Nu vă faceți griji pentru statuile date jos. Îngrijorați-vă pentru cele care le vor lua locul și ce vor reprezenta ele!


Un text despre Dictatura Fricii, schimbarea regimului și debutul unei revoluții culturale precum cea din anul 1917


„Această perioadă febrilă, în care am asistat la distrugerea statuilor, arată că stâlpii libertății și civilizației noastre au ceva putred. În condițiile în care stânga controlează acum orice pârghie a puterii, putem spune că ne confruntăm cu o schimbare a regimului.”

Este concluzia jurnalistului conservator britanic Peter Hitchens, care analizează în Daily Mail măsurile dictatoriale luate în timpul pandemiei, umflarea cifrelor în cazul deceselor din Regatul Unit și modul în care s-a instaurat, încet, dar sigur, Dictatura Fricii. Care ne pune botniță atât la propriu, cât și la figurat.

În cazul revoltelor exportate din SUA în Marea Britanie și a mișcării antistatui, Hitchens consideră că nu este alarmant că ele sunt date jos. „Îngrijorați-vă de cele cu care vor fi înlocuite și de ce vor reprezenta ele”, spune jurnalistul. Care se teme de „o revoluție culturală la fel de devastatoare precum cea înfăptuită de Lenin și Dzerzhinski, la Petrograd, în 1917”.

Redăm în continuare analiza lui Peter Hitchens din Daily Mail:

„Ceea ce trăim în această perioadă este schimbarea regimului. Acesta este motivul pentru care aceste mulțimi ciudate au început să se adune în jurul unor monumente antice și uitate, cerând îndepărtarea și distrugerea lor.

Ei nu știu ce vor sau nu înțeleg ce distrug. Dar asta nu mai contează. Ei cred că a venit momentul lor și poate că au dreptate.

Acesta este motivul pentru care statuia lui Winston Churchill și monumentul său funerar au fost acoperite cu placaje de protecție, în mod rușinos, într-un gest de calmare a situației, dacă a existat vreodată unul.

Acesta este motivul pentru care șefii poliției îngenunchează ca niște sclavi cuceriți de noii zei ai trezirii, iar liderii Partidului Laburist au făcut şi ei același gest.

Evenimente similare s-au petrecut și înainte, doar că atunci totul se mișca în direcția opusă.

Când Imperiul Sovietic s-a destrămat și ceva rău a fost măturat din lume, a fost o sărbătoare. Sângerosul criminal în masă, Vladimir Lenin, și agentul său de poliție secretă, la fel de sângeros, Felix Dzerzhinski, au fost dați jos de pe piedestalele lor de un popor sătul să mai fie condus de moștenitorii lor.

De această dată, întrucât armatele ignorante caută abolirea definitivă a Marii Britanii, este foarte înspăimântător. Nu aș dori să spun unde se va termina. Nu pot pretinde că am știut că se va petrece asta, dar voi spune că am simțit o teamă instinctivă că ceva foarte rău va urma, când s-a instituit nebunia și sălbăticia închiderii țării, în martie.

Am învățat de-a lungul mai multor ani să am încredere în instinctele mele: să iau acel tren, să dau acel telefon, să evit un anumit drum. Când le-am ascultat, am fost salvat de aspecte rele. Când le-am ignorat, am fost rănit. Poate fi o moștenire de la strămoșii noștri sau o experiență de zeci de ani. Sau un amestec dintre cele două.

Dar, în ocazii cruciale, știm mai multe decât credem că știm. Și cum orașele au început să se întunece și să se golească, iar lumea, așa cum o știam, a început să se închidă, m-am temut că nu vom mai vedea niciodată luminile aprinse, așa cum erau. A fost ca începutul unui mare război fără limită, mult mai derutant, pentru că niciodată el nu a avut un sfârșit evident.

Nu a fost vorba doar de o boală și de un răspuns complet exagerat la ea. A fost ca moartea prințesei Diana și căderea Turnurilor Gemene, într-un melanj care a dus la o panică irațională.

Episodul Diana a adus cu el o Dictatură a Durerii, în care chiar și cele mai venerate părți ale establishment-ului s-au plecat în fața mulțimii. «Arătați-ne că vă pasă!», scria pe prima pagină a tuturor ziarelor britanice. Și vai de cei care nu au făcut-o!

Apoi a venit 11 septembrie 2001, care a instaurat o Dictatură a Securității. Niciun argument nu ar putea rezista în fața celor care ne spuneau că siguranța este primordială, iar noi am cedat, de bună voie, libertățile noastre, convinși, în mod greșit, că putem avea încredere în guvernele noastre, care nu vor profita de asta.

Și acum avem Dictatura Fricii. Nu este «R», numărul fictiv, care guvernează comportamentul neputinciosului nostru guvern, care abia începe să înțeleagă cât de mult rău a făcut și cât de greu va fi de reparat. Este numărul «F», numărul oamenilor speriați de patetismul afirmației false conform căreia cu toții suntem pândiți de o boală teribilă și devastatoare.

Numărul morților este umflat brusc de un sistem de înregistrare extrem de lax, care nu face distincția între cei care au murit de Covid-19 și cei care au murit de alte boli, dar care, poate, doar au fost infectați de acesta. Cu siguranță mulți dintre cei care au murit de Covid-19 sunt victime ale eșecului guvernului de a-i proteja pe cei care erau de fapt cei mai vulnerabili – rezidenții azilelor de bătrâni.

Faptul trist, dar inevitabil, este acela că boala nu e foarte periculoasă pentru majoritatea persoanelor tinere și sănătoase, dar este mortală în special pentru bătrâni și bolnavi, este, de asemenea, dincolo de orice dispută.

Afirmațiile inițiale ale Imperial College London, potrivit cărora o jumătate de milion ar putea muri dacă nu s-ar lua măsuri stricte de închidere, au fost demontate, în mod devastator, de către alți experți, care cred că metodele și unele măsuri luate sunt iremediabil greșite.

Din pricina insistenței nesăbuite și a parti-pris-urilor unui post ca BBC și, de asemenea, a multor ziare, milioane de britanici nu știu că întreaga bază a politicii guvernamentale este acum exploatată de sus până jos de experți științifici. Chiar și situația din Suedia este obscurizată de informații ostile.

Suedia poate fi asemănată cu Marea Britanie dintr-un singur punct de vedere – nu a protejat azilurile și, astfel, a avut un număr mai mare de decese. Dar chiar și așa, experiența sa – împreună cu Japonia – arată clar că nu există nicio legătură între închiderea țării și numărul morților. (…)

Cifra britanică de 620 de decese la un milion de locuitori [la data la care a fost scris articolul, n.n.] poate fi umflată prin metodele noastre de înregistrare laxă, dar cu greu poate sugera că noi am procedat mai bine decât Suedia, blocând economia și intervenind grosolan în libertatea personală. Japonia, care, de asemenea, nu a închis nimic, a suferit puțin peste șapte (da, șapte!) decese la un milion.

Este ca și cum unele instituții, inclusiv ale noastre, ar fi dorit o criză și s-ar fi folosit de controlul informațiilor lor pentru a realiza una. Și toate astea continuă. Utilizatorii trenurilor și autobuzelor sunt obligați să poarte botnițe. Altfel, li se interzice orice deplasare. Baza legală pentru asta este extrem de îndoielnică. Baza medicală este și mai îndoielnică. Aceste botnițe au fost descrise ca fiind la fel de folositoare împotriva unui virus microscopic, ca și cum o za a unui lanț ar fi folositoare împotriva țânțarilor.

Sunt aproape sigur că aceste măsuri, cum ar fi izolarea la domiciliu și interdicțiile de a sta la soare, au un alt scop. Ne obișnuiesc să ni se spună ce să facem. «Stați în casă! Așteptați! Nu folosiți numerar! Nu depășiți această linie!» Ei schimbă permanent relația dintre individ și stat.

Nu numai că Guvernul ne poate spune acum unde e trebuie să trăim și când sau dacă putem ieși. Nu numai că ne poate spune cu cine putem dormi. Acum ne poate spune chiar ce avem voie să purtăm.

Este ceva ce n-am mai fost nevoit să îndur încă de pe vremea școlii. Ceea ce este și mai uluitor este că mi se poate spune ce să port pe cap și pe față, ceea ce este, într-un fel, și mai personal și mai intruziv.

Îmi aduc bine aminte de momentul de eliberare, de ziua în care am părăsit liceul Devon și mi-am aruncat basca enervantă de pe un viaduct înalt (era o tradiție școlară), în timp ce trenul mă ducea spre lumea liberă căreia doream să mă alătur.

În lungile săptămâni de izolare, am uitat puțin câte puțin cum eram înainte, cum trăiam, ce credeam, ce așteptam de la viață. Cred că forțele ostile țării noastre, istoriei și naturii sale, au văzut acest aspect ca pe o oportunitate. Neîncrezători la început, au realizat că până la urmă britanicii pot fi dați pe brazdă, acceptând dictate absurde și umilitoare, dând crezare celor mai ridicole pretenții.

De asemenea, au observat că fostele mari instituții și forțe – biserica, Parlamentul, poliția, forțele armate, o mare parte din Flotă, universitățile – au depus armele fără a crâcni. La fel și ceea ce a rămas din marile noastre companii industriale și comerciale.

Lipsite de rutina normală și cercurile de prieteni, multe persoane au devenit încordate.
Au fost nemulțumiți, dar nu au avut voie să protesteze împotriva măsurilor care îi asupreau, deoarece de la lună la lună li s-a spus că totul este justificat. Aproape orice scânteie ar fi putut aprinde acest fitil.

Și scânteia a fost moartea, în Minneapolis, un oraș pe care majoritatea britanicilor nu-l vor vedea vreodată, a lui George Floyd. Văzând mulțimile ieșite în stradă, revoltele și jafurile din SUA, stânga radicală britanică a devenit geloasă.

Aceștia au importat protestul, l-au transformat în ultraj împotriva unor statui în descompunere și au luat cu asalt străzile. Evenimentul a fost complet incoerent, trecând de la o furie vagă împotriva lui Cecil Rhodes, la preocupările cu privire la opresiunea din Papua de Vest, la strigăte împotriva colonialismului. Din câte știu, China este singura putere colonială majoră rămasă. Beijingul exploatează acum Africa într-un mod pe care Cecil Rhodes nu l-a visat-o niciodată.

Dar astfel de oameni nu se pot apropia destul de mult pentru a ataca un regim anume. Uneori cred că stânga radicală este mai nostalgică față de Imperiul Britanic decât a fost vreun colonel retras al Armatei Indiene.
(…)

Oamenii au crezut că acest mod de acțiune intolerant al stângii radicale nu contează sau e o problemă minoră, undeva la marginea societății noastre. Dar, de fapt, a fost primul val al unei noi ortodoxii care va domina în scurt timp toată viața noastră. Și frenezia Covid a făcut triumful final mult mai aproape.

Căci Partidul Conservator – în funcție, dar nu la putere – a făcut în ultimele luni militantului de stânga o favoare imensă. S-a distrus! Alegătorii nu vor ierta mizeria pe care a făcut-o cu viața lor și cu economia, mai ales atunci când vor primi nota de plată la final și inevitabila anchetă publică va dezvălui cât de greșite au fost aceste măsuri.

Guvernul Johnson doar păstrează în Downing Street un loc cald pentru Sir Keir (Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, de opoziție. – n.n) și legiunile sale Blair-ite. Dar va fi mult mai rău decât în 1997, când Blair-itele s-au mișcat încet și prudent, nervoase că ar putea trezi Forțele conservatorismului.

Ultimele luni, au demonstrat, de asemenea, că toți stâlpii libertății și civilizației britanice sunt goi și putrezi și că suntem gata de o revoluție culturală la fel de devastatoare precum cele lansate de Lenin și Dzerzhinski, la Petrograd, în anul 1917.

Cu excepția faptului că, de această dată, nu va mai fi nevoie ca Palatul de Iarnă să fie luat cu asalt, să fie ocupate stația de cale ferată sau cazarma. Stânga deține deja controlul oricăror pârghii de putere și influență, de la școlile pe care conservatorii sunt prea slabi pentru a se redeschide, până la poliție, servicii publice, instanțe și BBC.

Este schimbarea regimului. Nu vă faceți griji prea mult pentru statuile care acum sunt date jos. Înseamnă surprinzător de puțin. Mai bine faceți-vă griji pentru cele pe care le vor pune în curând și pentru ce vor reprezenta. Probabil că nepoții noștri vor găsi curajul să le dea jos.”

Citiți și:

Henry Kissinger: «Pandemia de coronavirus va modifica pentru totdeauna ordinea mondială»

De la marxism-leninism la neomarxism, marxismul cultural și corectitudinea politică

Bătălia stranie a statuilor

 

yogaesoteric
12 septembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More