Deserturi și mirodenii

 

Menta este delicioasă în deserturi, dar ați încercat busuiocul? Ați îndrăzni să adăugați mărar, cimbru sau asmățui la deserturi? Descoperiți aceste combinații originale și savuroase.

Dacă mirodeniile fine sunt folosite cu ușurință în preparatele sărate, ele sunt deseori uitate când vine vorba de prepararea deserturilor, cu excepția mentei. De fapt, menta, foarte aspectuoasă, ornează înghețatele, spumele, cremele sau salatele de fructe. Ea aromatizează uneori siropurile ușoare și este deseori combinată cu ciocolata, dar dacă am îndrăzni să facem amestecuri mai curajoase?

În prezent, numeroase restaurante acordă mirodeniilor fine un loc de onoare în meniurile lor de deserturi: caise cu rozmarin, cremă de zahăr ars cu cimbru, sorbet cu busuioc…

Cimbrul și rozmarinul, cu savoarea lor caldă și intensă, se combină armonios cu fructele de vară și cu citricele, cărora le scoate în evidență prospețimea. Ele împrumută, de asemenea, parfumul lor siropurilor de zahăr, cremelor cu caramel și altor dulciuri.

Busuiocul se folosește doar crud deoarece căldura îi distruge frunzele. Infuzat în lapte rece sau în marinate, el evidențiază prin gustul său proaspăt și ușor acru fructele roșii, caisele și ananasul.

Tarhonul se combină bine mai ales cu ananasul în special atunci când este ușor introdus în caramel. În plus, mai apreciază strugurii, pepenele și citricele.

Coriandrului îi plac fructele exotice, citricele, precum și deserturile pe bază de lapte de cocos și condimente.

Pătrunjelul parfumează pastele, fructele și îi plac oleaginoasele: nuci, alune și migdale.

Mărarul apreciază preparatele pe bază de lactate cărora le insuflă un ușor gust de anason, foarte plăcut. Îi mai plac citricele.

Cât despre hașmă și usturoi, dacă știu să se facă blânde și dulci, intră în compoziția de chutney și dulcețuri, în care vor avea suficient spațiu.

În practică
Trucuri:

Este vorba despre o rețetă în care se folosește lapte? Mai întâi lăsați la macerat peste noapte mirodeniile în lapte rece, și acesta va deveni ușor parfumat.

Crenguțele de cimbru sau de rozmarin se transformă în tije pentru frigărui: fructele vor fi cu atât mai savuroase și mai parfumate: căpșuni, caise, piersici, pere… îndrăzniți!

Macerați mirodenii proaspete în ulei. Veți obține astfel un delicios ulei parfumat care va înlocui într-un mod savuros ingredientele grase din prăjiturile voastre.


Citiți și:

Plăcerea gustului – Condimentele și mirodeniile 
Câteva rețete de deserturi sănătoase, delicioase 

 

yogaesoteric
26 iunie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More