Dan Puric: Pe liderii de la București nu-i doare țara. O mână de oameni aleși din străinătate care sunt anafectivi

Dan Puric a vorbit la Antena 3, în cadrul emisiunii „Exces de Putere”, despre conducătorii României și cum se raportează aceștia la popor. Actorul a reluat la interviul cu Oana Zamfir teza potrivit căreia liderii de la București ar fi impuși din afara țării:

Gândiți-vă că România nu mai este condusă din interior de mult. Acești oameni sunt aleși din străinătate. O mână de oameni care sunt anafectivi. Cred că sunt măsurați. Îl atinge și nu-l doare. A, dacă îl atinge personal, da.

Dar pe el nu-l doare țara. Între cele două războaie mondiale sau pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza am avut, și noi, oameni responsabili la conducere. Sigur, au fost și multe lepre. Dar am avut mari oameni politici care și-au dat demisia, care au avut probleme de conștiință.

De pildă, Alexandru Marghiloman (fost prim-ministru al României), care s-a dus să semneze tratatul de pace de la Buftea (cu Imperiul German și Austro-Ungaria), și toți l-au făcut trădător. El s-a expus, s-a jertfit pentru România. Pe urmă și-au dat seama.

I-ați văzut pe ăștia că se jertfesc? Lăsați (că vând) bogățiile țării, ăștia au vândut sufletul acestei țări.

În criză vezi, cu adevărat, personalitatea unui om. Ăștia aruncă pe fereastră tot. Se scufundă corabia și ei aruncă bătrâni, tineri, mame, copii, idealuri, tradiții. Biserica. Numai ei să rămână“, a precizat Dan Puric.

Ăștia nu-s cu „A fi sau a nu fi!” Ăștia-s cu „să moară mama, mă îmbogățesc sau nu!”

Spuneați înainte de emisiune de actori politici. Zicea Bibanu’ (actorul Dem Rădulescu):

– Dragă Puric, dacă n-ai Hamlet, nu pui «Hamlet»! N-ai Laurence Olivier (actor britanic), nu poți să joci cu paznicul de la poartă.

La noi, nu mai este Vraca (George Vraca, actor român), este luat unul de pe stradă, de cea mai joasă calitate, și ăla nu știe să decline existențial «A fi sau a nu fi».

Ăla zice: «Să moară mama! A avea sau a nu avea! Mă îmbogățesc sau nu»“, a mai adăugat actorul Dan Puric.

Citește și:
Dan Puric: „Guvernul și Președinția – poarta pe unde au intrat infecțiile”
România și vremurile care vin

yogaesoteric
16 decembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More