Propaganda însă a devenit atât de dementă încât preface într-o victorie orice urlet de disperare al neo-sclavilor noului mileniu

Cu ceva timp în urmă apăruse moda nașterii acasă care încă face furori. Nu știu dacă ați prins-o sau dacă ați băgat de seamă. În principal, susținătoarele nașterii acasă spuneau că e mai bine ca „micuțul” să vină pe lume în casa în care va trăi decât într-un spital impersonal. Și-apoi o groază de alte baliverne fără sens, dar atât de specifice retoricii celor cărora li se spune „millennials”.

O altă modă care apare de-a dreptul exploziv este cea a caselor mici. Construite pe structura unei rulote, aceste case promit confortul deplin în câțiva metri pătrați. Prețul unei asemenea hardughii este situat între 30.000$ și 60.000$, dar variantele de bază pot coborî până pe la 8.000$, în timp ce cele de vârf se pot duce chiar la peste 100.000$.

Partea interesantă e că producătorii se laudă cu „deplinul confort” al acestor case. Spun ei că acolo poți locui într-un mod la fel de confortabil ca într-o casă veritabilă. Și, pornind de la aceste „principii solide”, s-au dezvoltat o grămadă de show-uri TV, concursuri, reviste, bloguri ş.a.m.d. Este o întreagă cultură „tiny”.

Iată-ne față în față cu două fenomene venite de peste Ocean absolut inaplicabile și fără sens aici. În ceea ce privește nașterea acasă, mă gândesc sincer la ce anume o fi cool în chestia asta? Mizeria care se face? „Aventura” nașterii nesupravegheate în care n-ai habar dacă e bine sau rău ceea ce ți se petrece? Faptul că nu știi dacă nou-născutul este în regulă sau nu? Ce anume din toată asta te-ar face să te înhami la așa ceva? Culmea este că mișcarea nașterii acasă n-a apărut prin vreo comunitate retrogradă care refuză procedurile medicale, ci fix în mijlocul comunităților progresiste ale millennials-ilor americani.

De fapt moda asta nu-i chiar modă, ci o necesitate. Femeile acelea care se declară fascinante de născutul acasă, în realitate n-au asigurare de sănătate și, în aceste condiții, nașterea la spital le costă. Oups, iată cum sare iepurele din joben! Nu-i nimic fascinant în toată socoteala. Doar faptul că, asumându-și o asemenea naștere, în cazul în care totul va fi bine, au economisit niște bani. Chestia hazlie este că o necesitate cauzată de sărăcie a devenit peste noapte o „chestie cool”, marketată și împachetată astfel încât să ai impresia c-ai avea parte de nu știu ce scofală.

La fel este socoteala și cu acele „tiny homes” (case mici). Cum poate să-ți fie comod atunci când înghesui cel puțin un dormitor, un living, o bucătărie și-o baie într-un spațiu mai mic decât biroul meu? Mă întreb cât de chinuitor este să dormi într-un asemenea spațiu într-o vară călduroasă, mai ales în condițiile în care „dormitorul” este situat în partea superioară a „casei”. Cât de repede te trezești cu senzația că n-ai aer într-un spațiu atât de mic? Ce anume e oare confortabil într-un asemenea spațiu?

Ca și în cazul nașterilor acasă, și-n fenomenul „tiny house” se ascunde un detaliu esențial: aproape întreaga generație millennials e falită. E o generație ratată și adusă pe marginea prăpastiei de ideologia care le-a fost inoculată. Sloganul „share” (împarte), prin intermediul căruia ne „demonstrau” nouă rudimentarilor și proștilor cât de „mișto” e să locuieşti cu chirie în loc să-ți cumperi casa ta, s-a prăbușit cu primul val de „restructurare” provocat de pandemie. Și uite-așa, impetuoșii revoluționari s-au trezit că nu au niciun chior în buzunar și, mai mult, n-au unde să locuiască. Desigur, ca niște progresiști autentici, și-au găsit refugiul în casele părinților, dar nici acolo nu pot face mulți purici. Astfel încât se văd nevoiți să se retragă în parcurile de rulote. Doar că, de făcut n-o fac așa, la modul banal. Au dat-o pe „eco”: cică astfel îți reduci impactul energetic și salvezi planeta. Indiferent însă de terminologia utilizată, realitatea este una singură: locuitorul de micro-casă e la fel de eșuat precum cei care umplu parcurile de rulote de la periferia orașelor americane.

Propaganda însă a devenit atât de dementă încât preface într-o victorie orice urlet de disperare al neo-sclavilor noului mileniu. Culmea e că, în ciuda evidențelor, se găsesc proști să-i imite pe disperații de peste Ocean. Moda nașterilor acasă a avut un ecou puternic și la noi, cu toate că nu te costă nimic să mergi și să naști în condiții decente la spital. Și, în același fel, au apărut și pe la noi disperați ai modei caselor mici. Bieții de ei, n-au habar că propaganda aia care te împinge să te înghesui precum un câine în coteț e născută din disperarea ălora care-s faliți și efectiv nu-și găsesc un loc unde să nu dârdâie de frig. În Europa, totuși, sunt niște standarde. Chiar și francezii – în ciuda zgârceniei lor proverbiale – au statuat că ai nevoie de cel puțin 20 metri cubi pentru un dormitor.

Așadar, dragi „mileniali” de pe la noi, am un sfat simplu pentru voi: nu vă mai uitați în gura ălora de peste Ocean că nu-i nimic cool în niciuna dintre „mișcările” lor de masă. E doar disperare, iar sosul cool îl adaugă propaganda pentru a le sugera distrușilor că „așa e normal”. Însă, în ciuda conservatorismului meu, vă voi spune că-n secolul în care trăim nu e normal să naști acasă, la fel cum nu e normal să te înghesui noaptea la somn într-o chestie puțin mai mare decât cotețul câinelui. Poate că ar fi momentul să evadați din norii rozalii care vă droghează și să reveniți cu picioarele pe pământ. Nu de alta, dar altfel veți descoperi mult prea târziu aberația ideologică în care vă scăldați și care vă distruge viața.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Dan Diaconu: “Semnele spălării creierului”
Dan Diaconu: «Revenirea tiraniei»

 

yogaesoteric
2 iulie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More