Israel: Ministerul Sănătății a recunoscut că a trimis abuziv 12.000 de persoane în izolare din cauza aplicației pentru urmărirea Covid-19

 

Ministerul Sănătății israelian a recunoscut că a trimis mii de persoane în izolare fără niciun motiv după ce a reluat supravegherea telefoanelor mobile.

Se bănuiește că aproximativ 12.000 de oameni au primit din greșeală un SMS de la serviciul de informații interne israelian, Shin Beth, în care li se cerea să se autoizoleze la domiciliu, a declarat un reprezentant al Ministerului Sănătății într-o audiere în comisia parlamentară de specialitate, potrivit Agerpres.

La finalul lunii iunie, Israelul a reluat programul privind controversata supraveghere a rețelelor de telefonie mobilă în cadrul măsurilor de limitare a răspândirii noului coronavirus. În săptămâna următoare, zeci de mii de israelieni au primit un mesaj în care erau informați că intraseră în contact cu un caz de Covid-19 și că trebuie să se autoizoleze, a relatat cotidianul Times of Israel.

De atunci, 150 de angajați ai unei linii telefonice guvernamentale au primit peste 26.000 de apeluri de la persoane care au primit mesajul respectiv. 83% dintre aceste apeluri au fost pentru a protesta împotriva ordinului de autoizolare.

„Dacă cineva ne spune că a fost acasă în perioada menționată în mesaj, atunci îl credem și poate ieși din carantina la domiciliu”, a afirmat un reprezentant al Ministerului Sănătății israelian.

Un oficial din cadrul Shin Bet a afirmat că tehnologiile folosite de agenție erau destinate operațiunilor de combatere a terorismului și nu era cazul să fie folosite pentru urmărirea masivă a cetățenilor israelieni. Nadav Argaman ar fi declarat totuși că dorește ca programul să fie restabilit, după ce acesta a fost eliminat, treptat, în aprilie, în urma unei decizii a Knessetului. Legislativul israelian a luat această măsură ca urmare a unei hotărâri a Înaltei Curți de Justiție, potrivit căreia o astfel de încălcare masivă a drepturilor la viață și intimitate ale israelienilor este nevoie să fie ancorată în legislație.

Programul a fost reînnoit pentru o perioadă de trei săptămâni la 1 iulie, ca urmare a celui de-al doilea val al pandemiei.

Citiţi şi:

Covid-19: pregătiri pentru dictatura electronică. Premierul Israelului propune ciparea elevilor, China le-a pus deja brățări electronice…

Google monitorizează ilegal oamenii, din cauza COVID-19

Medicii îi scriu lui Trump: Izolarea provoacă «victime în masă»

 

yogaesoteric
10 septembrie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More