Lucian Sârbu: „Soluția nu poate fi decât diplomatică. Războiul e o alegere imposibilă”

Ce îi face pe occidentali să creadă că își (mai) pot câștiga războaiele sperând, de fapt, în înfrângerea pe frontul intern a inamicului lor? Când a început războiul din Ucraina au crezut că niscaiva sancțiuni vor declanșa revoluția antiputinistă în Rusia. Au sperat apoi că revoluția aia va veni odată cu revolta mercenarilor lui Prigojin. Uniunea Europeană a ajuns la al 18-lea (!!!) pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Și iată că nu s-a petrecut nimic semnificativ. La fel au făcut acum cu Iranul. Israelul – reprezentantul „lumii bune” în Orientul Apropiat – s-a apucat să bombardeze mizând pe cai verzi pe pereți, că va pica regimul ayatolahului. Au reușit să-i amestece și pe americani în circul ăsta și acum sunt obligați să accepte un armistițiu umilitor, cu Tel Avivul și Haifa bombardate. Ca și Putin, regimul ayatolahului nu dă semne că s-ar clătina.

Speculez, dar iată care cred că e cauza pentru care aceste regimuri rezistă fără probleme: mitul „Occidentului frumos și liber” nu mai încântă pe nimeni la firul ierbii. Rusul de rând, iranianul de jos nu mai cred în binefacerile Vestului. În cazul Rusiei, prăbușirea necontrolată a regimului lui Putin ar echivala cu revenirea la vremurile lui Elțîn, când rușii abia aveau ce mânca și toate resursele erau jefuite la drumul mare de oligarhii mână în mână cu mafia internațională. Ar mai vrea rușii să treacă o dată prin așa ceva? Nu cred. În cazul iranienilor, aceștia au văzut, fără îndoială, ce au pățit statele musulmane pe unde a trecut vijelia „fridăm & dimacrăsi”: Libia, Siria, Irak (Irakul, totuși, în mai mică măsură, fiindcă fusese deja supus unui embargou sever în anii 1990). Din societăți stabile și chiar prospere (Libia era inegalabilă), acum au ajuns vai de steaua lor. Cu siguranță nu a rămas neobservată nici soarta Afganistanului, care a stat 20 de ani sub americani doar ca să ajungă iar la mâna……. talibanilor.

În general, intervențiile occidentale din zona arabă și musulmană din ultimii 20 de ani au făcut enorm de mult rău. Nu a fost vorba nici de „fridăm”, nici de „dimacrăsi”, ci de moarte, distrugere, foamete și teroare. Și, la final, acolo unde au ajuns niște oameni religioși la putere, măcar dacă ar fi fost nășite niște regimuri religioase cu reguli cât de cât bine puse la punct, cum e cel din Iran: dimpotrivă, au ajuns la putere fel de fel de tâmpiți și psihopați (la un moment dat era un ditamai califat al ISIS constituit în zonă), pe lângă care ayatolahul de la Teheran pare un mărunt și cuminte profesor dr. academician.

Oare își doresc iranienii o soartă ca a Siriei sau a Libiei? Dați-mi voie să mă îndoiesc. O fi rău cu ayatolahul, dar mai rău se întrevede a fi un regim nășit de bombele occidentale pe care scrie „fridăm & dimacrăsi”.

În aceste condiții, ce poate face Vestul ca să cucerească Rusia și/sau Iranul și să forțeze schimbările de regim la care bălește, schimbări de regim fără de care nu e posibilă menținerea hegemoniei proprii? Păi, dacă populația de acolo nu se revoltă, atunci nu are decât varianta să le învingă și să le ocupe militar. Adică să ocupe militar cea mai întinsă țară a planetei, care nu doar că e întinsă, dar are și o forță militară de temut, și să ocupe militar o țară cât jumătate din UE, care e 3/4 muntoasă, populată de aproape 100 milioane de oameni și, de asemenea, înarmată până în dinți.

Bineînțeles, așa ceva este imposibil. Soluția pe termen lung este coabitarea cu aceste două regimuri, inclusiv cu cerințele lor de securitate. Soluția nu poate fi decât diplomatică. Războiul este o alegere imposibilă.

Autor: Lucian Sârbu

Citiți și:
Visul dinaintea Focului
„Vin iranienii!”

yogaesoteric
5 iulie 2025