Când vine tristețea…

Tristețea este rana sufletului” – Sf. Ioan Gură de Aur

Nu fiecare zi este plină de lumină. Mai sunt și dintre cele sumbre. Dar important nu este cum e timpul afară, ci cum te simți sufletește. Mă apasă o tristețe profundă și sunt mâhnit, pentru că oamenii nu vor să-și transforme viața, nu se întorc cu fața spre Dumnezeu, irosesc zile, ani, chiar întreaga viață pe aspecte neimportante. Pe de altă parte, sunt conștient de faptul că nu sunt în stare să răstorn munții și să modific mentalitatea, atitudinea, caracterul, năravurile și moravurile celor din jur.

Urmează să-mi transform atitudinea față de tot ce mă înconjoară. Să-mi deschid ochii.

Lumea necesită a fi acceptată și iubită așa cum este, şi ajutată să tindă spre o viață îmbunătățită. Dumnezeu este cel care face minuni, noi doar îi cerem ajutorul pentru noi și pentru aproapele.

Iată ce ne spune Sf. Siluan Athonitul: „Sufletul, când se roagă pentru lume, ştie mai bine, fără ziare, cum suferă întregul pământ, ştie şi care sunt nevoile oamenilor şi îl doare pentru ei. Ziarele scriu nu despre oameni, ci despre evenimente, şi nici aia adevărat; ele aduc tulburare lăuntrică şi adevărul tot nu-l vei afla din ele; dar rugăciunea curăță conștiința şi ea vede mai bine totul.” Să ne corectăm vederea prin rugăciune!

Nu avem dreptul să lăsăm aripile în jos, nu e voie să cădem în deznădejde, ci să ne încredem în ajutorul Celui de Sus și să luptăm pentru o viață înduhovnicită.

Foarte profund la acest capitol este Nicolae Steinhardt. Iată câteva spicuiri din operele sale: „Există momente în care deznădejdea pare a fi singura soluţie şi numai strigătul instantaneu îţi poate controla angoasa. Există şi o fericire exaltată dacă, în loc de a urla, spui: «Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai făcut om şi m-ai înzestrat cu liberul arbitru. Pot îndura, pot răbda. Nu cârtesc, nu mă vait, nu mă dau bătut, mă ţin tare, sfidez realitatea, o fac de ruşine şi ocară. Nu degeaba m-ai făcut om»… În prezenţa valurilor vieţii, a multiplelor ei furtuni, ispite, capcane, avalanşe, zgomote şi furii, creştinul este dator să-L aleagă – oricât ar fi tumultul de mare, de năprasnic, de incontestabil – pe Hristos. (Furtuna este realitatea, dar Adevărul este Hristos!)… Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur…”

Transformându-ne atitudinea, apropiindu-ne de aproapele nostru, așa cum este, ne apropiem de Dumnezeu. Astfel, ne apropiem de dragoste, care face minuni: sparge ghețari, încălzește inima și ne face să ne bucurăm de viață, care este un dar de nedescris.

Să iubim pe tot omul, din suflet; dar să nu ne punem nădejdea în niciunul dintre oameni. Căci câtă vreme ne susţine Domnul, ne înconjoară mulţime de prieteni şi toţi vrăjmaşii noştri sunt fără putere. Când însă ne părăseşte Domnul, atunci ne părăsesc şi toţi prietenii şi vrăjmaşii dobândesc putere împotriva noastră. Dar şi cel ce îndrăzneşte, bizuindu-se pe sine, va cădea cu cădere jalnică. Cel ce însă se teme de Domnul iarăşi se va înălţa.” – ne spune Sf. Maxim Mărturisitorul.

Să alegem să fim în ceata celor veseli și plini de viață în dragostea lui Hristos și norii tristeții se vor risipi!

Preot Octavian Moșin

Citiți și:
Adevărată rugăciune nu necesită nimic mai mult, decât o mare dragoste exprimată faţă de Dumnezeu
Optimismul ne permite să descoperim fericirea

yogaesoteric
11 iulie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More