Dragostea pentru Dumnezeu și dragostea pentru aproapele nostru sunt nedespărțite

 

Tot ceea ce facem, se cuvine să fie făcut cu dragoste. Cuviosul Porfirie ne îndeamnă: „Dragostea pe care o avem pentru aproapele nostru întărește și înmulțește dragostea pentru Dumnezeu.”

Aceasta este a doua poruncă pe care ne-o dă Domnul nostru Iisus Hristos: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 37-39).

Continuând ideea de mai sus, Mântuitorul ne spune că „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (I Ioan 4, 20). Toate lucrările și activitățile zilnice, să le săvârșim cu dragoste. Dacă vom înfăptui această poruncă dumnezeiască, Harul lui Dumnezeu se va revărsa peste noi și ne va îndruma pe calea mântuirii.

Părintele Porfirie întărește acest cuvânt și spune: „Indiferent ce facem, fie ne rugăm sau dăm un sfat cuiva sau urmărim să îndreptăm greșeala aproapelui, să o facem cu dragoste. Fără dragoste, rugăciunea este nefolositoare, sfaturile pe care le dăm sunt jignitoare, iar încercarea de îndreptare a cuiva se transformă în ură și răutate din partea acelei persoane, care va considera că vrem să-l îndreptăm pentru că ne considerăm mai buni sau superiori lui. Dragoste, dragoste și iar dragoste! Dragostea pentru aproapele nostru ne va pregăti să-L iubim pe Dumnezeu din ce în ce mai mult!”

Citiţi şi:

Cele 12 culori ale dragostei

Calea către Dumnezeu este o cale a iubirii

Rostiri despre dragoste – Sfântul Maxim Mărturisitorul

 

yogaesoteric
10 ianuarie 2021


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More