Mai mult prețuiește un gram de credință decât un car de griji

Cu cât este mai multă credință, cu atât mai puține sunt grijile.

Unul dintre cele mai însemnate rezultate harice ale credinței este acela că ea îl eliberează pe om de multele griji. Când copilul știe că are tată, care se îngrijește de familie și de toate treburile casei, atunci orice grijă se încheie degrabă prin cântec. Îndată ce piere conștiința acestui fapt, cântecul amuțește și orfanul simte asupra sa înrâurirea unui roi de griji ca un roi de viespi. Cu cât omul încearcă mai abitir să alunge grijile prin propriile puteri, cu atât cade sub înrâurirea grijilor. Atunci, bucuria pleacă, iar din om rămâne doar un sac de piele uscat, plin de mânie și aplecat asupra mormântului.

„La ce bun toate grijile voastre?” Așa sună întrebarea esențială a Mântuitorului către omenirea sfâșiată de griji. „Care dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale măcar un cot?” (Luca 12, 25). „La ce bun toate grijile voastre, dacă mâine dimineață n-o să răsară soarele? Iar Cel ce se îngrijește ca soarele să răsară mâine dimineață la vreme anume, cu ușurință va dezlega și toate măruntele voastre griji.”

Zice Domnul Iisus: „Marto, Marto, te silești și de multe te grijești, dar un aspect este de trebuință” (Luca 10, 41). Care este acest unul? Este credința:
1) că Tatăl este viu;
2) că El poartă grija de căpetenie pentru toți și pentru fiecare;
3) că Fiul nu poate face nimic de la Sine (Ioan 5, 19).

Și atunci, cum de nu se preschimbă toate grijile voastre în cântec? De credeți cu adevărat în Tatăl Cel viu și treaz, toate grijile voastre pământești sunt absurde. Prin nenumăratele voastre griji nu faceți decât să dovediți că nu credeți în Dumnezeu. Iar de spuneți că voi credeți, dar vă încovoiați posomorâți sub povara grijilor, credința voastră este lipsită de noimă. Reiese că Gospodarul casei lumii nu vrea sau nu poate, nu se pricepe să poarte grijă de casa Lui, ci dă totul pe mâna năimiților. Dar cum vor salva năimiții casa dacă stăpânul casei n-o salvează? Poate că mă veți corecta: „Fii, nu năimiți!”.

Totuși, dacă sunt fii, să încredințeze Tatălui toate grijile lor, toată voia lor, toate gândurile lor, toată inima lor și să împlinească fără deosebite griji tocmai Voia Tatălui – așa fac fiii adevărați. Altfel sunt năimiți. Credința seamănă unui deget rece întins locuitorilor iadului când acolo totul, în afara acestui deget, e cuprins de văpaie. Iar nebunii toarnă fier topit peste plumb topit. Nu stingi focul cu foc. Grijile seamănă cu un metal topit, în care ajungi să petreci. Numai credința poate să stingă focul. Orice altceva înseamnă adăugare de foc în foc.

Multă credință – puține griji. Desăvârșită credință – desăvârșită lipsă de griji. Desăvârșită credință – desăvârșită bucurie. „Bucurați-vă și vă veseliți!” Și: „V-am spus aceasta ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie desăvârșită” (Ioan 15, 11). Oare Moise nu îl urmează pe Dumnezeu cum urmează copilul tatălui? Așijderea și Avraam, Isaac și Iacov. La fel și Samuil, și David. Uitați-vă când le era cel mai greu lui Moise și lui David: oare nu atunci când pierdeau încrederea în Domnul și se încărcau cu nenumărate griji, nădăjduind în propriile puteri?

Iar Iisus nu este oare Fiul cel mai desăvârșit, în absolută dăruire, ascultare și încredere către Tatăl? Evanghelia lui Hristos este bucurie, nu întristare; ușurare, nu împovărare. Așadar, mai mult prețuiește un gram de credință decât un car de griji. Creștinul care n-a înțeles și nu și-a însușit acest fapt e botezat numai cu apă, iar nu cu Duh. Preotul care n-a înțeles și nu și-a însușit acest aspect cade el însuși de pe culmea pe care ar fi fost necesar să îi ridice pe ceilalți. Binecuvântarea lui Dumnezeu, pacea și sănătatea sunt totdeauna cu acel slujitor al lui Hristos care e în stare să strige din tot sufletul: Cu adevărat, prin credință se dobândește mai mult decât prin îngrijorare!

Sfântul Nicolae Velimirovici, Adevărul și bunătatea