Herpesul genital nu se vindecă definitiv, dar remediile naturale îi pot ameliora simptomele

 

Conform Centrului de Prevenţie şi Control al Bolilor (CDC), virusul care provoacă herpesul genital este un virus comun (virusul herpes simplex), care constituie una dintre cauzele principale ale ulceraţiilor genitale. În occident, aproximativ 25% dintre femeile adulte (adică una din patru, deşi unele studii arată că procentul poate fi chiar mai mare) şi 20% dintre bărbaţi (unul din cinci) au markerii de trecere prin infecţia cu herpes genital (anticorpi anti-HSV2). Iar 85% dintre ei nu ştiu aceasta.

Herpesul genital se transmite în principal pe cale sexuală şi „mitulˮ acestei boli la ora actuală este că nu se vindecă definitiv. Dar există multe metode naturale care pot vindeca boala sau pot reduce riscul de recurenţă (reapariție a herpesului), pot împiedica răspândirea lui şi pot trata erupţiile.

Ce este herpesul genital?

Herpesul este o infecţie virală cu contagiozitate mare, care este determinată de virusul herpes simplex (HSV) şi care se răspândeşte prin contactul direct cu veziculele specifice sau zona cutaneo-mucoasă afectată a persoanei infectate. Virusul herpes simplex este de două tipuri – HSV1 şi HSV2. Virusurile herpes simplex determină o erupţie sub formă de vezicule „în buchetˮ la nivelul gurii sau a zonei genitale şi, în cazul primului episod de infecţie HSV, erupția se poate însoți şi de febră şi stare generală proastă. În anumite condiţii HSV poate afecta şi alte părţi ale organismului, cum ar fi ochii, zone ale tubului digestiv sau creierul. De cele mai multe ori veziculele herpetice se recunosc cu uşurinţă, dar uneori analiza probelor biologice recoltate din vezicule sau sânge periferic sunt necesare.
Până în anii 90 se considera că HSV1 determină erupţiile herpetice cutaneo-mucoase din zona superioară a trupului (în special la nivelul gurii, ochilor), iar HSV2 pe cele din zona inferioară (în special zona genitală). În ultimele două decenii s-a observat o estompare a liniei de demarcaţie a celor două zone, întâlnindu-se infecţii cu HSV1 la nivel genital şi infecţii cu HSV2 la nivelul gurii sau ochilor.

După infecţia primară (primul episod de infecţie HSV), virusul herpes simplex, ca toate celelalte virusuri herpetice, rămâne inactiv (dormant sau latent) în organism, în special în ganglionii nervoşi care deservesc zona cutaneo-mucoasă respectivă. Infecţia latentă nu determină simptome, dar se poate reactiva din când în când, în funcţie de anumiţi factori, generând apariţia simptomelor caracteristice. În acelaşi timp, poate apare ceea ce a fost denumit de specialişti excreţie asimptomatică de virus – adică eliminarea de particule virale la nivelul mucoasei respective (bucale sau genitale) fără niciun simptom (fără apariţia de vezicule, fără dureri, furnicături sau mâncărimi). Acest aspect este periculos din punct de vedere al contagiozităţii – persoana poate transmite virusul fără să ştie.

Factorii care pot determina reactivarea infecţiei HSV latente sunt: febra, menstruaţia, stresul emoţional, scăderea imunităţii, traumatismele fizice, extracţia dentară, supraexpunere la soare etc.

Simptome şi complicaţii

Aspectul caracteristic după care se recunoaşte infecţia herpetică este apariţia de vezicule mici cu lichid clar, dispuse „în buchetˮ, care apar pe buze sau la nivelul pielii din jurul gurii sau în interiorul gurii – în cazul herpesului labial, sau pe pielea din jurul organelor genitale şi pe mucoasa genitală – în cazul herpesului genital. În jurul veziculelor uneori zona este uşor înroşită.

Primoinfecţia la nivel genital poate fi severă și prelungită, cu multe vezicule dureroase la nivelul zonei genitale şi/sau anale. La nivelul mucoasei genitale veziculele pot apare în vagin sau pe cervix. Aceste leziuni sunt mai puţin dureroase şi nu se văd. Veziculele de obicei apar la 4-7 zile după contactul infectant. Leziunile care apar în cazul infecţiei primare sunt de obicei mai dureroase, persistă mai mult timp şi sunt mai răspândite decât cele determinate de o reactivare a infecţiei latente. În cazul infecţiei primare febra şi o stare generală proastă sunt manifestări obişnuite. Mai pot apare senzaţie de arsură la urinare, dificultăţi la urinare sau constipaţie. Unele persoane nu prezintă niciun simptom în cazul infecţiei primare.

Reactivarea infecţiei latente se manifestă la început cu simptome de genul mâncărimi, înţepături, arsuri, anestezie, disconfort sau dureri pe anumite zone cutanate sau mucoase, simptome care preced apariţia veziculelor cu 2-3 ore până la câteva zile. De obicei veziculele se sparg dând naştere unor leziuni. Vezicule pot apare şi pe coapse, fese sau în jurul anusului. De obicei veziculele sunt evidente, vizibile şi foarte dureroase. Un episod tipic de herpes recurent durează o săptămână. Uneori poate apare suprainfecţia bacteriană a veziculelor. În acest caz zona din jurul veziculelor este mai roşiatică, iar conţinutul veziculelor nu mai este clar.

La persoanele cu sistemul imun afectat, episoadele de herpes genital sau oral se pot manifesta cu vezicule mult mai mari sau care cresc progresiv, iar timpul de vindecare este mult mai mare, de câteva săptămâni. De asemenea, în cazul unei imunităţi scăzute infecţia poate afecta şi organe din interiorul organismului, precum esofag, plămâni, colon. Ulceraţiile ce apar astfel la nivelul esofagului determină dureri la înghiţire, leziunile de la nivelul plămânilor determină pneumonie însoţită de tuse şi scurtarea respiraţiei.

Dacă episodul de herpes genital apare la o femeie însărcinată care trebuie să nască, copilul se poate contamina cu HSV2 în timpul naşterii, dacă aceasta are loc pe cale naturală; boala care poate apare la nou-născut poartă numele de herpes neonatal. În acest caz infecţia devine aparentă între săptămâna 1 şi 4 de viaţă. Herpesul neonatal prezintă manifestări severe, putând determina boală generalizată, sau boală cu afectări cutanate şi/sau cerebrale.

Diagnostic

Infecţia herpetică este uşor de recunoscut. Dacă medicul nu este sigur de agentul patogen care a determinat veziculele, poate recolta o probă din veziculă/leziune, probă pe care o va trimite la laborator pentru izolarea şi identificarea virusului. De asemenea, se poate recolta o probă de sânge pentru determinarea titrului de anticorpi anti-HSV1/2.

Prevenţie

Persoanele care ştiu că au virusul herpetic în organism ar trebui să evite activităţile sau aspectele care ştiu că le declanşează reactivarea infecţiei latente. Spre exemplu, cei care au herpes labial (la nivelul buzelor/gurii) care au observat că este declanşat de lumina soarelui, ar trebui să evite expunerea la soare pe cât posibil, sau să folosească diferite metode de protecţie, cum ar fi cremele cu factor mare de protecţie antisolară, dacă nu pot evita expunerea la soare. Deoarece virusul se poate lua uşor, trebuie evitat orice contact de la primele semne (înţepături, mâncărimi specifice) care apar în zonele care se ştie că sunt susceptibile apariţiei infecţiei HSV. De asemenea, nu trebuie utilizate aceleaşi tacâmuri, pahare, farfurii, prosop etc. nu doar în cazul prezenţei veziculelor herpetice, ci chiar din momentul în care se constată iminenţa unei erupţii herpetice (apariţia furnicăturilor, mâncărimilor, înţepăturilor etc. caracteristice). De asemenea, se va evita contactul intim. Aceleaşi indicaţii sunt valabile şi pentru herpesul genital. Cei care ştiu că au herpes genital se recomandă să utilizeze de fiecare dată prezervativ deoarece chiar dacă nu sunt vezicule sau leziuni vizibile, poate exista excreţia asimptomatică de virus, adică virusul să fie prezent la nivelul mucoasei genitale, şi poate fi transmis.

Tratamente convenţionale pentru herpesul simplex

Cum se vindecă herpesul? Chiar dacă aciclovirul este medicamentul cu cea mai eficientă activitate antivirală specifică faţă de un anumit virus (HSV) şi este disponibil şi ieftin, acesta nu poate elimina virusul herpes simplex din situsurile sale de latenţă (ganglionii nervoşi).
Specialiştii au definit infecţia HSV ca fiind o „infecţie cu reactivare periodică, pe toată durata vieţii”, deşi aceasta nu înseamnă că fiecare persoană cu herpes va manifesta erupţii tot timpul de-a lungul vieţii. Frecvenţa erupţiilor, gravitatea lor, gradul de contagiozitate al persoanei şi durata vindecării leziunilor depind de imunitatea persoanei în cauză.

Abordări naturiste în tratarea herpesului genital

1. Îmbunătăţirea funcţiei imunitare

Chiar şi în cazul infectării, simptomele depind de sistemul imunitar.
Manifestarea simptomelor şi gravitatea acestora depind de capacitatea sistemului imun de a lupta împotriva virusului şi de a preveni eventualele erupţii.
De aceea, mulţi oameni sunt infectaţi cu unul dintre virusuri, însă nu manifestă niciun simptom – pentru că dezvoltă o imunitate bună de la o vârstă fragedă sau după ce devin activi din punct de vedere sexual.

Cum îţi poţi întări imunitatea?
– cu o dietă săracă în alimente procesate şi bogată în produse antiinflamatorii, cu conţinut mărit de vitamine, minerale, acizi graşi esenţiali şi antioxidanţi;
– prin renunţarea la fumat;
– sport regulat;
– prin gestionarea stresului şi un somn de calitate;
– prin limitarea sau evitarea utilizării antibioticelor şi a medicamentelor inutile;
– prin limitarea expunerii la substanţele toxice din alimente ambalate, soluţii de curăţat sau produse sintetice de înfrumuseţare;
– prin dietă bogată în fructe, legume, seminţe şi cereale de bună calitate;
– prin suplimente alimentare naturale care să îmbunătăţească funcţia imună şi starea de vitalitate a fiinţei;
– prin cure de detoxifiere primăvara şi toamna.

2. Plante medicinale antivirale

Anumite plante medicinale acţionează ca terapii antivirale represive, care ajută la scăderea riscului de infecţie cu HSV sau de reactivare a infecţiei latente. Plantele cu acţiune antivirală inhibă dezvoltarea virusurilor, ajută la tratarea infecţiilor de natură virală şi, de obicei, prezintă şi anumite acţiuni de stimulare a funcţiei imune şi de diminuare a stării inflamatorii apărute local sau general în organism. Astfel de plante antivirale şi antioxidante care sunt de ajutor în cazul herpesului genital sunt:
– rădăcina de astragalus – un studiu din 2004 arată că astragalusul poate reduce simptomele determinate de HSV1, eficienţa sa fiind susţinută şi de proprietăţile antibacteriene şi antiinflamatorii pe care le are;
– echinaceea;
– rădăcina de brusture;
– plante din genul Artemisia: pelinul, pelinariţa, peliniţa, lemnul Domnului;
– limba mielului;
– caprifoiul;
– socul;
– ganoderma;
– gălbenelele;
– plantele adaptogene de genul: ashwagandha, maca, anumite ciuperci medicinale şi rodiola care ajută la ameliorarea durerilor, a oboselii, a stresului şi stimulează funcţia imunitară;
– surse naturale de vitamine și minerale, care să conţină în special vitamina C, zinc şi vitamina D;
– seminţe şi uleiuri presate la rece bogate în omega 3, deoarece acizii graşi tip omega-3 reduc inflamaţia.

3. Ameliorarea durerii şi accelerarea vindecării naturale

Iată câteva măsuri care pot reduce disconfortul produs de leziunile herpetice:
– pentru spălare se recomandă să se utilizeze un săpun natural, delicat şi apă caldă. În acest mod se reduce iritaţia. A se evita cremele anti-mâncărime sau alte produse similare, deoarece acestea pot înrăutăţi inflamaţia;
– este indicat să se poarte haine lejere, comode, pentru a permite aerului să ajungă la leziuni, pentru a se usca mai uşor;
– este necesar să se folosească un prosop separat pentru zona cu erupţie. Virusul se poate transmite uşor de la o parte a trupului la alta dacă se utilizează acelaşi prosop pentru întregul trup;
– este indicat să nu se atingă leziunile nici înainte (când apar simptomele premergătoare erupţiei – mâncărimi, furnicături, înţepături etc.) şi nici în timpul erupţiei. Dacă totuşi veziculele sunt atinse cu mâna este bine să se dezinfecteze mâinile imediat după aceea, fie prin spălare cu apă caldă şi săpun din abundenţă, fie cu alcool;
– tamponarea leziunilor cu un tampon (făcut din pansamente sterile sau faşă sterilă) înmuiat în macerat de pelin, pelinariţă, peliniţă, lemnul Domnului, limba mielului, gălbenele sau caprifoi.

Unul dintre motivele pentru care oameni nu ştiu că sunt purtătorii virusului de herpes genital (HSV2) este că medicii nu verifică prezenţa herpesului când recomandă analize pentru bolile cu transmitere sexuală. CDC raportează că procentul din populaţia generală care prezintă în sânge anticorpi anti-HSV2 este sub 20% (în SUA). Este bine de ştiut că aproximativ 48% dintre oameni sunt purtători de virus HSV1, iar 11,9% au anticorpi anti-HSV2 (au trecut prin infecţia cu HSV2 şi probabil acesta a rămas latent în organismul lor). O parte prezintă anticorpi faţă de ambele virusuri. În comparaţie cu bărbaţii, femeile care au anticorpi anti-HSV1 sau anti-HSV2 sunt în procent mai mare. În populaţia americană, indivizii de etnie mexicană prezintă cel mai mare procent de persoane cu anticorpi anti-HSV1, iar persoanele de culoare albă non-hispanice au procentul cel mai mic. Conform CDC, indivizii de culoare dar care nu sunt hispanici sunt cei mai numeroşi în ceea ce priveşte prezenţa anticorpilor anti-HSV2 în sânge, iar asiaticii non-hispanici au fost cel mai puţin expuşi la această infecţie. Între 1999-2000 şi 2015-2016 s-a înregistrat o diminuare a prevalenţei (numărul total de cazuri de o anumită boală existentă într-o populație determinată, fără a face deosebire între cazurile vechi și nou apărute) HSV1 şi HSV2 în populaţia americană – de la 59,4% la 48,1% pentru HSV1 şi de la 18% la 12,1% pentru HSV2.


Citiți și:

Bolile cu transmitere sexuală 
Bolile venerice 

 

yogaesoteric
11 ianuarie 2019

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More