Polonia a aprobat 11 iulie Ziua Comemorării victimelor genocidului comis de naționaliștii ucraineni în teritoriile estice din Polonia

Polonia a aprobat Ziua Comemorării Victimelor Tragediei de la Volînia. Ministerul de Externe al Ucrainei a reacționat rapid, considerând că astfel de măsuri unilaterale luate de Polonia nu contribuie la realizarea unei înțelegeri reciproce și a reconcilierii dintre țări.

Seimul polonez a aprobat Ziua oficială de comemorare a „victimelor genocidului comis de OUN și UPA în teritoriile estice din Polonia”, care va fi sărbătorită la nivel național în fiecare an pe 11 iulie, se menționează pagina de Facebook a Seimului.

„11 iulie va fi Ziua Națională a Comemorării Polonezilor – victime ale genocidului comis de OUN și UPA în teritoriile estice ale celei de-a Doua Republici Poloneze.

În perioada 1939-1946, naționaliștii ucraineni din Organizația Naționaliștilor Ucraineni (OUN), Armata Insurgentă Ucraineană (UPA) și alte formațiuni naționaliste ucrainene care operau în granițele estice ale celei de-a Doua Republici Poloneze (voievodatele Volânie, Ternopil, Stanislav, Liov, Polonie) și actualele voivodate Lublin și Podkarpacie, au comis crima de genocid împotriva populației poloneze.

Au ucis peste 100 de mii de polonezi, în majoritate locuitori din mediul rural, le-au distrus proprietățile și au dus la expulzarea a sute de mii de polonezi din granițele estice ale celei de-a Doua Republici Poloneze”, se arată în mesaj.

Seimul explică faptul că apogeul acestei acțiuni criminale a fost iulie 1943, iar „data simbolică a hecatombei polonezilor de mâna naționaliștilor ucraineni este 11 iulie 1943, când polonezii au fost uciși în aproximativ o sută de orașe”.

„Martiriul datorat apartenenței la națiunea poloneză merită să fie comemorat sub forma unei zile anuale de statul polonez, în care victimele vor fi onorate”, se arată în lege.

Polonezii nu ar fi indicat să caute dușmani printre ucraineni

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a declarat că această decizie a Seimului Republicii Polone este contrară spiritului relațiilor de bună vecinătate dintre Ucraina și Polonia.

Ministerul Afacerilor Externe subliniază că astfel de pași unilaterali nu contribuie la realizarea înțelegerii reciproce și a reconcilierii, la care cele două țări lucrează de mult timp, în special în formatul Grupului mixt ucraineano-polonez pentru dialog istoric, care funcționează cu participarea ministerelor culturii și a institutelor memoriei naționale ale celor două țări.

Partea ucraineană notează că pledează în mod constant pentru un studiu științific și imparțial al paginilor complexe ale istoriei comune a celor două țări.

„Suntem convinși că drumul către o reconciliere adevărată trece prin dialog, respect reciproc și muncă în comun a istoricilor, și nu prin evaluări politice unilaterale. Facem apel la partea poloneză să se abțină de la măsuri care ar putea duce la creșterea tensiunii în relațiile bilaterale și ar putea submina realizările obținute prin dialog constructiv și cooperare între Ucraina și Polonia”, a declarat Ministerul ucrainean de Externe într-un comunicat.

Ministerul Afacerilor Externe din Ucraina notează că observă „părtinirea și contextul politic” al rezoluției Seimului Republicii Polone. Cu toate acestea, solicită continuarea urmăririi pe calea efectuării lucrărilor de căutare și exhumare pe teritoriile Ucrainei, respectiv Poloniei.

„Încă o dată, vă reamintim că polonezii nu ar fi indicat să caute dușmani printre ucraineni, iar ucrainenii nu ar fi indicat să caute dușmani printre polonezi. Avem un dușman comun – Rusia. De dragul forței comune, libertății și securității celor două țări prietene, se cuvine să rezolvăm împreună problemele și să nu le exacerbăm”, se arată în declarația Ministerului de Externe al Ucrainei.

Tragedia din Volînia

Subiectul tragediei din Volînia este discutat la nivel de stat între Ucraina și Polonia de mult timp și este unul dintre cele mai dureroase din relațiile dintre cele două popoare. În Polonia, acestei tragedii i se acordă multă atenție, ceea ce duce adesea la declarații emoționante din partea unor personalități publice atât din Polonia, cât și din Ucraina.

În 2023, Seimul polonez a adoptat o rezoluție cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a tragediei de la Volînia, numită oficial în Polonia „Masacrul din Volînia”. Documentul, care a fost aprobat în unanimitate, conține, printre altele, un apel la „recunoașterea vinovăției”.

„Reconcilierea polono-ucraineană, care a fost construită de ani de zile de reprezentanții ambelor popoare, este necesar să includă și recunoașterea vinovăției și perpetuarea memoriei victimelor celui de-al Doilea Război Mondial”, se arată în rezoluția Seimului.

După cum se știe, lucrările de căutare și exhumare au fost reluate pe teritoriul ucrainean pentru găsirea victimelor tragediei de la Volînia. Astfel, în regiunea Ternopil, în vechiul cimitir al satului Pujnyky, acum dispărut, se desfășoară lucrări relevante cu implicarea unor experți din Polonia. Partea poloneză a declarat că un nivel de expertiză atât de înalt nu a mai fost realizat niciodată până acum.

Ucrainenii „sunt surprinși când li se spune despre crimele ucrainenilor împotriva polonezilor”

În același timp, președintele polonez Andrzej Duda a făcut recent o nouă declarație cu privire la tragedia din Volînia. El a sugerat că majoritatea ucrainenilor nu știu despre acel conflict, deoarece în epoca sovietică acest subiect nu era predat în școli. Prin urmare, în opinia sa, ucrainenii „sunt surprinși când li se spune despre crimele ucrainenilor împotriva polonezilor”.

De asemenea, merită reamintit faptul că alegerile prezidențiale din Polonia, al căror al doilea tur a avut loc pe 1 iunie, au fost câștigate de Karol Nawrocki, un istoric conservator care susține valorile tradiționale, limitarea influenței UE și o politică prudentă față de aderarea Ucrainei la NATO. Reacționând la felicitările pentru victoria sa din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, acesta a scris că așteaptă cu nerăbdare continuarea parteneriatului dintre cele două țări, bazat pe respect și înțelegere reciprocă, iar aceasta „necesită nu doar un dialog bun, ci și rezolvarea problemelor istorice de lungă durată”.

Masacrul de la Volînia (1943-1945): între epurare etnică și genocid

Între 1943 și 1945, în regiunile istorice Volînia și Galiția de Est – aflate pe atunci sub ocupație germană și în prezent parte a Ucrainei – s-a desfășurat una dintre cele mai atroce epurări etnice din secolul XX. Peste 100.000 de etnici polonezi, în special civili, au fost măcelăriți sistematic de Armata Insurecțională Ucraineană (UPA), organizația paramilitară a naționaliștilor ucraineni radicali.

Acest masacru, cunoscut în Polonia drept „genocidul de la Volînia”, iar în Ucraina, mai eufemistic, drept „conflictul polono-ucrainean”, a lăsat urme adânci în memoria colectivă a ambelor popoare.

Volînia și Galiția fuseseră parte dintr-o zonă de frontieră istoric disputată între polonezi și ucraineni. În perioada interbelică (1919-1939), regiunea fusese integrată în statul polonez, iar minoritatea ucraineană locală fusese supusă polonizării forțate: școli ucrainene închise, limba marginalizată, Biserica Ortodoxă restricționată. Aceste politici au alimentat resentimente istorice în rândul naționaliștilor ucraineni.

După ocuparea estului Poloniei de către URSS în 1939, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, și apoi de Germania nazistă în 1941, regiunile au intrat într-o zonă de haos administrativ și vid de putere. Aici s-au infiltrat forțele OUN-B (Organizația Naționaliștilor Ucraineni – facțiunea Bandera), care urmăreau crearea unui stat ucrainean independent și etnic pur.

Stepan Bandera, liderul facțiunii radicale OUN-B, și ideologul Dmytro Dontsov promovau o doctrină ultranaționalistă și totalitară, în care „dușmanii poporului ucrainean” – evreii, polonezii, rușii și românii – trebuiau eliminați pentru a asigura „puritatea” statului național viitor.

În 1942, OUN-B înființează UPA (Armata Insurecțională Ucraineană), care inițial a colaborat cu germanii, dar apoi a acționat independent, în principal în zonele rurale, unde statul german nu avea control direct.

Masacrele au început sistematic în martie-aprilie 1943, odată cu dezertarea polițiștilor ucraineni din serviciile germane și înrolarea lor în UPA.

Metodele folosite de UPA și de sătenii ucraineni înarmați au fost de o cruzime extremă. Victimele erau torturate, spintecate, arse de vii, spânzurate, înecate, mii de femei erau violate înainte de a fi ucise, copii erau omorâți în fața părinților, uneori aruncați în fântâni sau desfigurați cu unelte agricole, bisericile erau incendiate cu credincioși înăuntru. Victimele erau alese nu pentru activități politice, ci pur și simplu pentru că erau polonezi.

Au fost atacate și clădiri publice, școli, spitale și biserici catolice. Uneori, victimele erau chemate cu pretexte pașnice – „la adunare”, „la împărțirea alimentelor” – și apoi masacrate.

Estimările variază, dar majoritatea istoricilor polonezi și germani indică peste 100.000 de polonezi uciși (cel puțin 60.000 în Volînia și 40.000 în Galiția). Alte zeci de mii au fost expulzați forțat. Peste 1.500 de sate poloneze au fost complet distruse.

În Polonia, masacrul este considerat genocid. Parlamentul (Seimul) a adoptat în 2016 o rezoluție oficială în acest sens.

În Ucraina, în special după 2014, UPA și Stepan Bandera au fost reabilitați ca „luptători pentru libertate”, ceea ce a provocat grave tensiuni diplomatice între cele două țări.

Istoricii ucraineni minimalizează numărul victimelor, dar nu pot nega caracterul planificat al operațiunii de epurare.

Lideri ucraineni implicați în masacru

1. Stepan Bandera (1909-1959)

Bandera nu a fost direct implicat în planificarea masacrelor din Volînia, deoarece în perioada 1941-1944 era închis de germani la Sachsenhausen. Totuși, ideologia sa și structura organizației OUN-B, pe care o condusese, au stat la baza formării UPA. Promova un naționalism extremist și o purificare etnică totală. Scrierile și lozincile OUN-B vorbesc despre „eliberarea pământului ucrainean de dușmanii eterni ai neamului” – între care polonezii figurau pe primul loc.

După război, a fugit în Germania Occidentală, unde a fost asasinat de KGB în 1959 la München.

2. Mykola Lebed (1909-1998)

Lebed a fost unul dintre arhitecții principali ai „acțiunii anti-poloneze”. Deși nu a condus personal execuțiile, a transmis ordine clare pentru „curățarea” satelor poloneze și pentru eliminarea „elementelor străine”. A colaborat cu naziștii în primii ani, dar apoi a intrat în conflict cu ei.

După război, a fost recrutat de CIA, care l-a protejat în SUA, ascunzându-i trecutul criminal, din motive de „utilitate în Războiul Rece”.

3. Roman Shukhevych (1907-1950)

Shukhevych a avut un rol direct în aprobarea și coordonarea acțiunilor armatei UPA, inclusiv a epurărilor etnice. Deși nu există o „semnătură oficială” a lui pe un ordin de exterminare a polonezilor, toate mărturiile și documentele indică faptul că știa, tolera și chiar impulsiona masacrele. A fost ofițer în batalioanele colaboratoare cu naziștii („Nachtigall”), apoi lider al UPA.

A fost ucis de NKVD în 1950, după o lungă vânătoare.

În Ucraina de după 1991 a fost declarat „erou național” – ceea ce a stârnit puternice reacții în Polonia.

4. Vasyl Ivakhiv (1908-1943)

Ivakhiv a fost implicat direct în formarea rețelelor paramilitare și a grupurilor de execuție din Volînia. A murit relativ devreme, în 1943, dar apucase să organizeze masacrele inițiale. Este considerat unul dintre autorii planului „de curățare completă” a teritoriului ucrainean.

5. Dmytro Klyachkivsky (pseudonim: Klym Savur) (1911-1945)

Este cel mai adesea citat ca autor direct al ordinului criminal din primăvara lui 1943: „Curățați Volînia de toți polonezii. Nu trebuie să rămână niciunul.” Sub conducerea lui au fost lansate atacurile coordonate din iulie 1943 („Duminica Sângeroasă”).

A fost ucis de NKVD în 1945.

În Ucraina este încă onorat în unele cercuri ca „luptător anti-sovietic”.

Mărturiile supraviețuitorilor

Karolina Romanowska, președinta Asociației de Reconciliere Polono-Ucraineană, povestește despre masacrul din satul Ugly (astăzi Uhly) din 12 mai 1943, unde 18 membri ai familiei sale au fost uciși. O mamă a fost străpunsă cu o furcă, iar copilul ei de 18 luni a fost zdrobit de un trunchi de copac.

Władysław Soroka, supraviețuitor al masacrului din Wola Ostrowiecka, a fost martor la uciderea fiului său cu un topor. A reușit să scape și a relatat despre execuțiile în masă ale bărbaților, care erau dezbrăcați, jefuiți și uciși cu unelte agricole.

Un alt supraviețuitor din satul Aleksandrówka, în vârstă de 10 ani în 1943, povestește cum a fost împușcat în picior în timp ce fugea și s-a ascuns într-un lan de grâu, auzind toată noaptea țipetele celor torturați și uciși.

Citiți și:
Bandera și campionii nazismului ucrainean ai „Occidentului”
Prof. dr. Tiberiu Tudor: Geneza statalității ucrainene (IV). Nașterea naționalismului ultra-xenofob ucrainean

 

yogaesoteric
9 iunie 2025