Aveți cumva dubii referitoare la chipul înșelător al răului? Priviți cu multă atenție un avocat al oligarhilor sclavagismului financiar

Avocații – instrumentele răului, lubrifianții corupției, slugile elitelor corupte, gardienii neosclavagismului, agenții eroziunii standardelor etice și decadenței morale progresive

Autorul dezvăluirilor Dosarului Panama iese la rampă


În urmă cu puțin timp, un manifest al omului din spatele exploziei de informații secrete despre fraude de miliarde cunoscute sub numele Panama Papers a fost trimis redacției Süddeutsche Zeitung și a fost publicat în toată lumea.

Manifestul îndeamnă la revoluție împotriva neosclavagismului întemeiat pe aparatul corupt și pervers format din avocații nemernici și ticăloși ce ucid spiritul legii, speculându-i litera în favoarea infractorilor și oligarhilor ce și-au aservit întreaga mass-media pentru a pune botniță adevărului și pentru a menține în întuneric și sclavagism masele de vite/sclavi cretinizate sistematic.

Un amănunt de interes, nici avocații de la Mossack-Fonseca & Co n-au picat din senin pe afaceri cu fraude la nivel mondial.Tată lui Mossack era cadru Waffen-SS, ce și-a oferit ulterior serviciile pentru CIA. Celălalt fondator a studiat corupția la London School of Economics și a lucrat șase ani la Geneva, pentru ONU. Absolut clar el este ceea ce am putea numi un securist.

Firma de avocatură este o interfață a sistemului bancar lucrând cu Deutsche Bank, HSBC, Société Générale, Credit Suisse, UBS, Commerzbank, cele mai mari bănci din lume, în beneficiul mafiei și a oligarhilor, teroriștilor, cartelurilor de droguri, infractorilor și politicienilor corupți ce-și spală banii din fraude prin intermediul complex și stufos al firmelor off shore.

Cu niște ani în urmă executivii băncii americane HSBC au fost exonerați de crimele și fraudele comise, fraude de miliarde de dolari, „ca să nu se prăbușească sistemul bancar mondial”!! Niciunul dintre executivii băncii n-a mers la închisoare și n-a plătit un dolar din propria avere pentru ilegalităţile comise, iar motivația Departamentului American de Justiție a fost homerică: anume că s-a temut să nu submineze economia mondială.

„Dacă autorităţile americane s-ar fi decis să ceară măsuri penale”, a argumentat adjunctul procurorului general, Lanny Breuer, la conferinţa de presă în care a anunţat înţelegerea, „HSBC şi-ar fi pierdut cu siguranţă licenţa în SUA şi întregul sistem bancar ar fi fost destabilizat”!

Un cetățean care dă de mâncare unor oameni este pus sub acuzare iar bancherii miliardari ce fură trilioane sunt protejați. Și acolo și la noi. (Vezi Dosarul Microsoft cu infractorii hoți de milioane de euro puși apoi toți în libertate, hlizindu-se la eliberare, și babele amărâte amendate și hărțuite de polițiștii dezumanizați că vând zarzavat la poartă).

Cităm unele aspecte interesante din acest manifest despre funcționarea caracatiței monstruoase, pusă pe jaf şi îmbuibare, ale cărei brațe cu ventuze toxice sunt avocații. Lumea puterii, a banilor și secretelor murdare are vidanjorii săi – avocații ticăloșilor, lubrifianții corupției.

„Prăpastia dintre săraci și bogați este una dintre principalele caracteristici ale timpului nostru. Ne afectează pe toți, în toată lumea. Politicieni, academicieni și activiști au întors pe toate părțile această problemă, devenită, între timp, tot mai mare.
Nu au găsit soluții. În pofida numeroaselor discuții, în ciuda analizelor statistice, a insignifiantelor proteste sau a ocazionalelor proiecții de film documentar, întrebările au rămas aceleași: De ce? Și de ce acum?

Panama Papers oferă un răspuns atotcuprinzător: e vorba de corupție masivă, generalizată. Și nu e o coincidență faptul că răspunsul vine de la o firmă de avocatură. Mossack Fonseca și-a folosit timp de decenii influența ca să scrie sau să manipuleze legile din întreaga lume în interesul criminalilor. Ceea ce au făcut ei, avocații criminalilor, este fraudă la scară mare. Vor mai trece ani, decenii, până când vom înțelege adevărata dimensiune a acestor crime.

Nu trebuie să pierdem din vedere un alt lucru foarte important: avocații, fondatorii și angajații firmei Mossack Fonseca au încălcat în deplină cunoștință de cauză și repetat legi din întreaga lume. În public, ei invocă ignoranța, faptul că nu cunosc activitățile clienților, însă documentele arată că au știut că sunt implicați în comiterea de infracțiuni.

Am văzut cum, unul după altul, s-au ales cu viețile distruse după ce au dezvăluit acte de corupție whistleblowerii și activiștii care au dat informații publicului în Statele Unite și în Europa (la fel au pățit și puținii jurnaliști români ce au scos la iveală corupția mediului politic securistoid).

Panama Papers este un simptom clar al decadenței morale progresive cu care se confruntă societatea noastră. Evaziunea fiscală nu poate fi oprită, atâta timp cât politicienii cer bani chiar de la elitele financiare, care au cel mai mare interes să evite plata taxelor. Aceste practici reprobabile formează un cerc vicios și nu pot fi reconciliate. E nevoie de o reformă imediată a sistemului de finanțare a campaniilor electorale.

Băncile și autoritățile fiscale au eșuat

Au fost luate decizii care i-au menajat pe cei bogați, dar au pus presiune pe cetățenii din clasele de mijloc și pe cei cu venituri mici.

De asemenea, sistemul judiciar depășit a eșuat și el. Judecătorii s-au lăsat convinși de argumentele celor bogați, ai căror avocați, și nu doar cei de la Mossack Fonseca, sunt foarte pricepuți în a apăra și specula litera legii, în timp ce fac tot posibilul să-i omoare sufletul.

Organizațiile media au eșuat. Multe dintre rețelele de știri sunt caricaturi palide a ceea ce le definea odinioară. Miliardarii au preluat publicațiile și le-au transformat în noul lor hobby, limitând publicarea subiectelor serioase despre cei bogați și puternici. Consecința imediată a fost că jurnaliștii de investigație lucrează fără fonduri.

Cel mai tare a eșuat sistemul judiciar

Guvernarea democratică depinde de indivizi responsabili în ansamblu, oameni care înțeleg și susțin legea și justiția, nu de persoane care înțeleg dar exploatează și legea și justiția. În general, avocații au devenit atât de corupți, încât e imperativ ca niște lucruri să se schimbe în această branșă.

Etica, pe care se bazează întregul cod de conduită și în baza căreia se acordă licențele, a devenit un oximoron.

Avocații nu mai trebuie lăsați să se autoreglementeze, e un alt fapt de necontestat. Ei nu mai funcționează corect, în serviciul legii. Cei bogați vor găsi mereu, contra unui onorariu generos, un avocat care să le servească scopurilor, fie el de la Mossack Fonseca sau altă firmă.

Dar ce se petrece cu restul oamenilor, cu cei care nu au bani?

Impactul colectiv al acestor eșecuri a condus la o eroziune completă a standardelor etice, care a dus la un sistem nou pe care încă îl numim capitalism, dar care e, de fapt, sclavia economică. În acest sistem, sclavii nu-și cunosc nici identitatea, dar nici stăpânii. Această nouă formă de sclavie ascunde lanțurile și cătușele în spatele unui complicat limbaj juridic.

Magnitudinea răului care se petrece în societate ar trebui să ne trezească pe toți la realitate. Sistemele democrației au eșuat, eroarea e sistemică și cutremurul e iminent.

E timpul pentru acțiuni concrete…

În trecut, probleme legate de fiscalitate și inegalitatea puterilor au dus la revoluții, orice istoric o poate confirma. Atunci, ca să subjuge populația, puterile apelau la armată. Acum este mult mai eficient să limiteze accesul la informație, făcând în acest fel mult mai subtilă înrobirea. Ei uită însă că trăim în plin proces al globalizării. Avem astăzi acces ieftin și nelimitat la medii de stocare și internet de mare viteză, unelte care transcend orice graniță. Nu e greu să intuim astfel că următoarea revoluție va fi una digitală. Și s-ar putea să fi început deja.”


Citiţi şi:

WikiLeaks: Guvernul SUA și Soros se află în spatele dezvăluirii Dosarelor Panama, pentru a-l ataca pe Putin

Paradisurile fiscale: «who’s who» în Europa

Pușcăria ca proiect de țară? 4 milioane de români implicați în dosare penale? (I)

 

yogaesoteric
7 iunie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More