„Pădurea care tace” – dispariția tăcută a insectelor
Daniel Janzen, unul dintre cei mai respectați ecologiști din lume, nu a început să observe cu adevărat insectele decât în urma unui accident aproape fatal. În urmă cu aproape 50 de ani, în timp ce documenta culturile de fructe dintr-o pădure densă din Costa Rica, a căzut într-o râpă. Camera sa foto, cu un teleobiectiv lung, i-a străpuns pieptul, fracturându-i trei coaste care i s-au înfipt în torace.
Rănit grav, Janzen a reușit să se târască aproape 3 kilometri până la coliba de cercetare. Fără acces la drumuri sau spitale, și-a legat pieptul de cadrul unui scaun balansoar cu un cearșaf, unde a stat aproape nemișcat timp de o lună. În tot acest timp, a privit. Și ceea ce a văzut avea să-i schimbe viața.
În fața ochilor lui, pădurea tropicală vibra de viață. Fiecare ramură părea să adăpostească o metropolă în miniatură, populată de insecte care se cățărau, zburau, mâncau, vânau. Zona de cercetare, parte a Ariei de Conservare Guanacaste, cuprindea păduri tropicale, păduri uscate, mangrove și coastă – un teritoriu de dimensiunea orașului New York, extrem de bogat în biodiversitate.
Cercetătorii au semnalat scăderi dramatice ale insectelor
Seara, pentru două ore, o lampă de 25 de wați aprinsă pe verandă atrăgea un spectacol impresionant: roiuri de insecte din pădure invadau lumina, dansând frenetic în jurul becului. Fascinat, Janzen a instalat o pânză luminată, o metodă clasică de atragere și documentare a insectelor zburătoare, notează The Guardian.
În prima fotografie, realizată în 1978, pânza este atât de dens acoperită de molii, încât aproape nu se mai vede materialul și pare mai degrabă un tapet viu, în mișcare. Cercetătorii au identificat 3.000 de specii de insecte doar în acea noapte.
Acel moment a modificat direcția carierei lui Janzen: de la studiul semințelor, la o viață dedicată cercetării moliilor și omizilor din pădurile tropicale. Astăzi, la 86 de ani, trăiește și lucrează încă în aceeași colibă de cercetare, împreună cu partenera sa de viață și de cercetare, ecologista Winnie Hallwachs.
„Nu mai e pădure. E muzeu”
Totuși, pădurea care cândva pulsa de viață pare acum stranie și tăcută. Frunzele stau întregi, neatacate. Zumzetul albinelor sălbatice a dispărut. Ramurile cândva vibrante sunt acum pustii.
„Este ca o seră sterilă, nu ca o pădure vie. Parcă am fi într-un muzeu al naturii, nu într-un ecosistem funcțional”, spun Janzen și Hallwachs.
Janzen a repetat an de an experimentele cu pânza luminată, în același loc, cu aceleași condiții, dar în ultimii ani, rezultatul este trist: aproape niciun fluture de noapte nu mai răspunde chemării luminii.
„Este aceeași pânză, aceeași lumină, același anotimp, același ciclu lunar. Totul este identic. Doar că nu mai sunt molii”, spune Janzen.
Declinul observat de Janzen nu este un caz izolat. În ultimele decenii, cercetători din întreaga lume au semnalat scăderi dramatice ale populațiilor de insecte, chiar și în zone îndepărtate de activitatea umană intensă. În recenzii internaționale, se estimează pierderi anuale de 1% până la 2,5% din biomasa totală a insectelor.
„Un semnal de alarmă care ar fi cazul să ne cutremure”
Unii ecologiști vorbesc despre începutul unei „noi ere a colapsului ecologic”, în care extincțiile rapide nu mai au loc doar în zone industrializate, ci și în habitate aparent intacte.
Dispariția insectelor este un indicator critic al sănătății ecosistemelor. Insectele polenizează plante, hrănesc păsări, aerisesc solul și contribuie la ciclurile de nutrienți. Fără ele, lanțurile trofice se prăbușesc.
„Pierderea tăcută a insectelor este un semnal de alarmă care ar fi cazul să ne cutremure. O pădure fără insecte nu mai este o pădure”, concluzionează Janzen.
Citiți și:
Despre teoria wood wide web (internetul pădurii)
Baia de pădure – Terapia verde care ne vindecă în plan psiho-emoțional și ne întărește imunitatea
yogaesoteric
25 iunie 2025