Dictatura sanitară a fost dorită, cerută și ajutată

Mult înaintea autorităților

Vreau să terminăm definitiv cu povestea conform căreia prietenii noștri s-au transformat în niște sectanți fanatici care ne doresc moartea și care ar aplauda cu entuziasm dacă ne-ar vedea puși în lagăre pentru că i-au dezinformat și intoxicat autoritățile. Nu este așa deloc.

Vă reamintesc de primele săptămâni ale dictaturii sanitare, când autoritățile apucaseră să facă prea puțin împotriva celor care n-am gustat minciuna globală. În acele săptămâni autoritățile nu au făcut decât să stimuleze financiar două sectoare: personalul medical și presa.

Doar au stimulat medicii și presa!

Ce au făcut aproape toți prietenii noștri medici și jurnaliști? Medicii ne-au transmis că ne așteaptă cu lumânări la ATI, iar presa ne-a îngrozit de dimineața până târziu în noapte în direct, iar apoi în reluare, cu „știri” despre cum o să murim dacă nu acceptăm dictatura.

S-a dezlănțuit un concurs de creativitate în a produce sugestii pentru autorități despre cum să ni se ia toate drepturile și libertățile, despre cum să fim striviți cei care nu dorim „bine cu forța”.

Au fost medici de mare popularitate care ne-au cerut să semnăm că refuzăm servicii medicale diverse dacă nu „credem în covid” – cu alte cuvinte, să ne poziționăm fățiș în interiorul sectei covid sau în afara ei, ca să știe ce au de făcut cu noi.

Au fost profesioniști ai dreptului care au venit cu „soluții inedite” de anihilare a contestatarilor „credinței în covid” și ai dictaturii pe care o învelește.

Așadar, dictatura sanitară a fost dorită, cerută și ajutată de prietenii noștri înainte ca autoritățile să facă primii pași semnificativi.

De câte ori vine vorba despre colaboraționismul sinistru și despre turnătoria ieftină a unor persoane pe care vremurile comuniste le-au prins în diverse funcții, am reflexul de a nu judeca foarte dur, pentru că m-am născut suficient de târziu încât să nu fi trecut prin verificarea conștiinței și a verticalității de către regimul de-atunci. Totuși, nu pot să nu remarc faptul că înalți profesioniști care au colaborat atunci, fiind foarte tineri, au fost și acum primii care au devenit surse de inspirație pentru autorități în materie de măsuri dictatoriale, discriminatorii, criminale chiar.

Dacă unii dintre cei care nu aveam nici grădinița „absolvită” la revoluție am putut detecta din prima secundă parcursul îngrozitor care ne așteaptă, cu siguranță puteau să o facă și ei, mai ales că, în calitate de foști turnători, știau foarte bine până unde poate apăsa talpa autorităților atunci când e ajutată. Dar așa cum au văzut atunci tot ce li se petrece cunoscuților pe care îi turnau la Securitate și nu au avut nicio remușcare, tot așa nu îi apasă nimic nici acum, când sunt tot mai aproape de a-și vedea visul cu ochii, anume înființarea lagărelor pentru „dezinfecția” nevaccinaților.

Ca atare, structura proastă și caracterul infect nu sunt conjuncturale.

Mulți dintre acești profesioniști sunt mari consumatori de cultură, au lecturi bogate, ba chiar și cărți publicate, știu istorie, merg în vacanțe prin „țările dezvoltate”, ne împărtășesc impresii și ne pun la dispoziție fotografii de concediu cu clădiri impresionante. Ceea ce ne desparte definitiv și ne formează reflexe diferite este că, spre deosebire de dânșii, unii dintre noi vedem nu doar estetica arhitecturală, ci și morții din fundație.

Autor: Anca Radu

Citiți și:
Oricât de urâtă e dictatura, întotdeauna se găsesc secături să o slujească
Un fost ministru dezvăluie cine a câștigat din dictatura sanitară, în spatele dramelor
Jurnalistul Adrian Panaite: Ceea ce trăim este un război hibrid, nu o criză sanitară. Din păcate, este dus împotriva noastră

 

yogaesoteric
8 martie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More