Era conştiinţei globale (II)


de profesor yoga Gregorian Bivolaru

A devenit din ce în ce mai clar în ultimele decenii că structura socială şi politică a lumii este pe cale să se prăbuşească. La o analiză obiectivă şi lucidă a stării actuale de fapt constatăm că aproape orice aspect al modului nostru occidentalizat de viaţă este neadecvat.

Evident, asta nu poate să continue la nesfârşit. Criza economico-financiară şi spirituală ia amploare pe zi ce trece. Situaţia globală este atât de gravă, încât oricine simte chemarea nu trebuie să aştepte iluminarea personală, ci să acţioneze fără întârziere, cu bună credinţă, entuziasm şi perseverenţă, în mod benefic, după calităţile şi posibilităţile lăuntrice pe care le are, chiar dacă deocamdată sunt în germene sau imperfecte.

Citiți prima parte a articolului.


Misterul este în inima materiei

Atunci când în universul său lăuntric se declanşează un proces de rezonanţă ocultă cu o anumită realitate spirituală, fiinţa umană pregătită trăieşte plenar o experienţă lăuntrică ce-i facilitează accesul la realitatea anumitor mistere. Se poate spune că atunci apare un soi de ruptură în urzeala realităţii obişnuite.

Este esenţial să înţelegem că, pentru ca un proces de rezonanţă ocultă cu o anumită realitate spirituală să se declanşeze, trebuie ca fiinţa umană respectivă să dispună întotdeauna, în microcosmosul ei, de energia necesară.

Este ca în cazul unui aparat de radio, care trebuie alimentat cu curent electric necesar pentru a fi apoi acordat, în condiţii optime, pe lungimea de undă a postului de radio pe care intenţionăm să-l recepţionăm.

Atunci când universul nostru lăuntric se deschide în mod gradat către o realitate spirituală, descoperim că este compusă din anumite energii subtile.
Iar înainte ca această realitate spirituală să se instaleze pe deplin în microcosmosul fiinţei noastre, experimentăm treptat un fel de alunecare subtilă ce ne face să trecem de la realitatea banală în care ne aflam în realitatea spirituală pe care o explorăm din plin atunci când procesul de rezonanţă ocultă se manifestă intens şi profund.

Mai ales când trăim primele experienţe care ne-o dezvăluie, putem descoperi că o astfel de realitate superioară, spirituală, divină, insolită există în simultaneitate şi este ascunsă în inima realităţii obişnuite, banale în care trăim.

De pildă, atunci când dispunem în microcosmosul fiinţei noastre de energia ocultă necesară şi realizăm un proces amplu şi profund de transfigurare a realităţii în care ne aflăm (ce poate fi un peisaj minunat undeva în natură), devine cu putinţă să ni se dezvăluie, direct proporţional cu aspiraţia noastră, prezenţa mirifică a sacrului ce există în simultaneitate în realitatea profană obişnuită.

În acele clipe impresionante pentru noi, conştientizăm că realitatea profană, cu o anumită frecvenţă de vibraţie, se estompează surprinzător de mult şi are loc o lunecare subtilă, tainică ce ne permite să accedem la realitatea mirifică a sacrului care se manifestă plenar şi ne inundă cu energia sa specifică. Ni se dezvăluie atunci o realitate net superioară, mult mai vastă, sublimă, care exista şi anterior, dar nu era accesibilă pentru noi.

Atunci când o realitate net superioară, spirituală, sacră ni se dezvăluie, se naşte în microcosmosul fiinţei noastre un realism spiritual interior. Conştiinţei noastre expansionate în nemărginire i se dezvăluie atunci un inefabil realism magic, pur, fermecător şi regenerant. Experienţele de acest gen ne permit să descoperim că realismul magic întreţine relaţii strânse cu sacrul şi mirificul ce există în tainicele realităţi superioare.

Analizând aceste aspecte în lumina Legii rezonanţei oculte, putem înţelege că ceea ce percepem atunci este ceva enigmatic, pe care majoritatea oamenilor obişnuiţi nu-l cred, căci nu au avut niciodată acces la realităţile paralele superioare.

Această realitate mirifică, tainică ni se dezvăluie numai când în universul nostru lăuntric sunt întrunite condiţiile necesare care fac de fiecare dată posibilă declanşarea unui proces pregnant şi durabil de rezonanţă ocultă cu ea. Avem astfel la dispoziţie o modalitate iniţiatică sigură, ieşită din comun, de a privi, de a sonda şi de a ajunge într-o altă lume.

În felul acesta se deschide pentru noi o uimitoare şi nebănuită posibilitate de a experimenta ceea ce se află dincolo de aparenţe, dincolo de suprafaţa lucrurilor şi a fenomenelor, descoperindu-le sensul profund, ascuns fiinţelor umane obişnuite care nu au perceput niciodată realitatea acelei dimensiuni paralele. Astfel înmugureşte, creşte şi înfloreşte în noi o stare inefabilă, pe care o putem numi realism magic.

Cel ce are acces la o realitate enigmatică şi mirifică devine capabil nu numai să o privească, ci chiar să o experimenteze într-un mod profund şi plenar, iar această explorare se dovedeşte a fi complexă şi împlinitoare. El are experienţa înălţătoare a misterului care este ascuns în permanenţă de voalurile tainice ale lumii în care trăim.

Pe măsură ce accedem din ce în ce mai des la astfel de realităţi spirituale tainice, prin intermediul proceselor de rezonanţă ocultă ce se declanşează în universul nostru lăuntric, ne dăm seama că sunt ierarhizate de la inferior către superior şi fiecare are o anumită frecvenţă de vibraţie globală, care nu se modifică niciodată. Acesta este un adevăr esenţial.


Trei porţi către lumină

Intuim astfel că atunci când apar şi persistă în noi frecvenţe dominante de vibraţie care ne pun în rezonanţă ocultă cu realităţi inferioare, putem să realizăm transformări lăuntrice profunde şi definitive, dacă facem eforturi adecvate şi susţinute pentru a trezi şi a menţine procese de rezonanţă ocultă cu realităţi spirituale, sacre.

În aceste situaţii, asumarea conştientă şi perseverentă a unui TAPAS de LAYA YOGA cu BIJA MANTRA corespondentă centrului subtil de forţă AJNA CHAKRA de două ori pe zi, 15 minute dimineaţa şi 30 de minute seara, va declanşa în fiinţa noastră un proces gradat de rezonanţă cu realităţile spirituale, la care ne vom branşa cu uşurinţă prin intermediul energizării armonioase a acestei CHAKRA.

Datorită structurării ierarhice, fiecare din realităţile superioare pe care le percepem când în universul nostru lăuntric se declanşează procese de rezonanţă ocultă cu frecvenţa lor globală de vibraţie, ne conferă la modul esenţial accesul la anumite trepte corespondente de cunoaştere spirituală, dumnezeiască.

Astfel, atunci când facem eforturi susţinute şi adecvate pentru a intra cât mai des şi a ne menţine în rezonanţă cu centrul subtil de forţă esenţial SAHASRARA, avem totodată acces la cunoaşterea supremă ce există în împărăţia Tatălui Ceresc, DUMNEZEU. De aceea este necesar să ne dăm strădania pentru a trezi în universul nostru lăuntric procese de rezonanţă ocultă pregnante cu realităţile sublime ce ni se dezvăluie prin intermediul centrului de forţă esenţial SAHASRARA.

Dacă aspirăm să dinamizăm din ce în ce mai mult în noi învelişul supramental VIJNANAMAYA KOSHA, trebuie să facem eforturi adecvate şi susţinute pentru a ne trezi înţelepciunea tainică a inimii, care generează apoi o activare pregnantă a intuiţiei spirituale.

Yoghinii avansaţi au subliniat adeseori că înţelepciunea inimii, strâns corelată cu  activarea şi dinamizarea armonioasă a centrului subtil de forţă ANAHATA CHAKRA, este o cale esenţială de acces la structura supramentală VIJNANAMAYA KOSHA. Pe măsură ce în universul nostru lăuntric se trezeşte din ce în ce mai mult înţelepciunea inimii, are loc dinamizarea structurii supramentale, VIJNANAMAYA KOSHA, şi totodată trezirea şi dinamizarea armonioasă a stării de genialitate.

Pentru a intra în rezonanţă ocultă cu aceste realităţi tainice, spirituale, sublime, este esenţial să dispunem de energia lăuntrică necesară şi să credem cu tărie de nezdruncinat în existenţa lor.

În viziunea iniţiaţilor, a marilor yoghini şi înţelepţi, cele mai fascinante aventuri ale spiritului au loc atunci când universul fiinţei umane intră şi se menţine în rezonanţă ocultă cu una dintre realităţile tainice sublime, divine, ce revelează splendoarea existenţei pure şi sacre.

Cufundaţi în astfel de stări elevate, multe evenimente ce se petrec în realitatea fizică ne trezesc facultăţile superioare. Realitatea transcendentă poate fi descoperită atunci în orice lucru, în orice fiinţă, pretutindeni.


Reuşim doar împreună

Când zeci de mii sau chiar milioane de oameni meditează împreună pentru vindecarea şi regenerarea ambianţei planetare, declanşează procese de rezonanţă ocultă prin care atrag în fiinţa lor energii sublime din focarele infinite din Macrocosmos. Iar aceste energii generează ulterior transformări considerabile în întreaga lume, amplificând armonia, iubirea, buna înţelegere, bunăvoinţa, compasiunea printre locuitorii Pământului. Când facem la unison astfel de meditaţii colective, beneficiem întotdeauna de pe urma energiilor subtile, sublime, dumnezeieşti pe care le tranzităm atunci, în ipostaza de canal divin, prin fiinţa noastră.

Având în vedere aceste aspecte oculte, este foarte bine să investim de fiecare dată timpul pe care-l avem la dispoziţie, precum şi energia lăuntrică într-un mod profund creator, benefic, pentru a ne convinge de transformările care vor apărea apoi în noi.
Vom face astfel un mare bine atât tuturor oamenilor, cât şi bătrânei noastre planete albastre, care are nevoie mai mult ca niciodată de energii subtile, sublime pe care le putem capta din focarele infinite ale Macrocosmosului. Ne putem convinge, în acest fel, că atunci când facem bine, mult bine, multă armonie, multă bunăstare şi multe transformări minunate atragem în universul nostru lăuntric. Cei sceptici, cei inerţi, cei larvari, cei leneşi îşi vor putea da seama că un gram de practică în această direcţie valorează cât tone de teorie.

Putem realiza adevărate salturi spirituale, deoarece aceste angrenări la unison ne ajută să ne depăşim egoismul şi meschinăria şi trezesc în noi atributele dumnezeieşti de care fiecare avem mare nevoie.

Tranzitând prin fiinţa noastră aceste sublime atribute dumnezeieşti, trezim în universul lăuntric anumite virtuţi, ne simţim profund împăcaţi cu noi înşine şi ajungem să intuim realitatea tainică a lui DUMNEZEU Tatăl.

Când facem la unison astfel de meditaţii devenim capabili, datorită câmpului ce apare la nivelul planetei Pământ, să accesăm cu o mare uşurinţă energiile dumnezeieşti care, în fond, ne ajută să ne transformăm, să ne fie bine, să ne însănătoşim şi să conferim un sens sacru existenţei noastre aici şi acum, în această lume.

Este de mii de ori mai bine să ne mobilizăm cu mult entuziasm şi să ne propunem să realizăm de minim trei ori pe zi astfel de meditaţii colective, mai ales dacă încă ne confruntăm cu stări de agitaţie lăuntrică şi de haos, care ne determină să ne cufundăm în trăiri pesimiste, chinuitoare, ce ne pun în rezonanţă cu infernul. Vom observa, pe măsură ce va trece timpul şi vom căpăta experienţă, că starea noastră lăuntrică se transformă considerabil de mult în bine. Iar în plus vom avea sentimentul inefabil că existenţa noastră nu este inutilă în această lume.

De aceea, este bine să ne punem ceasul să sune cu 5-7 minute înainte de orele la care se realizează aceste meditaţii la unison. Atunci, să ne întrebăm:
„Nu ar fi mai bine ca, în loc să-mi pierd vremea cu fleacuri, să realizez meditaţia la unison ce urmează să înceapă, care va ajuta considerabil planeta Pământ, umanitatea, precum şi pe mine însumi să mă transform?”
„În loc să fac ceea ce fac sau ceea ce urmează să fac, n-ar fi oare mai bine să particip la această meditaţie colectivă pentru a ajuta această planetă şi indirect pe mine?”

Punându-ne într-un mod lucid şi detaşat aceste întrebări, putem să facem o alegere profund benefică, plină de înţelepciune şi să decidem participarea la acţiunea ce urmează. Apoi merită să ne analizăm starea lăuntrică la finalul meditaţiei. Observând gama de efecte profund benefice, creatoare, ne vom felicita că am făcut alegerea care ne permite să fructificăm această stare frumoasă şi profund spirituală.

Când reflectăm asupra alegerii noastre, e bine să conştientizăm că participând la această meditaţie colectivă, contribuim totodată la apariţia efectului ocult de multiplicare/înmulţire, ce face să crească în mod considerabil eficienţa şi ecoul benefic al acestei acţiuni.


SATYA YUGA începe cu noi

Privind dintr-o perspectivă fundamentală, tehnicile yoghine simple şi eficiente au drept scop trezirea şi dinamizarea capacităţilor spirituale latente în universul nostru lăuntric. În prezent, mulţi oameni intuiesc valoarea acestor metode. În viitorul apropiat, feluritele ramuri ale sistemului yoga vor juca un rol din ce în ce mai mare în accelerarea evoluţiei fiinţelor umane. Aceste metode milenare ale sistemului yoga ne ajută să ne trezim formidabile potenţialităţi latente şi să regăsim sensul pierdut al adevăratei existenţe întru DUMNEZEU, contribuind astfel din plin la regenerarea şi vindecarea planetei Pământ.

Transformarea noastră profundă şi definitivă ne va face să renunţăm odată pentru totdeauna la egoism şi meschinărie. Vom înceta să ne manipulăm semenii. Vom deveni responsabili şi vom stopa exploatarea haotică, imbecilă, criminală a resurselor planetei. Atunci vom putea privi Pământul ca pe o mamă hrănitoare de care vom avea grijă, dând dovadă de un comportament plin de iubire.

Pentru ca toate acestea să se petreacă, sunt necesare transformări profunde şi definitive în fiinţa noastră. Încurajaţi atât de teoriile ştiinţifice, cât şi de rezultatele experimentelor amintite în aceste pagini, vom fi cu toţii inspiraţi şi impulsionaţi să pornim cât mai repede în propria aventură spirituală.

În felul acesta vom restaura în lume bunăvoinţa, buna înţelegere, compasiunea, spiritul de întrajutorare şi iubirea, iar astfel vom pune capăt epocii întunericului şi a ignoranţei spirituale (KALI YUGA) şi vom contribui la sădirea seminţelor noii ere a fraternităţii şi a înţelegerii dintre oameni (SATTYA YUGA), ai cărei zori se ivesc deja.

Articol preluat din Revista Yogamagazin nr. 82

Citiţi şi:

Rugăciunea

10 motive pentru a practica Metoda Supremă şi Eficientă


yogaesoteric
4 decembrie 2014

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More