Exploziv! Discursul profesorului Jeffrey Sachs în Parlamentul European, în cadrul dezbaterilor „Geopolitica păcii” (I)

Transcrierea discursului profesorului Jeffrey Sachs în Parlamentul European la un eveniment intitulat „Geopolitica păcii”, găzduit de fostul secretar general adjunct al ONU și actualul europarlamentar BSW Michael von der Schulenburg, pe 19 februarie 2025

Profesor Jeffrey Sachs:

Michael, vă mulțumesc foarte mult și vă mulțumesc tuturor pentru șansa de a fi împreună.

Acesta este într-adevăr un timp complicat și care se modifică rapid, și unul foarte periculos. Deci avem nevoie de claritate în gândire (…….) așa că voi căuta să fiu cât se poate de succint și clar. Am urmărit foarte atent evenimentele din Europa de Est, fosta Uniune Sovietică, Rusia, în ultimii 36 de ani. Am fost consilier al guvernului polonez în 1989, al președintelui Gorbaciov în 1990 și 1991, al președintelui Elțin în 1991 până în 1993, al președintelui Kucima al Ucrainei în 1993, 1994.

Am ajutat la introducerea monedei estone. Am ajutat mai multe țări din fosta Iugoslavie, în special Slovenia. Am urmărit evenimentele de aproape 36 de ani. După Maidan, am fost rugat de noul guvern să vin la Kiev și am fost dus în jurul Maidanului și am învățat despre o mulțime de aspecte în mod direct. Sunt în legătură cu liderii ruși de mai bine de 30 de ani.

Cunosc conducerea politică americană de aproape. Fostul nostru secretar de Trezorerie a fost profesorul meu de macroeconomie în urmă cu 51 de ani. Vă spun asta doar ca să vă faceți o idee. Deci, am fost prieteni foarte apropiați timp de o jumătate de secol. Îi cunosc pe toți acești oameni.

Vreau să spun asta pentru că ceea ce vreau să explic din punctul meu de vedere nu este la mâna a doua. Nu este ideologie. Este ceea ce am văzut cu ochii mei și am experimentat în această perioadă. În înțelegerea mea a evenimentelor care s-au petrecut în Europa în multe contexte, și voi include nu numai criza din Ucraina, ci și Serbia 1999, războaiele din Orientul Mijlociu, inclusiv Irak, Siria, războaiele din Africa, inclusiv Sudan, Somalia, Libia. Ceea ce urmează să spun s-ar putea să vă surprindă, dar vorbesc din experiența și cunoștințele mele despre aceste evenimente.

Politica externă a SUA

Acestea sunt războaie pe care Statele Unite le-au condus și le-au provocat. Și aceasta este adevărat de mai bine de 40 de ani. Ce s-a petrecut, mai bine de 30 de ani, ar fi mai bine să spun, pentru a fi mai precis. Statele Unite au ajuns să considere, mai ales în 1990, 1991, și apoi odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, că SUA conduc acum lumea și că SUA nu este cazul să țină seama de opiniile, liniile roșii, preocupările, punctele de vedere în materie de securitate, obligațiile internaționale sau normele ONU. Îmi pare rău să spun atât de clar, dar vreau să înțelegeți.

Am făcut tot ce mi-a stat în putință în 1991 pentru a obține sprijin financiar pentru Gorbaciov, pe care îl consideram cel mai mare om de stat al timpului nostru modern. Am citit recent memorandumul arhivat al dezbaterii Consiliului Național de Securitate cu privire la propunerea mea din 3 iunie 1991, cum au respins-o complet și în esență și-au bătut joc de solicitarea mea ca Statele Unite să ajute Uniunea Sovietică să obțină stabilizarea financiară și să ofere asistență financiară pentru a-și realiza reformele. Și memorandumul documentează faptul că guvernul SUA, inclusiv unii dintre foștii mei colegi de la Harvard, în special, au decis să facă minimul necesar pentru a preveni dezastrul, dar numai minimul. Nu este treaba noastră să ajutăm. Dimpotrivă. Nu este interesul nostru să ajutăm.

Când Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991, viziunea a devenit și mai exagerată. Și aș putea să menționez capitole și articole, dar punctul de vedere era că noi (SUA) conducem spectacolul. Cheney, Wolfowitz și multe alte nume pe care ați ajuns să le cunoașteți au crezut la propriu că lumea este acum americană și că vom face ce vrem. (….…)

Vă amintiți că la 7 februarie 1991, Hans-Dietrich Genscher și James Baker III au vorbit cu Gorbaciov. Genscher a susținut apoi o conferință de presă în care a explicat că NATO nu se va deplasa spre Est. Nu vom profita de dizolvarea Pactului de la Varșovia. Vă rog să înțelegeți că acest angajament a fost luat într-un context juridic și diplomatic, nu într-un context obișnuit. Aceste angajamente s-au aflat în centrul negocierilor pentru a pune capăt celui de-al Doilea Război Mondial și pentru a deschide calea reunificării Germaniei.

Și a fost încheiat un acord conform căruia NATO nu se va deplasa un centimetru spre Est. Și a fost explicit și se regăsește în nenumărate documente. Este suficient să consultați Arhiva de Securitate Națională de la Universitatea George Washington și puteți obține zeci de documente. Este un site web numit „Ce a auzit Gorbaciov despre NATO”. Aruncați o privire, pentru că tot ceea ce vi se spune de către SUA cu privire la asta este o minciună, dar arhivele sunt perfect clare.

Deci, în 1994, a fost luată decizia de a extinde NATO până în Ucraina. Acesta este un proiect. Aceasta nu este opera unei administrații sau alta. Acesta este un proiect guvernamental american care a început acum mai bine de 30 de ani.

În 1997, Zbigniew Brzezinski a scris The Grand Chessboard (Marea tablă de șah). Cartea nu expune doar gânduri ale domnului Brzezinski. Este o prezentare publică a deciziilor deja luate de guvernul Statelor Unite, ceea ce reprezintă principiul unei astfel de cărți. Cartea descrie extinderea spre est a Europei și a NATO ca evenimente simultane și comune. Există un capitol bun în acea carte care pune întrebarea: ce va face Rusia atunci când Europa și NATO se vor extinde spre est?

L-am cunoscut personal pe Zbig Brzezinski. A fost foarte amabil cu mine. Eu consiliam Polonia și el m-a ajutat foarte mult. Era un om foarte drăguț și inteligent și totuși a înțeles totul greșit. Așa că în 1997, el a descris în detaliu de ce Rusia nu putea face altceva decât să se alăture la expansiunea spre est a NATO și a Europei.

De fapt, el vorbea despre expansiunea spre est a Europei, și nu doar a Europei, ci a NATO. Era un plan, un proiect al SUA. Și el explică cum Rusia nu se va alinia niciodată cu China. De neconceput. Rusia nu se va alinia niciodată cu Iranul. Rusia nu are altă vocație decât cea europeană. Deci, pe măsură ce Europa se deplasează spre est, Rusia nu poate face nimic în acest sens. Așa spune încă un alt strateg american. Este posibil să ne întrebăm de ce suntem tot timpul în război?

Pentru că un aspect este sigur: în America, noi „știm” întotdeauna ce vor face omologii noștri și de fiecare dată ne înșelăm! (….…)

Strategia Mării Negre

Așa că acest proiect a început cu adevărat în 1994 și am avut o continuitate a politicii guvernamentale timp de 30 de ani, până ieri, poate. Treizeci de ani de proiect. Ucraina și Georgia au fost esențiale pentru acest proiect. De ce? Pentru că America a învățat tot ce știe de la britanici.

Noi suntem Imperiul Britanic în devenire. Și ceea ce a înțeles Imperiul Britanic în 1853, domnule Palmerston, Lord Palmerston, scuzați-mă, a fost că Rusia era necesar să fie înconjurată în Marea Neagră și să i se interzică accesul în estul Mediteranei. Ceea ce vedeți este un proiect american de a face la fel în secolul 21. Ideea americană era ca Ucraina, România, Bulgaria, Turcia și Georgia (țări cu litoral la Marea Neagră) să devină membre ale NATO, ceea ce ar fi privat Rusia de orice statut internațional prin blocarea Mării Negre și, în esență, ar fi neutralizat Rusiei ca nefiind mai mult decât o putere locală. Brzezinski este complet clar în acest sens.

Și înainte de Brzezinski, a fost Mackinder. „Cine conduce World Island, conduce lumea.” Așa că acest proiect merge în urmă cu mult timp. Cred că se întoarce practic la Palmerston. În 19……. repet, i-am cunoscut pe președinți și/sau echipele lor. Nimic nu s-a modificat prea mult de la Clinton la Bush Jr., la Obama, la Trump (primul mandat), la Biden. Poate că situația s-a înrăutățit puțin câte puțin. Biden a fost cel mai rău din punctul meu de vedere.

Poate și pentru că nu a fost compos mentis (fără discernământ, n.trad.) în ultimii ani. Și spun asta serios, nu ca o remarcă sarcastică. Sistemul politic american este un sistem de imagine. Este un sistem de manipulare mediatică în fiecare zi. Este un sistem de relații publice.

Așa că ai putea avea un președinte care practic nu lucrează deloc și să-l ții la putere timp de doi ani și să candideze pentru a fi reales. Problema a fost că a fost nevoie să petreacă singur pe o scenă timp de 90 de minute și asta a fost sfârșitul poveștii. Dacă nu ar fi fost acea greșeală, ar fi continuat să candideze, indiferent dacă dormea sau nu după ora 16:00. Deci aceasta este de fapt realitatea. Toată lumea o acceptă. Este nepoliticos să spui tot ceea ce spun, pentru că în acest moment nu spunem adevărul despre aproape nimic din lumea asta.

Acest proiect a început în anii 1990. Bombardarea Belgradului 78 de zile consecutive în 1999 a făcut parte din acest proiect. Împărțirea țării atunci când granițele sunt sacrosante, nu-i așa? Cu excepția Kosovo, desigur. Pentru că granițele sunt sacrosante, cu excepția cazului în care America le modifică. Dezmembrarea Sudanului a fost un alt proiect înrudit. Să luăm, de exemplu, rebeliunea din Sudanul de Sud. S-a petrecut pur și simplu pentru că sudanezii s-au răzvrătit? Sau ar fi nevoie să vă dau manualul CIA?

Pentru că, vă rog să înțelegeți, ca adulți, despre ce este vorba. Campaniile militare sunt costisitoare. Ele necesită echipament, instruire, tabere de campanie, informații și finanțare. Acest sprijin vine de la marile puteri. Nu vine de la insurecțiile locale.

Sudanul de Sud nu a învins Sudanul de Nord sau Sudanul într-o bătălie tribală. A fost un proiect american. Am mers adesea la Nairobi și m-am întâlnit cu soldați americani, cu senatori sau cu alte persoane care erau foarte interesate de politica internă a Sudanului. Acest război a făcut parte din jocul unipolarității americane.

După cum știți, extinderea NATO a început în 1999 cu Ungaria, Polonia și Republica Cehă. Rusia a fost extrem de nemulțumită de această decizie, dar aceste țări erau încă departe de granițele sale. Rusia a protestat, dar, desigur, fără rezultat. Apoi George Bush Junior a venit la putere. Când au avut loc atentatele din 11 septembrie, președintele Putin a promis sprijin total Statelor Unite. Și apoi, pe 20 septembrie 2001, SUA au decis să declanșeze șapte războaie în cinci ani.

Politica externă a SUA și extinderea NATO

Îl puteți asculta pe generalul Wesley Clark vorbind despre asta într-o înregistrare video. A fost comandantul suprem al NATO în 1999. A mers la Pentagon pe 20 septembrie 2001. I s-a înmânat un document care explica perspectiva a șapte războaie americane la alegere. Acestea erau de fapt războaiele lui Netanyahu.

Planul guvernului SUA a fost parțial de a elimina foștii aliați sovietici și parțial de a elimina susținătorii Hamas și Hezbollah. Pentru că ideea lui Netanyahu a fost că va exista un singur stat, mulțumesc. Da, un singur stat. Acesta va fi Israel. Israelul va controla tot teritoriul de la râul Iordan până la Marea Mediterană. Și dacă cineva i se opune, îl vom răsturna. Ei bine, nu tocmai noi, ci prietenul nostru, Statele Unite. Aceasta a fost politica SUA până în această dimineață. Nu știm dacă se va modifica. Acum singura problemă este că poate SUA vor „deține Gaza” în loc ca Israelul să dețină Gaza.

Dar ideea există de cel puțin 25 de ani. De fapt, ea datează de la un document numit „Clean Break” pe care Netanyahu și echipa sa politică americană l-au creat în 1996 pentru a pune capăt ideii soluției cu două state. Puteți găsi acest document și online. Deci astea sunt proiecte americane. Acestea sunt evenimente pe termen lung. Este greșit să ne întrebăm: „Este Clinton? Este Bush? Este Obama?”. Acesta este un mod plictisitor de a privi politica americană, ca un joc jucat de la o zi la alta. Dar nu aceasta este politica americană.

Următoarea rundă de extindere a NATO a avut loc în 2004, cu alte șapte țări: cele trei state baltice, România, Bulgaria, Slovenia și Slovacia. Rusia a fost destul de nemulțumită la acea vreme. Acest al doilea val de extindere a NATO a fost o încălcare completă a ordinii postbelice convenite în momentul reunificării Germaniei. În esență, a fost un șiretlic fundamental, sau o dezertare a SUA de la un acord de cooperare cu Rusia, asta a însemnat, pentru că ei cred în unipolaritate. Deci, după cum toată lumea își amintește, pentru că tocmai am avut Conferința de Securitate de la Munchen, președintele Putin a mers la Conferința din 2007, pentru a spune: „Opriți-vă! Destul. Suficient. Opriți-vă acum!” (…….)

În 2008, după cum știe toată lumea, fostul nostru director CIA William Burns, care era pe atunci ambasador al SUA în Rusia, a trimis o lungă telegramă diplomatică secretarului de stat Condoleezza Rice, intitulată „Nyet înseamnă nyet”, despre expansiune. (Mesajul lui Burns era că extinderea NATO se opunea întregii clase politice ruse, nu doar președintelui Putin.) Știm despre această telegramă doar de la Julian Assange. Credeți-mă, nici guvernul nostru și nici marile noastre ziare nu au spus poporului american despre această telegramă nici până astăzi. Așadar se cuvine să îi mulțumim lui Julian Assange pentru această telegramă, pe care o putem citi în detaliu.

După cum știți, Viktor Ianukovici a fost ales președinte al Ucrainei în 2010, pe baza neutralității Ucrainei. Rusia nu avea deloc interese sau ambiții teritoriale în Ucraina. Știu. Am fost acolo periodic în acei ani. Ceea ce negocia Rusia în 2010 era un contract de închiriere pentru 25 de ani, până în 2042, a bazei navale din Sevastopol. Și asta era tot. Rusia nu a cerut Crimeea. Nici Donbas. Nimic de felul ăsta. Această idee că Putin reconstruiește Imperiul rus, este propagandă infantilă. Scuzați-mă.

Dacă cineva cunoaște istoria de la o zi la alta și de la un an la altul, aceasta este ceva copilăresc. Totuși, poveștile pentru copii par să funcționeze mai bine decât raționamentele mature. Deci, nici a existat nicio revendicare teritorială înainte de lovitura de stat din 2014. Cu toate acestea, Statele Unite au decis că Ianukovici trebuia să fie răsturnat. Se numește operațiune de schimbare a regimului.

Din 1974, au fost aproximativ o sută de astfel de operațiuni de schimbare de regim instrumentate de Statele Unite, multe în țările dumneavoastră și multe în întreaga lume. Asta face CIA pentru a trăi. Vreau să știți asta! Este un tip foarte neobișnuit de politică externă.

Dar în America, dacă nu-ți place cealaltă parte, nu negociezi cu ea, cauți să-i răstorni, de preferință pe ascuns. Dacă nu funcționează pe ascuns, o faci pe față. Întotdeauna spun că nu este vina noastră. Este agresorul. Este cealaltă parte. Ei sunt Hitler. Asta apare la fiecare doi sau trei ani. Fie că este vorba de Saddam Hussein, fie că este vorba de Assad, fie că este vorba de Putin, asta este foarte convenabil. Aceasta este singura explicație de politică externă pe care americanii au dat-o vreodată, oriunde.

Ei bine, suntem în Munchen, în 1938. Nu putem vorbi cu cealaltă parte. Ei sunt dușmani malefici și necruțători. Acesta este singurul model de politică externă pe care îl auzim de la guvernul nostru și de la mass-media. Și mass-media îl repetă în întregime pentru că sunt complet subordonate de guvernul SUA.

Citiți a doua parte aici.

Citiți și:
Modificările de paradigmă geopolitică și confruntarea cu psihopații
2025 anunță o restructurare a ordinii mondiale actuale

 

yogaesoteric
4 martie 2025