Cunoaşte-te pe tine însuţi – Reguli de aur pentru desăvârşirea spirituală
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Când vrem să redeşteptăm în noi puterile spirituale latente adormite de-a lungul multor ani de stagnare, trebuie să facem eforturi. Nu vom declanşa nicio forţă benefică şi nu vom putea transforma nicio faţetă a fiinţei noastre dacă rămânem pasivi. Inerţia nu ne duce nicăieri şi nu ne deschide nicio uşă. Numai prin voinţă o vom putea învinge. Trebuie să ne concentrăm forţele mentalului, să medităm, să facem tehnici yoga adecvate şi să nu uităm că această cale de evoluţie ne oferă cele mai bune metode pentru a învinge inerţia minţii şi a inimii, adesea blocate de tensiuni, de obscuritate şi de frig.
Trebuie să avem întotdeauna aspiraţia de a adăuga existenţei noastre ceva binefăcător, ceva mult mai luminos, mai plin de căldură, mai plin de iubire. Înainte de orice activitate ne vom reculege – pentru ca astfel să instaurăm în propriul suflet pacea profundă, armonia divină, iubirea copleşitoare – apoi Îi vom consacra lui Dumnezeu fructele acţiunilor noastre. Începutul este întotdeauna esenţial. Acesta reprezintă momentul în care se declanşează şi se orientează forţele benefice. Pentru a acţiona cât mai corect, trebuie întotdeauna să începem prin a chema în fiinţă noastră lumina lui Dumnezeu. Ştim cu toţii, atunci când vine noaptea, nu ne repezim în întuneric să luăm un obiect sau să întreprindem ceva. Aprindem mai întâi o lampă şi după aceea acţionăm. La fel ca pentru orice activitate din viaţă: întâi este nevoie să aprindem şi chiar să sporim în noi lumina lui Dumnezeu. Altfel vom orbecăi la stânga sau la dreaptă şi vom bate la multe porţi, dar nu vom putea face mai nimic spiritual. Dacă suntem vigilenţi, ne vom deschide un drum bun, dacă, dimpotrivă, nu suntem lucizi, ni-l blocăm cu tot felul de gânduri, gesturi inutile sau chiar nocive, care ne aduc mereu suferinţe. Adepţii yoga trebuie să-şi dea seama că este foarte important cum încep orice acţiune, mai ales dacă aspiră ca ea să fie fructuoasă şi plină de savoarea lui Dumnezeu. Cel care acţionează pozitiv şi divin integrat în fiecare zi va putea să emane cu mare forţă această savoare divină. El trebuie să ştie că este foarte important să cultive o gândire profund benefică, în jurul căreia să graviteze toate celelalte gânduri.
Dacă avem pentru fiecare zi un ţel precis, o anumită orientare total binefăcătoare, un scop sublim de atins, toate activităţile ni se vor ordona încetul cu încetul, se vor cristaliza, se vor organiza şi astfel vor contribui la realizarea idealului spiritual la care aspirăm în această viaţă.
Trăieşte admirabil fiecare zi
Chiar dacă unele gânduri şi sentimente străine, poate chiar malefice, vor încerca să ne pătrundă în aură, ele vor fi cu uşurinţă deturnate de lumina divină care există în noi. Astfel, toate energiile fiinţei noastre vor fi antrenate să meargă în direcţia cea bună pe care am ales-o.
Datorită acestui gând fundamental pe care îl însămânţam la începutul fiecărei zile în minte şi în inimă, vom putea înscrie fiecare an în marea carte a vieţii lui Dumnezeu. În manifestare totul se înregistrează în arhivele AKASHA-ice. Dacă ajungem să trăim măcar o zi minunată, o zi care înseamnă poate abia o secundă din viaţa veşnică, nu numai că va fi păstrată în „dosarele cosmice”, nu numai că nu va muri niciodată, dar ziua aceasta va ajunge să le antreneze şi pe cele viitoare, pentru a-i semăna din ce în ce mai mult. Să urmărim tocmai de aceea să trăim admirabil fiecare zi, pentru că ea le va influenţa extrem de binefăcător pe cele care îi vor urma şi le va ajuta să fie pline de fericire, ordine, echilibru şi armonie.
Să ne învăţăm să acţionăm într-un sens cât mai vast, în aşa fel încât acţiunile noastre luminoase să fie utile tuturor. Pentru asta este suficient să ne transformăm felul de a gândi, să avem conştiinţa că fiecare dintre noi trăieşte în acest univers, fiecare şi toţi suntem clipă de clipă intim şi profund legaţi de acest univers.
Eşti macrocosmic, acţionează macrocosmic
Iată un exerciţiu foarte simplu: suntem între cei patru pereţi ai camerei noastre, izolaţi cât mai bine fizic, departe de lumea întreagă Cu toate acestea, putem să ne obişnuim ca o dată pe săptămână să ieşim din încăpere cu ajutorul gândului, pentru a ne expansiona într-un spaţiu din ce în ce mai vast: casa noastră, oraşul în care locuim; apoi ne imaginăm că oraşul respectiv face parte dintr-o regiune, iar această regiune face parte dintr-o ţară; ţara face parte dintr-un continent, continentul se află pe Terra, iar Terra face parte din familia planetelor sistemului solar.
Acest procedeu spiritual ne ajută să conştientizăm că suntem integraţi în univers. Acum ne putem da seama că sistemul solar, la rândul său, face parte dintr-o galaxie, iar galaxia este o părticică infimă a Macrocosmosului. În felul acesta vom realiza cu uimire că, deşi ne aflăm singuri în camera noastră, suntem în acelaşi timp expansionaţi în Macrocosmos. Iar dacă acum suntem fiinţe macrocosmice, de ce mai trebuie să ne impunem vreo limită, de ce să nu deschidem larg ochii şi inima şi să ne spunem nouă înşine că avem deseori de făcut acţiuni care sunt macrocosmice? Exerciţiul acesta ne permite accesul cu cea mai mare uşurinţă la o stare de expansiune în nemărginire. De ce să nu folosim la maximum roadele unei asemenea stări?
Este foarte important să descoperim valoarea nebănuită a păcii interioare profunde. În tăcere, noi pregătim împrejurările prielnice pentru manifestarea entităţilor divine. Ele iubesc foarte mult liniştea şi aşteaptă mereu acele condiţii pe care oamenii, datorită agitaţiei zilnice, nu le oferă decât foarte rar. Cu cât o fiinţă umană este mai evoluată, cu atât are nevoie de mai multă linişte, de mai multă pace profundă. În această aparentă absenţă a vieţii, un asemenea om simte autenticul, tainicul ei gust; căci adevărata viaţă, viaţa divină intensă, este o linişte vie, copleşitoare. Tăcerea pregăteşte condiţiile pentru apariţia şi manifestarea entităţilor divine. Iar când ele sunt aproape, simţim deasupra noastră suflul misterios al eternităţii.
Multe entităţi divine, invizibile, coboară fără încetare să ne ajute. Ştiind asta, să le oferim cât mai des în noi înşine condiţiile favorabile pentru a le primi şi a le reţine atenţia. Toate aceste fiinţe divine sunt mereu pregătite să ne viziteze şi mereu caută un loc în inima noastră, în mintea noastră, pentru a acţiona şi pentru a ne aduce multe bucurii spirituale. Lipsa de recunoştinţă însă le poate îndepărta.
Entităţilor elevate le place să le apreciem sprijinul şi generozitatea. Că oamenii sunt imperfecţi, slabi, copilăroşi, ele ştiu deja şi au forţă să treacă defectele cu vederea; ba chiar mai mult, tocmai atunci când ne dovedim plini de greşeli ele spun: „Iartă-i, Tată Ceresc, că nu ştiu ce fac şi de aceea noi urmărim să-i ajutăm!“ Dar dacă observă că oamenii nu le apreciază prezenţa şi ajutorul, entităţile divine îi părăsesc. Nu fiindcă ar avea nevoie de consideraţia sau mulţumirea lor, dar ştiu că nerecunoştinţa împiedică fiinţele umane să profite de darurile spirituale pe care le-ar putea primi.
Deschide poarta să intre îngerii
În realitate fiecare om este, fie că ştie, fie că nu ştie, receptacolul arhivelor cosmice AKASHA-ice. Toate evenimentele, absolut toate, se înscriu în microcosmosul fiinţei noastre într-o tainică substanţă eterică extrem de subtilă, în care există loc pentru întregul Macrocosmos. Toate evenimentele, fără excepţie, din întregul univers, toate vârtejurile lumilor (chiar şi ale celor dispărute), ne trimit astfel, în anumite condiţii, sclipiri enigmatice care se înregistrează în subconştientul nostru. Omul primeşte astfel, adeseori fără ştirea sa, veşti din întregul Macrocosmos. De aceea, mai ales atunci când începe să acţioneze, să cerceteze prin meditaţie, concentrare mentală sau contemplaţie anumite aspecte care îl preocupă, devine asemenea celui care caută şi cere spre consultare anumite documente într-o bibliotecă. Trebuie să aştepte un interval de timp înainte să primească răspunsul, căci această bibliotecă este atât de vastă şi de bogată, încât, în anumite situaţii, bibliotecarii nu pot găsi imediat lucrarea care le este cerută; dar când răspunsul vine, la momentul oportun, omul îşi spune: „Am acum o revelaţie!“ sau: „Am o idee genială!“ sau: „Am o limpezire!“ În realitate însă, atunci primeşte exact informaţia pe care a cerut-o, iar toate aceste fenomene se produc prin manifestarea legii oculte a rezonanţei.
Toate relaţiile dintre fiinţele din Macrocosmos ascultă de această lege tainică a rezonanţei oculte. De exemplu, când formăm un număr de telefon, ne răspunde posesorul acelui număr; tot astfel, o anumită entitate intră enigmatic în comunicare cu noi atunci când emitem gândurile specifice care vibrează la unison cu ea.
În felul acesta, se stabileşte o legătură între noi şi entitatea, fiinţa sau locul asupra căruia mintea noastră s-a fixat cu forţă în mod sistematic. Însă toţi cei care au mai mereu gânduri haotice şi contradictorii sunt condamnaţi la întâlniri nefericite, pentru că intră în legătură cu entităţi care corespund întru totul tocmai gândurilor pe care le emit.
De aceea este foarte important să avem permanent o idee divină, căci ea va atrage în mod magic, dar benefic magic, toate entităţile, toate fiinţele şi toate elementele ce vor contribui la realizarea sa. O idee divină, o idee sublimă este întocmai ca o inscripţie la intrarea principală, ea anunţă spiritele rele, întunecoase: „Aici nu primim“. Şi în felul acesta, entităţile inferioare nu au niciodată posibilitatea să pătrundă în viaţa noastră, în timp ce ideea divină rămâne întocmai ca o poartă deschisă pentru toate spiritele luminoase şi pentru toţi îngerii care vor veni astfel către noi, să ne ajute şi să ne inspire.
A ne concentra asupra luminii alb-strălucitoare este un exerciţiu spiritual foarte eficient şi foarte puternic. Dar trebuie să reţinem că toate condiţiile din viaţă acţionează asupra noastră conform atenţiei pe care le-o acordăm. Prin urmare, dacă vom considera că anumite conjuncturi sunt foarte utile, benefic magice, le vom amplifica influenţa. Prin gândirea, prin convingerile noastre, avem întotdeauna o influenţa decisivă, chiar cu mult mai importantă decât încercările cu care ne confruntăm sau situaţiile mai dificile. Atunci lumina alb-strălucitoare ne impregnează, chiar şi fără să fim conştienţi, dar dacă suntem foarte atenţi şi plini de aspiraţie, putem participa la această activitate cu convingerea fermă că ceva fundamental, esenţial divin, creşte şi se îmbogăţeşte fără încetare în noi. Vom simţi, gradat, vibrând înlăuntrul nostru forţe divine noi.
Detaşează-te pentru a renaşte
După felul în care începem o activitate, o relaţie ori chiar o aventură, putem, în general, să prevedem care va fi sfârşitul: dacă începutul este rău, sfârşitul riscă să fie la fel. Există în viaţa anumite evenimente care se derulează cu o rigurozitate implacabilă, evenimente pe care le putem prevedea cu exactitate, aşa cum procedează astronomii cu eclipsele, conjuncţiile sau cu opoziţiile planetare, deoarece totul se desfăşoară după anumite legi cosmice absolute. Se poate însă ca, prin eforturi, oamenii care au început-o prost să transforme cursul evenimentelor astfel încât momentul final să nu semene cu primul. Acolo unde se manifestă puterea tainică a spiritului, se poate interveni oricând pentru a modifica anumite aspecte; aşa devine cu putinţă să suprimi, să adaugi, să sublimezi ceva. Atunci viaţa nu mai este atât de mecanică, pentru că devine conştientă şi profund spirituală, pentru că spiritul divin îşi pune pecetea asupra sa. Mai ales în asemenea situaţii spiritul purifică, perfecţionează, armonizează, se manifestă în toată puterea sa. Uneori, în sferă materială, evenimentele se desfăşoară neîndurător pentru noi; dar în sfera divină nimic nu este definitiv, spiritul poate interveni oricând pentru a face miracole.
În Evanghelii stă scris: „Dacă nu veţi muri, nu veţi putea trăi cu adevărat.” Desigur, unii dintre voi puteţi spune că nu prea aveţi chef să muriţi; dar atunci arătaţi că nu aţi înţeles. Să muriţi pentru a trăi înseamnă să muriţi în lumea inferioară, a dezordinii, a răului şi a umbrelor malefice, a demonilor, pentru a vă naşte în cea superioară, a armoniei, a iubirii divine şi a luminii lui Dumnezeu.
Nu putem trăi în acelaşi timp în mocirlă şi în cer, contrar ideii prosteşti a unora dintre oameni care duc o viaţa cumplit de dezechilibrată, imaginându-şi că Divinul va veni totuşi la ei. Cerul este închis pentru astfel de fiinţe. Când ne prăbuşim în stări inferioare de orgoliu, gelozie, răutate, bârfă, nu mai avem acces la tărâmurile paradisiace; acestea ne sunt blocate. Altceva înseamnă să-ţi oferi viaţa lui Dumnezeu în totalitate. Iar cel care lucrează aproape fără încetare pentru înfrumuseţarea, îmbogăţirea, elevarea şi armonizarea fiinţei sale lăuntrice se va simţi foarte bine aici şi acum şi va putea primi mulţi oaspeţi divini în sufletul său. Este esenţial să ne dăm seama că spiritele luminoase, divine sunt fiecare foarte fericite să meargă în vizită într-un asemenea loc. Priviţi ce se petrece la recepţiile care au loc în viaţa noastră zilnică; dacă, spre exemplu, ne primim foarte bine invitaţii, într-un spaţiu foarte plăcut, oferindu-le mese bogate, plimbări în locuri încântătoare, muzică aleasă, stări extraordinare de fericire, cum oare să nu-şi dorească ei să vină din nou în vizită? La fel se petrece şi cu spiritele luminoase şi chiar cu îngerii. Dacă ele vor găsi în fiinţă noastră, în microcosmosul nostru lăuntric, un lăcaş pur şi sacru în care domnesc frumuseţea, armonia, iubirea, sublimul, ele vor reveni cu mare bucurie, sau poate, de ce nu, se vor instala definitiv în fiinţa noastră, iar noi vom putea să ne bucurăm în permanenţă de prezenţa lor.
Ieşi din subteran ca să vezi Soarele
E timpul să descoperim ce înseamnă cu adevărat forţa unei colectivităţi spirituale. Cei mai mulţi dintre noi nu o cunoaştem deocamdată şi nu intuim tot ce este capabilă această forţă să realizeze la scară planetară. Iată o imagine analogică. Sunt locuri în lume unde inginerii construiesc reţele foarte puternice de instalaţii eoliene care produc curentul electric folosit pentru alimentarea unor regiuni întinse. În momentul când o colectivitate spirituală foarte puternică acţionează la unison, declanşează fenomene gigantice de rezonanţă; ea este asemănătoare unei baterii, unei reţele de instalaţii eoliene care produce curent electric şi poate genera o energie colosală pentru a proiecta lumină spirituală foarte departe în spaţiu şi pentru a genera efecte corespunzătoare la nivelul întregii planete.
Tocmai de aceea e important să înţelegem că fiinţele umane sunt ca nişte baterii şi cel mai adesea este suficient doar să le uneşti şi să le pui în contact cu o idee divină unică, iar curenţii profund benefici pe care îi proiectează atunci vor fi recepţionaţi de numeroase alte fiinţe din toată lumea. Unii dintre noi medităm fără să ne dăm foarte bine seama că aceste activităţi spirituale pun la dispoziţie imense posibilităţi pentru binele întregii omeniri. Este momentul să devenim foarte conştienţi şi să facem cât mai des asemenea acţiuni, pentru ca, în felul acesta, lumina din Împărăţia lui Dumnezeu să fie primită de cât mai multe fiinţe de pe Pământ.
În realitate corpul este veşmântul sufletului, iar cuvântul este veşmântul gândului. Sentimentele, gândurile, forţele subtile care se manifestă în şi prin noi au fiecare anumite veşminte. Toate creaturile, toate entităţile au veşminte şi după aceste veşminte noi putem recunoaşte fiinţa care se ascunde în ele sau în spatele lor. O piatră, un animal, o plantă, un arbore sunt felurite veşminte în spatele cărora se ascund anumite entităţi. Este esenţial să medităm asupra florilor, asupra formelor şi a culorilor pe care le îmbracă, pentru a cunoaşte în felul acesta natura tainică a făpturilor care poartă asemenea veşminte. Trebuie să ne întrebăm de ce oamenii au ochii albaştri, verzi, căprui sau negri. Aceste culori sunt, de fapt, veşminte ce exprimă o calitate sau o virtute pe care atunci când suntem ignoranţi nu le observăm. Această taină a veşmintelor este atât de vastă şi adâncă, încât putem să o studiem cu succes toată viaţa.
Cei care continuăm să ne plângem că Dumnezeu nu ne îndeplineşte rugăciunile, trebuie să realizăm că este normal să nu fim ascultaţi, căci pentru noi rugăciunile respective înseamnă o cerere pe care I-o adresăm, aşteptând ca El să vină să ne găsească în locul în care ne aflăm. Nu transformăm însă nimic în comportamentul nostru greşit sau în modul nostru rău de a gândi. Ne imaginăm că Dumnezeu va veni şi ne va scoate din infernul în care singuri ne-am afundat. Este exact ca atunci când, după ce am coborât într-o pivniţă adâncă sau într-o grotă, implorăm Soarele să vină să ne lumineze. Soarele nu poate veni la noi. Este de datoria noastră să ieşim din subterană şi să-i primim lumina binefăcătoare. Pivniţă sau grota înseamnă toate manifestările interioare rele ale minţii şi inimii noastre, toate obiceiurile prosteşti la care nu vrem să renunţăm. Dacă dorim însă lumina, noi suntem cei care trebuie să mergem spre Dumnezeu, aspirând frenetic să ne îmbunătăţim frecvenţa dominantă de vibraţie. Şi dacă suntem hotărâţi să ne îndreptăm spre El, ne vom convinge de adevărul unui proverb înţelept:
„Când tu faci un pas spre Dumnezeu,
Dumnezeu face nouă spre tine.“
Să ne închinăm viaţa lui Dumnezeu spunând:
„O, Doamne Dumnezeule,
Ţie îţi dăruiesc acum viaţa mea.
Tu pentru mine eşti totul.
Ştiind aceasta, Te implor:
orientează-mă, luminează-mă, întăreşte-mă,
manifestă-Ţi iubirea prin mine,
fă ca voinţa Ta să devină voinţa mea.“
Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 59
Citiţi şi:
Unele înţelegeri divine ne pot transforma existenţa
yogaesoteric
6 ianuarie 2011
