Dictatura binelui colectiv

 
La câte drepturi suntem dispuși să renunțăm în numele luptei împotriva coronavirusului?!

Pe fondul isteriei generale ce domnește în multe țări, este greu să mai faci diferența între legalitate și abuz, între ceea ce e rațional și ce nu. Între demnitatea umană și spiritul de turmă! 

Pentru a vedea ce ne-ar putea aștepta în zilele următoare, este suficient să analizăm situația din Italia, unde, oricum ai lua-o, vorbim de milioane de oameni care sunt, practic, în arest la domiciliu.

Un exemplu banal, amplu dezbătut zilele trecute pe rețelele sociale din Peninsulă, este cel al unui cetățean oprit pe stradă la un post de control și întrebat unde merge. „La cumpărături și la ziare.” La care polițistul se scarpină o vreme după ceafă și decide doct: „Ziarul nu-ți trebuie, fă-ți cumpărăturile și du-te acasă”. Aceasta în condițiile în care chioșcurile de presă erau deschise, conform legii.

Desigur, mulți au criticat acest abuz și tâmpenia polițistului respectiv, dar, din nefericire, există numeroși cetățeni care vădesc un apetit pentru dictatură de neimaginat până la debutul acestei crize. Oameni care aplaudă extaziați un abuz comis de un agent oarecare, învestit peste noapte cu puteri decizionale.

Nu este nici pe departe singurul caz. La Milano, un alt agent s-a gândit el să aplice legea pe un om al străzii, amendat pentru că… nu stă în casă. 

La Napoli, un pensionar care era aşezat pe o bancă s-a trezit că trece patrula poliției și unul dintre aceştia, învestit cu puteri mult peste măsura propriului chipiu, a început să urle la megafon, spunându-i să plece imediat acasă!

De la simpla necesitate de a ne feri de infectare, în câteva săptămâni am ajuns într-un univers paralel unde așa-ziși experți se consideră îndreptățiți să-și dea cu părerea dacă ai sau nu voie să ieși la plimbare – aparent da, dar depinde peste ce agent dai. S-a pus chiar întrebarea dacă ai voie să mergi alături de nevastă. Teoretic și asta e voie, deși în presa din Italia unii specialiști au sfătuit populația să păstreze distanța chiar și în casă…

Întrebarea care se pune este: suntem oare atât de speriați de acest virus, care nu este totuși ciumă, încât am ajuns să cerem voie de la stat pentru cele mai banale gesturi?

Nu e vorba doar de Italia. În presa noastră a apărut o știre despre un copil de un an din Bacău depistat pozitiv cu coronavirus și transferat la Iași. Iar doctorii și ziariștii remarcau cu oarecare mirare că mama și-a exprimat dorința de a se interna alături de bebeluș. Ce chestie! 
Chiar suntem nebuni de-a binelea? Ce mamă ar lăsa un copil de un an singur în spital?

Din păcate, memoria colectivă e scurtă. Puțini își mai amintesc de isteria de după 11 septembrie, când, speriați că o să-i omoare teroriștii, oamenii au renunțat rapid și fără regrete la o serie de drepturi și libertăți. Așa s-a ajuns să avem camere de supraveghere pe toate străzile, așa s-au implementat controalele aberante din aeroporturi, așa s-a ajuns ca în SUA autoritățile să poată intercepta telefoane – totul în numele luptei împotriva terorismului și a binelui colectiv!

La câte drepturi suntem dispuși să renunțăm în numele luptei împotriva coronavirusului?!



Citiţi şi:

Episcopul Ignatie al Hușilor, «flashuri în vremea coronavirusului»

UE, cărbunele și oțelul, praful și pulberea

yogaesoteric

27 martie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More