Samadhi – starea de supraconştiinţă

Samadhi reprezintă starea glorioasă şi stadiul final al oricărei căi spirituale autentice. Chiar dacă o numim în diferite moduri – satori în practica zen, nirvana în budism, sau starea de îndumnezeire în creştinism – ea este, de fapt, aceeaşi condiţie supremă a fiinţei umane.

Realitatea stării de samadhi trebuie trăită efectiv: nu este îndeajuns să afli informaţii despre ea sau să încerci să ţi-o imaginezi, fiindcă, oricum, este imposibil. Adevărul existenţei ei în afara trăirii efective este doar o fărâmă de adevăr.

Samadhi, starea supraconştientă de extaz divin, reprezintă faza ultimă în Yoga, fuziunea deplină dintre cunoscător, obiectul de cunoscut şi cunoaşterea propriu-zisă.

Astfel, meditaţia (dhyana) poate fi reprezentată printr-un triunghi: aici există conştiinţa cunoscătorului (cel care meditează), ceea ce urmează a fi cunoscut (obiectul meditaţiei) şi acţiunea de a cunoaşte obiectul supus meditaţiei. Acestea trei sunt distincte. În Samadhi (extazul divin), ele fuzionează total, se topesc unul în altul, devin una şi aceeaşi realitate.

În Samadhi (extazul divin), obiectul concentrării mentale şi al meditaţiei profunde ajunge să strălucească doar el singur în câmpul lărgit al conştiinţei yoghinului. Totodată, dualitatea subiect-obiect, cunoscător-cunoscut dispare în totalitate. În această stare, mintea ia în întregime forma obiectului şi tocmai de aceea forma sa proprie pare că lipseşte. În realitate, yoghinii spun că mintea nu dispare deoarece, chiar dacă mişcarea sa liberă care înclină să se îndrepte spre diferitele obiecte lipseşte acum, conştiinţa mult îmbogăţită a actului cunoaşterii se păstrează totuşi. Aceasta arată că, acum, percepţia se realizează fără intermedierea altor canale ajutătoare (cum ar fi, de exemplu, simţurile, mintea, intelectul) fapt pentru care o astfel de experienţă este, practic, un fenomen de identificare. Samadhi reprezintă aşadar o stare de identificare nediferenţiată cu obiectul de cunoscut, o imersiune în esenţa lui ultimă, într-o atitudine de detaşare de sine însuşi a cunoscătorului. Yoghinul experimentează o stare de conştiinţă în care percepe substratul unic şi nediferenţiat al tuturor lucrurilor, creaturilor şi universurilor. Acum apare cunoaşterea directă a ceea ce înţelepţii afirmă de milenii, şi anume, că “partea se află în Tot şi Totul este prezent în parte.”
Fiinţa aflată în Samadhi îşi retrage conştiinţa de la obiectul meditaţiei, dublându-l în ea însăşi. Acţionând astfel, se instituie o stare în care obiectul cunoaşterii devine cunoscătorul, iar cunoscătorul, însuşi procesul cunoaşterii. Această stare este descrisă uneori ca “vid” (shunya), din cauza contrastului cu aparenta plinătate a obiectivităţii care a precedat-o.

Meditaţia (dhyana) finalizată cu starea de Samadhi este un proces progresiv al debarasării obiectului de atributele lui exterioare, până când fiinţa se identifică cu esenţa însăşi a acestui obiect. Rămâne doar Existenţa Pură, adică natura noastră esenţială. Când apa se evaporă dintr-un bazin, dispare şi reflexia Soarelui în ea. În mod analog, atunci când mintea se dizolvă în Realitatea Absolută (Dumnezeu), deci când lacul minţii dispare, conştiinţa individualităţii dispare şi ea. Beatitudinea care marchează pătrunderea în starea de Samadhi este indescriptibilă.

Acest proces de redescoperire a substratului unic, nediferenţiat, a tot
ceea ce există, constituie condiţia sine-qua-non pentru atingerea iluminării spirituale. Din acest moment, obiectele finite nu mai apar ca fiind structuri separate şi limitate. Mai mult decât atât, conştiinţa care alcătuieşte toate lucrurile iese acum la suprafaţă, revelându-se drept adevărata realitate a obiectelor perceptibile.

Samadhi nu reprezintă o condiţie inertă, aşa cum susţin unii sceptici. Viaţa în spirit nu înseamnă anihilare. Atunci când spiritul se acoperă pe sine cu vălul iluziei, îndreptându-şi atenţia către lucrurile obişnuite, şi depăşind limitările acestei existenţe efemere, viaţa se intensifică.

Samadhi reprezintă starea glorioasă şi stadiul final al oricărei căi spirituale autentice. Chiar dacă o numim în diferite moduri – satori în practica zen, nirvana în budism, sau starea de îndumnezeire în creştinism – ea este, de fapt, aceeaşi condiţie supremă a fiinţei umane.

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More