Obstacole interioare în calea evoluţiei spirituale

Satisfacţia în imaginație

Piscurile înalte şi pline de glorie ale spiritului nu sunt uşor de atins. Lipsa aspiraţiei şi a dăruirii sincere, precum şi lipsa unei voinţe ferme şi a unei vitalităţi dominate de conştiinţă, care să facă posibil un efort constant, creează pericolul deturnării de pe calea evoluţiei spirituale şi a rătăcirii printre hăţişurile compromisului şi ale limitării.

Unele fiinţe umane orientate spiritual, dar cu posibilităţi mici de transformare şi realizare interioară, se confruntă adesea cu blocaje pe care le resimt chiar dur. Există însă o singură modalitate de a ieşi dintr-o asemenea stare: autodepăşirea sau descătuşarea printr-un efort considerabil de acel nivel inferior care ne degradează şi pe care îl refuzăm.

Autodepăşirea este de multe ori dureroasă. Ea implică întotdeauna moartea unei părţi din noi sau mai bine zis a ceea ce ne iluzionam a fi „noi”. Adică a ego-ului. Căci o caracteristică definitorie a ego-ului este tendinţa sa disperată de a constrânge câmpul conştiinţei în cadrul unor limite pe care să le poată controla. Expansiunea conştiinţei în afara acestor graniţe, dizolvarea în spaţii subtile necunoscute, înfricoşează şi umple de anxietate fiinţa egoistă.

Se creează în acest caz un conflict interior: pe de o parte aspirantul doreşte să ajungă la un nivel de conştiinţă superior, pe de altă parte însă acţionează teama de o autentică şi ireversibilă transformare, precum şi lenea de a pune în acţiune resursele energetice necesare acestui efort spiritual. Dacă cea din urmă tendinţă este mai puternică, evoluţia nu are loc. Va rămâne doar nostalgia, uneori dureroasă trezită de nesatisfacerea aspiraţiei.

Şi atunci ego-ul, în teama sa proverbială de a nu fi rănit, va găsi soluţia cea mai simplă şi la îndemână de a rezolva această tensiune. Propriul nostru egoism ne va minţi. Ne vom minţi, ne vom amăgi singuri; dintr-o dată ‒ bazându-ne de cele mai multe ori pe raţionamente nebuloase şi indicii nerelevante în faţa unei analize lucide şi detaşate ‒ vom ajunge la concluzia eronată că de fapt am şi atins acel nivel de conştiinţă pe care îl dorim şi ne vom asuma în plan comportamental şi ideatic toate atuurile acelei înălţimi spirituale.

O cădere spirituală disperată nu este aceea în care eşti conştient de involuţia care a avut loc în fiinţa ta. Simţul propriei valori şi discernământul nu s-au alterat şi urcuşul poate fi reînceput. O cădere spirituală disperată este aceea pe care nu o conştientizezi. Şi ce eşec este mai periculos decât acela de a te considera ceea ce încă nu eşti de fapt?

Cum a reuşit ego-ul această lovitură de teatru, se poate explica simplu: satisfacerea în imaginaţie.
Adică prin deturnarea şi utilizarea perversă a capacităţii de imaginaţie, una din cele mai preţioase comori ale sufletului, care folosită cu înţelepciune în alte circumstanțe ar fi înlesnit ascensiunea spiritului către înălţimi ameţitoare, graţie proceselor de transfigurare şi creativitate superioară.

Articol preluat din Revista Yoga Magazin nr. 1

Citiți și:

Învingători și cei învinși datorită EGO-ului lor exacerbat

Biruiește-ți frica pentru totdeauna, pășește triumfător pe tărâmul extazului divin

Exerciţii de sinceritate. Pericolele nebănuite ale făţărniciei

yogaesoteric
15 martie 2020