Precepte spirituale

CALEA SUPREMĂ A DISCIPOLILOR AŞA CUM ESTE OGLINDITĂ EA ÎN PRECEPTELE MAEŞTRILOR SPIRITUALI

Fie ca acela care cu adevărat aspiră sa atingă eliberarea spirituală din această mare a existenţelor (reîncarnărilor) succesive, atât de teribilă şi de dificilă de traversat, să-şi exprime un gând de recunoştinţă pentru toţi Maeştrii spirituali (GURU-şi) care practicând YOGA au atins înţelepciunea şi eliberarea. În cazul acestora, gloria este imaculată, iar virtuţile lor sunt multe şi inepuizabile; înţelepciunea şi iubirea este precum oceanul iar compasiunea lor imensă îmbrăţişează toate fiinţele care au existat, există sau vor exista vreodată, în întregul Univers (MACROCOSMOS). Fie ca această prezentare, care se adresează mai ales yoghinilor să servească tuturor acelora care, dorind să găsească Înţelepciunea Divină, şi-au propus să aplice corect practica lor YOGA şi să cuprindă înţelepciunea cea mai înaltă, transmisă direct sau indirect prin intermediul şirului maeştrilor, datorită iubirii lor nesfârşite.

Citiţi cu foarte multă atenţie, noi îndrăznim să sugerăm chiar o dată pe săptămână, acest text. Îi va ajuta imens pe toţi aceia care practică YOGA, indiferent dacă au început practica yoga sau nu. O singură lectură grăbită şi superficială va face însă ca acest text, plin de semnificaţii ascunse, să nu vă fie de un real folos în practica voastră spirituală. În cazul aşa-zişilor yoghini egoişti, suspicioşi, criticişti, bârfitori, răutăcioşi, mediocri, leneşi, închistaţi, fără aspiraţie, sceptici, blazaţi, „împietriţi” sau pe cale de a fi „împietriţi” din cauza ORGOLIULUI SPIRITUAL, lectura atentă a acestui text se va dovedi întotdeauna foarte rodnică şi, pentru a ne ajuta mai mult cu acest text, noi am sugera chiar învăţarea pe de rost a acelor grupaje care se potrivesc cel mai bine problemelor ce încă ne frământă sau care – de ce nu – corespund cel mai bine unei etape minunate în care deja ne aflăm, pentru ca apoi, în „timpii morţi ” pe care îi avem la dispoziţie, să urmărim să evocăm în memorie enunţ cu enunţ grupajul complet pe care deja l-am învăţat pe dinafară. Acest mod de a folosi acest text spiritual, care a fost şi încă mai este faimos printre yoghinii din India, pe lângă faptul că ne va ajuta să ne dezvoltăm memoria şi puterea de concentrare mentală, totodată ne va permite să ne obiectivăm cu luciditate greşelile, slăbiciunile, eşecurile şi după ce respectivele probleme vor fi depăşite, ne va potenţa aspiraţia, mărindu-ne entuziasmul şi dăruirea faţă de Calea Spirituală pe care ne aflăm.


Fie ca binecuvântarea Bunului Dumnezeu (care a fost, este şi totdeauna va fi Maestrul Suprem al tuturor Maeştrilor Spirituali), să se coboare plină de graţia Sa asupra tuturor acelora care vor aspira să asimileze cu iubire ceea ce li se oferă aici.
Fie ca acest text să iradieze necontenit virtuţile sale divine pentru toţi cei care aspiră să atingă Suprema Eliberare Spirituală iar celor care se află în impas să le poată fi INFINIT BINEFĂCĂTOR.

Profesor Yoga, GREGORIAN BIVOLARU

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More