Aberaţia surdă şi mută

 

O dată cu infirmarea abruptă cu date brute a justeţii măsurilor anterioare (carantina strictă a făcut un rău uriaş economiilor în care a fost adoptată fără a oferi beneficii măcar comparabile cu cele ale ţărilor în care aceasta a lipsit şi care nici nu au suferit apoi de pe urma valului doi; ţările în care masca a fost obligatorie sunt situate cel mai prost în statistici etc.), ele au fost adoptate din nou în formă aproape identică. Nici nu mai este nevoie de cuvinte pentru a demasca impostura, atât este de evidentă.

Şi totuşi… Oamenii au fost din nou concediaţi din propria societate, trimişi acasă în „şomaj tehnic”, cu „ajutor social” – au dreptul de a primi de mâncare în schimbul renunţării la tot ceea ce este exprimare publică a lor. Şi care sunt activităţile cu precădere vizate? Exact cele care îl fac pe om să fie mai mult decât un animal, un creator şi nu un consumator decerebrat: socializarea, cultul şi cultura.

Chiar şi aşa, mulţi vor pierde parţial sau total în urma carantinelor disproporţionate şi acest drept la mâncare în schimbul muncii şi chiar al supuşeniei (ajunge cu chiaburii cu IMM-uri, să-şi revină în simţiri şi să pună umărul ca tot omul muncii la propăşirea multinaţionalelor), iar cei care se ocupau de cultură trăind pe spatele poporului se vor căi amarnic.

Oamenii nu mai există ca vectori în societatea pe care o locuiesc, ci doar ca negrişori ce muncesc să ţină casa, dar a căror prezenţă vădită este indezirabilă. Servitorii sunt cu atât mai buni cu cât nu-şi arată feţele şi vorbesc cât mai puţin; doar rezultatul muncii lor este important să se vadă, ei, însă, să dispară ca persoane.
Cine nu vede aici toate caracteristicile unui sclavagism modern refuza să privească adevărul în faţă şi se amăgeşte.

Cum de ne lăsăm păcăliţi? Păi fie din mândrie, credem că suntem mai breji şi fentăm orice regim autoritar (comunismul ne demonstrează că nu e aşa), fie din comoditate – interesant e că ambele, inclusiv mândria (sub forma ei încă şi mai perfidă, mândria vindicativă de tip self-righteousness), justifică compromisul cu puterea. Or, o fire echilibrată, fie din dragoste faţă de aproapele, fie din dragoste de Dumnezeu, va evita cât poate să cedeze libertăţi pentru care alţii au murit şi pentru care, o dată cedate, cel mai probabil va fi din nou nevoie să se moară. Altfel ne găsim în poziţia celui care mănâncă şi bea moştenirea primită pentru ca mai apoi să se trezească în mizerie. În România nici măcar nu e mâncată, ci este pur şi simplu dată de pomană moştenirea lăsată de cei care au murit în decembrie ’89; în Occident se împrăştie moştenirea lăsată de cei morţi în războaiele mondiale.

Masca este însemnul asupra sclavului, marca supuşeniei, la tentativa eludării căreia se reacţionează în stil pur comunist: masca lăsată sub nas: nu poţi, te ajutăm; absenţa măştii: nu vrei, te obligăm. Şi funcţionează, mergi pe stradă şi îţi plânge sufletul în tine când vezi 98% de oameni ce se supun.

Este o supunere bazată pe ştiinţă sau pe coerciţie? Există un oarecare bine care măcar în parte să contrabalanseze răul inerent coerciţiei (indubitabil samavolnică atunci când e fără acoperire în necesitate)?

Nu există absolut niciun studiu care să demonstreze utilitatea măştii în exterior, dimpotrivă, există studii care arată ineficienţa acestei măsuri. Este atunci rezonabil a spune: „poart-o, că nu te omoară, îi protejezi pe ceilalţi?”.

Dar este rezonabil a spune: „hai să împiedicăm copiii ca pe cai, pentru că se lovesc atunci când fug şi aşa prevenim accidentele?” (să ne amintesc aici de filmul lui Bresson „Au hasard Balthasar”, în care măgarul este misteriosul personaj principal – este chipul conştiinţei, curăţiei, inocentei, îngerului păzitor – ce suferă bătăi şi ostracizări teribile în timp ce oamenii cărora le slujea cedau diferitelor ispite). Sau să-i pui să poarte casca pretutindeni? Nu, în acest mod îi vei proteja poate doar pe acei copii care au probleme specifice de sănătate.

Mai grav, însă, impunerea unor astfel de măsuri aberante are efecte extrem de nocive la nivel de societate (cu cât mai puţin fundamentate ştiinţific sunt măsurile, cu atât mai nocive sunt efectele). Reglementarea unei conduite duce la crearea convingerii că apariţia infectării este cel mai adesea, dacă nu întotdeauna, rezultatul încălcării acelei conduite (că nu e aşa o dovedeşte infectarea chiar a celor mai informaţi sau a celor mai vocali avocaţi ai măştii). Or, aici se confundă comportamentul conştient, asumat, al omului, reglementat de lege – că e ea civilă, penală, constituţională etc – şi fenomenul natural, ce nu se supune legilor omeneşti, iar dorinţa omului de a-l modifica este inerent sortită eşecului, căci nimic nefiresc nu poate dăinui, natura îşi urmează cursul.

Există un drept, dar la sănătate, care nu are corespondenţa în obligaţia semenilor, ci are corespondenţa în obligaţia statului de a se organiza astfel încât să poată oferi tratament bolnavului – fără niciun fel de discriminare, asemenea vor fi trataţi tâlharul şi victima – atunci când este necesar.

Nu există dreptul de a nu fi infectat de altcineva, pentru că nu există drept împotriva legilor naturii şi, în plus, nu poţi ţine un om responsabil juridic pentru funcţionarea lumii în care (şi datorită căreia) trăieşti. Spre deosebire de credinţa omului contemporan că totul poate fi controlat, natura nu urmează legile omeneşti, nu poate fi constrânsă, în ciuda impresiei contrare lăsate de săgeţile stupide desenate pe jos în diverse locuri. Omul este întotdeauna un mediu propice virusurilor şi bacteriilor, a căror dezvoltare se produce independent de el, iar aceasta dintru începuturi. Nu este absolut nimic nou care să fi modificat datele problemei, ca atare nimic nu s-a modificat în considerarea libertăţilor, drepturilor şi obligaţiilor.

Câtă vreme este sănătos, un om nu poate avea libertăţile fundamentale suspendate pe motiv sanitar. Dacă un om este presupus nevinovat chiar atunci când e vorba de propriile acţiuni până la dovada contrarie făcută în faţa unui tribunal, cu atât mai mult nu poate fi tratat ca suspect atunci când e vorba de „fapta naturii”.

Cum nu există lege pentru spălatul pe mâini (şi sperăm că aşa va rămâne), nu există lege nici pentru ferirea celorlalţi de virus atunci când suntem răciţi. Pur şi simplu nu totul se cuvine să fie reglat prin lege, e mai importantă educaţia şi civilizaţia, care ne fac să putem funcţiona ca societate. Şi dacă chiar îi pasă cuiva de acestea, începutul este necesar să fie reaşezarea după merit şi valoare, a cărei lipsă a distrus mult mai mult în România decât orice virus.

Însă ştim că doar o minoritate va analiza măsurile impuse nu prin prisma autorităţii, ci prin prisma corectitudinii, justeţii. Iar dacă acea minoritate reuşeşte să fie diabolizată, devenind în imaginarul colectiv adversara nu doar a măsurii, ci chiar a majorităţii care acceptă necritic acea măsură, treaba conducerii autoritare sau abuzive este definitivată. Nici nu va mai avea nevoie să se lupte cu recalcitranţii, ceilalţi o vor face pentru ea.

Vedem câte rateuri grosolane dau specialiştii şi este necesar să ne amintim că tot ce e decizie publică se cuvine să fie supus dezbaterii largi, reale. Nu există decizie tehnică în viaţa cetăţii. O decizie de politică medicală rămâne o decizie politică. Nu există act medical fără efecte nefaste, pe care în caz personal le discuţi cu doctorul, ce nu îţi poate impune un tratament. Acum avem decizii luate ba ca urmare a politicii propuse de un OMS dominat de chinezi şi de Big Pharma, ba ca urmare a campaniei de înspăimântare conduse de medici dovediţi a fi în conflict de interese (cel mai recent caz fiind Musta).

Avem, deci, o agendă străină de interesul cetăţeanului şi pacientului impusă de interese corporatiste folosindu-se de forţa statului. Unde e rolul statului atunci de a oferi echilibru? E nevoie şi în politicile medicale de dezbateri transparente pentru a se vedea fiecare ce şi a cui poziţie apără. Ce a fost tehnic în o decizie ce a dus la scăderea între 50-80% a operaţiilor de cancer? Cine răspunde pentru cei ce mor din cauza fricii noastre în faţa unei boli cu mortalitate puţin peste cea a gripei sezoniere, urmate de frica faţă de coerciţia statului, ce a uitat de uriaşele probleme pe care le are cu crima organizată şi aleargă după nasuri libere?

Dar cine are timp de dezbateri, în aşa vremuri de criză, nu-i aşa? Pare că scriem şi vorbim mai mult ca să vedem că nu suntem singuri.


Citiți și:
Cultul Covid 
Sinistra Agendă din spatele panicii COVID-19

 

yogaesoteric
30 ianuarie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More