Cunoaşterea de sine

Poate părea ciudat faptul că ne oprim atât de rar să reflectăm la existenţa acestui „eu” despre care vorbim deseori (Eu mănânc, eu citesc etc.). De fapt, cine este persoana care trăieşte în interiorul nostru şi este în contact cu lumea exterioară şi cu cea interioară? De unde vine ea şi încotro se îndreaptă? Cu certitudine, este vie, dar ne putem întreba ce este viaţa, fenomenul straniu, fascinant, frustrant, iritant care se exprimă prin intermediul nostru şi care, pentru atât de multă vreme, ne balansează nesigur între tristeţe şi fericire? La ce slujeşte? Are un ţel? Dacă da, care este el? Îl putem afla? Dacă da, îl putem înţelege?


Cu cât ne gândim mai mult la aceste întrebări, cu atât devenim mai conştienţi de faptul că, răspunzând la prima, putem răspunde la toate. Să ştim cine suntem înseamnă să ştim de unde venim şi încotro ne îndreptăm, să ştim ce este viaţa şi la ce slujeşte ea, dacă are într-adevăr un ţel. În realitate, toate aceste întrebări nu sunt decât versiuni ale eternei interogaţii „Cine sunt eu?”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More