (practică spirituală) adecvată, să interpretăm corect diferitele efecte care apar, fenomene sau conjuncturi care se produc în viața noastră, inclusiv sincronicitățile și anumite aspecte de natură simbolică.

Ea ne ajută de asemenea să ne lărgim domeniul cunoștințelor, să facem corelații adecvate între teorie și practică, să fim deschiși către nou și experiment, să fim creativi, flexibili și autonomi – adică, să gândim singuri, în mod liber, dar totodată just și înțelept, pe baza principiilor spirituale esențiale pe care le cunoaștem. Inteligența supramentală ne ajută să evităm capcanele insidioase ale gândirii comune, gregare, ne impulsionează permanent să refuzăm îndoctrinarea sau înregimentarea într-o mentalitate sectară, ne îmboldește să depistăm și să demascăm prompt dogmatismul și semidoctismul. De asemenea, inteligența supramentală ne ajută să nu cădem în teribila capcană a „prostiei inteligenței” care îi face pe unii oameni alminteri înzestrați cu o oarecare inteligență să facă tot felul de lucruri prostești și să emită diverse teorii aberante, numai pentru că gândesc prea mult și incorect și nu-și dau seama că au deviat de la unele principii de bază. Așa numita „prostie a inteligenței” este cea care îi face pe cei cu un mental puternic să emită raționamente și explicații complicate, sofisticate și năucitoare care îi derutează chiar și pe ei şi îi fac să scape din vedere esenţialul şi, adeseori, să piardă contactul cu realitatea. Tot „prostia inteligenței” justifică mental, în mod aberant, orice-și doresc aceștia. Yoghinul care își trezește inteligența supramentală va depista foarte ușor erorile de logică, generalizările improprii și speculațiile inteligenței inferioare care este orientată în mod greșit și nefast. El va dispune totodată de un valoros instrument care îl face să fie cu mult mai mult decât un om obișnuit și să fie capabil să realizeze cu mult mai mult decât un om obișnuit, dar mai ales să folosească și să aplice tot ceea ce știe și a înțeles pentru o rapidă creștere spirituală și îndumnezeire a ființei sale. Inteligența supramentală, atunci când este trezită și amplificată în ființa noastră, ne ajută să avem o gândire clară, să avem mintea limpede și să apreciem la justa valoare simplitatea și ideile geniale, care adeseori sunt simple. Avându-și originea în atributul dumnezeiesc al inteligenței divine, inteligența supramentală ne ajută să intrăm într-o inefabilă stare de comuniune cu Dumnezeu prin intermediul acestui atribut dumnezeiesc. Putem, de asemenea, să urmărim să amplificăm în ființa noastră simultan și corelat și să manifestăm și alte atribute dumnezeiești, pentru a ne transforma cât mai rapid: iubirea divină, binele divin, înțelepciunea divină, voința divină etc. Este indicat să alegem aceste atribute în funcție de afinitățile și nevoile noastre ale fiecăruia, dar trebuie să avem în vedere că totuși, pentru fiecare dintre noi, inteligența supramentală este aici și acum imperios și stringent necesară și, dacă o vom trezi în ființa noastră și apoi o vom amplifica așa cum se cuvine, ea ne va permite să facem uluitoare salturi atât la nivel individual, cât și ca grup. 
 

Citiți și:

Psihologii au definit «inteligenţa spirituală». O nouă confirmare ştiinţifică a valorii spiritualităţii

Menirea ultimă a omului este înţelepciunea


 

yogaesoteric
7 august 2014

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More