Experimentul Doicești. Reactoarele NuScale sau cum devenim cobai de dragul șpăgii către americani
„Tehnologie de ultimă generație” au fost și vaccinurile de la Pfizer & Moderna, iar acum se moare pe capete de la ele
Am căutat și am verificat informația conform căreia designul reactorului nuclear pe care NuScale vrea să-l instaleze în România nu are un studiu referitor la impactul unui cutremur asupra sa. Problema a fost ridicată în anul 2020, atunci când un inginer structurist, John S. Ma, a sesizat acest aspect autorității de reglementare a activității nucleare din SUA.
Și ghici ce: până azi nu s-a primit niciun răspuns, cu toate că designul reactorului a fost aprobat. Vă reamintesc faptul că Ceaușescu a solicitat ca reactoarele de la Cernavodă să reziste unui cutremur de 10 grade, adică unui eveniment catastrofal, puțin probabil în România și în lume.
Problema descoperită de John Ma se referă la comportamentul clădirii în care se află încastrat reactorul și la designul camerei utilizate pentru combustibilul nuclear uzat. El susține că în cazul unui cutremur, structura respectivă poate ceda, eliminându-se astfel material radioactiv atât în subsol cât și în atmosferă, punându-se viețile oamenilor în pericol.
Concluzia raportului este una destul de clară și fără echivoc: „designul clădirii reactorului NuScale este incomplet, fără studii privind comportamentul la cutremur și deci nesigur”.
În 2021, răspunsul pe care dr. John Ma îl primește de la NRC este de-a dreptul halucinant: „politicile interne ale Comisiei nu impun acesteia să verifice cu certitudine de 100% că incinta în care este instalat reactorul rezistă la cutremur”. Cu alte cuvinte, NRC, mai pe românește, spune că i se rupe dacă reactorul bubuie la un cutremur întrucât nu au așa ceva menționat în normele interne. Înțelegeți gravitatea și amatorismul situației?
În iunie 2021, dr. John Ma face un apel în care scrie că „datoria mea profesională și civică este aceea de a trage un semnal de alarmă când văd că nu există nicio dovadă că în timpul unui cutremur clădirea reactorului nu se va prăbuși”.
Abia în februarie anul acesta NRC recunoaște că detaliile referitoare la comportamentul clădirii reactorului în cazul unui cutremur sunt incomplete și a solicitat NuScale detalii suplimentare. Problema este că designul reactorului este deja aprobat, iar treaba referitoare la comportamentul său în caz de cutremur este strict o problemă administrativă.
În ceea ce privește instalarea unei asemenea pocnitori în România, aceasta poate fi făcută deoarece designul este „aprobat” de NRC. Și, bazându-ne pe slugărnicia autorităților, putem fi siguri că nimeni nu pune nicio întrebare referitoare la siguranța instalației în caz de cutremur.
Poate că nu vă vine să credeți că autoritățile noastre sunt atât de criminale. S-o credeți!
Mai țineți minte cum trimitea Ponta jandarmii la Pungești ca să-i calmeze pe oamenii care se speriaseră de efectele extragerii gazelor de șist? Mai țineți minte când propagandiștii de doi bani ai sistemului spuneau că oamenii ăia amărâți sunt de fapt agenți ruși? Așa funcționează sistemul, cu sânge criminal, fără niciun regret.
Vă reamintesc că primul reactor (întrucât NuScale intenționează să umple țara cu bombe de acest tip) va fi instalat la Doicești, județul Dâmbovița, punând astfel în pericol tot ce mișcă pe o suprafață de aproximativ 50km. Asta înseamnă atât Târgoviște care-i la o aruncătură de băț, dar și zona delimitată de Ploiești, Câmpina, Sinaia, Câmpulung, Curtea de Argeș, Pitești și Găești. Este vorba de zona de prim-impact sau „linia întâi”. Spun asta deoarece efectele se vor vedea în toată Muntenia!
Le-o fi zis cineva oamenilor de acolo care-i pericolul la care se expun? Evident că nu! Propaganda o dă cu „tehnologia de ultimă generație”, iar cu idioții precum servantul Plăvan și nulitatea plagiatoare Ciucă treaba merge în linie dreaptă.
Să le spună cineva imbecililor că „tehnologie de ultimă generație” a fost și vaccinul de la Pfizer&Moderna, iar acum se moare pe capete de la el. Cele două tehnologii au ceva în comun: de la ambele se moare subit.
Autor: Dan Diaconu
Citiți și:
Conducerea Nuclearelectrica, în corzi. Nu există studii geologice pentru reactorul american de la Doicești
Prof. Petrișor Peiu, despre microcentralele nucleare netestate nicăieri în lume: Din graba de a da bine „în poză”, Iohannis a mai făcut o eroare angajând România într-o aventură
yogaesoteric
6 octombrie 2022