Solicitare drept la replică ziarului Ora de Cluj

 
             

Către Redacția Ora de Cluj
în atenția Redactorului șef

Biroul de presă al MISA solicită acordarea dreptului  la replică drept urmare a publicării articolului : „Fost discipol din MISA îi cere lui Guru Bivolaru despăgubiri în valoare de 666.666 de euro”, apărut în data de 18 februarie 2013 în ediția dvs. on line, având ca  autor pe Mihai Bacalu. În acest sens, solicităm publicarea, în aceleaşi condiţii editoriale, a următoarei replici:
 
Biroul de Presă MISA sesizează modul tendenţios şi disproporţionat în care a fost publicat articolul mai sus menţionat, aducându-se astfel grave prejudicii de imagine Şcolii de yoga MISA şi domnului Gregorian Bivolaru. Considerăm că prin publicarea acestui articol a fost încălcat în mod evident codul deontologic jurnalistic prin faptul că s-a insistat foarte mult asupra prezentării detaliate ale unor declaraţii împotriva Şcolii de yoga MISA şi a lui Gregorian Bivolaru, iar punctul de vedere al celor acuzaţi a fost într-un mod intenţionat redat cu totul superficial.  După cum se poate constata cu uşurinţă, informaţiile publicate atât în titlu cât şi în conţinut  sunt prezentate într-un mod care reliefează şi amplifică  opiniile celor care aduc acuzaţii împotriva Asociaţiei MISA şi a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru, chiar şi întrebările formulate de reporter având o natură instigatoare. Toate acestea reprezintă  o evidentă manipulare a opiniei publice şi o încălcare flagrantă a principiului jurnalistic de informare echidistantă a publicului, precum şi a celui de prezumţie la nevinovăţie. 
 
Dorim să precizăm că în opinia noastră acuzaţiile formulate de către cele două persoane cărora li s-a atribuit în acest proces calitatea de “părţi vătămate” sunt întru totul lipsite de fundament şi în acest sens vă oferim câteva contra-exemple faţă de cele prezentate în articolul pe care l-aţi publicat.
 
Prima persoană audiată a fost Bretescu Valeria, care susţine că ar fi fost obligată de către Eugen Mârtz şi Gregorian Bivolaru să se prostitueze în perioada dintre anii 1991 şi 1994.
 
Este semnificativ să constatăm că declaraţiile dumneaei nu au de fapt nicio legătură cu dosarul în cauză şi nici cu inculpaţii, întrucât Eugen Mârtz nu este inculpat în acest proces, iar aspectele din dosar legate de Gregorian Bivolaru se referă la o perioadă de după anul 2001. De asemenea, o întrebare simplă şi logică, dar care este de natură să demoleze complet credibilitatea declaraţiei dată de Bretescu Valeria este următoarea : “Dacă dumneaei s-a simţit atât de abuzată şi traficată de către cei pe care acum s-a gândit să îi acuze, de ce a aşteptat 20 de ani până să facă o reclamaţie ?” 
În plus, această persoană recunoaşte că nu are absolut niciun martor care să-i probeze acuzaţiile. Nimeni nu poate confirma că dumneaei s-a prostituat în Turcia  şi nici că a oferit vreun beneficiu material celor pe care îi acuză. Din propria ei declaraţie rezultă că s-a dus singură în Turcia, fără să fi fost cineva lângă ea care să o forţeze să facă ceea ce afirmă că a făcut. Totodată, este de remarcat faptul că această acţiune pe care o declară o incriminează în primul rând pe ea însăşi, întrucât prostituţia este ilegală, aspect pe care însă Parchetul l-a eludat cu desăvârşire.
 
Chiar dacă – cel puţin în opinia noastră – acuzaţiile Valeriei Bretescu sunt nule ca valoare juridică, iată că totuşi Parchetul i-a atribuit calitatea de “parte vătămată”, ceea ce ne face să constatăm că procurorii caută efectiv prin orice mijloace să vâneze orice nemulţumire din partea oricui ar avea ceva de spus împotriva MISA şi a lui Gregorian Bivolaru, oricât de lipsite de temei ar fi respectivele acuzaţii.
 
A doua persoană audiată a fost Costea Cornel, care a declarat că a fost folosit ca “sclav” de către MISA şi Gregorian Bivolaru. Costea Cornel recunoaşte că a fost primit într-un aşezământ al yoghinilor timp de patru ani, între 2000 şi 2004, unde i s-au oferit în mod gratuit cazare şi masă. Pentru faptul că în această perioadă nu a stat degeaba, ci a fost solicitat să efectueze dacă este de acord, de bunăvoie şi nesilit de nimeni unele acţiuni de curăţenie, de planton sau în unele cazuri de ajutor în activităţi de construcţii, el se consideră acum grav prejudiciat pe motiv că nu a fost retribuit. În consecinţă, solicită daune morale de 666.666 de euro (şase sute şaizeci şi şase mii şase sute şaizeci şi şase de euro) de la Asociaţia MISA, precum şi alte sume de la alte persoane cu care a interacţionat în cadrul MISA, suma totală pe care o revendică fiind de peste patru milioane de euro ! În aceşti patru ani Costea Cornel a fost – conform propriilor declaraţii – liber să plece oricând dorea, dar el a ales să rămână, ceea ce indică foarte clar inconsistenţa declaraţiei sale conform căreia în acei patru ani s-a simţit exploatat într-un mod care l-a traumatizat. Din informaţiile pe care le avem, în anul 2004, datorită unui comportament arogant şi agresiv această persoană a fost evacuată din locaţia respectivă. El chiar a recunoscut că ar fi vrut să se întoarcă, dar nu a mai fost primit înapoi. Ulterior, a fost contactat de către procurori, care i-au propus să facă o plângere şi abia atunci a început el să acuze  căt de mult “a suferit” în perioada în care a stat în aşezământul yoghin. Toate aceste duplicităţi care reies chiar din propriile sale afirmaţii arată fără niciun dubiu lipsa de credibilitate a acuzaţiilor pe care le emite. De asemenea, este absolut evident că acest om nu îşi poate justifica prin nicio normă legală solicitarea daunelor morale respective, dealtfel singurul criteriu pe care l-a invocat fiind unul pur subiectiv, de natură religioasă, care – aşa cum el însuşi a mărturisit – are o “semnificaţie ezoterică cu influenţă malefică”. Apreciem că această opţiune este foarte sugestivă pentru orientarea pe care Costea Cornel o are. În plus este util să menţionăm că  dacă am face un calcul referitor la salariul pe care ar fi trebuit să-l câştige în aceşti patru ani pentru a obţine doar cei 666.666 de euro pe care îi solicită de la MISA (fără să mai considerăm şi restul sumei totale de patru milioane de euro !), atunci acest salariu ar fi trebuit să fie de peste 13.000 de euro lunar. Considerăm că această solicitare de “daune morale” este complet absurdă în schimbul serviciilor pe care această persoană le-a realizat de bunăvoie, fără ca măcar să spună de la început ce pretenţii are. 
În concluzie, având în vedere cele prezentate, remarcăm pe de o parte acţiunea abuzivă a Parchetului de a îşi permite să aducă în instanţă într-un proces de “trafic de persoane şi crimă organizată” oameni ale căror declaraţii efectiv nu au nicio legatură cu rechizitoriul sau cu inculpaţii, aşa cum este cazul Valeriei Bretescu, sau oameni care sunt dispuşi în lipsa celui mai elementar bun-simţ să facă orice fel de interpretări pentru a profita la maxim de ocazia de a solicita sume ridicol de mari. Pe de cealaltă parte, remarcăm aviditatea cu care mass-media doreşte să speculeze orice detaliu pe care cineva l-ar avea de spus împotriva MISA sau a lui Gregorian Bivolaru, fără să existe nicio dovadă şi fără să se realizeze nicio verificare dacă acele informaţii sunt adevărate. Cu toate acestea, constatăm că respectivele “ştiri” sunt de fiecare dată difuzate cu cea mai mare promptitudine în ziare şi televiziuni. 
 
Pentru aspectele calomniatoare, tendenţioase şi lipsite de documentare pe care vi le-am semnalat vă solicităm aşadar publicarea acestui drept la replică în condiţii editoriale similare cu cele ale articolului la care facem referire şi vă solicităm scoaterea de îndată a articolului în cauză de pe site-ul dvs.

Precizăm că această replică a fost trimisă și ziarelor: Realitatea TV, Ziua de Cluj, Libertatea, ProvincialNews, TransilvaniaLive, CityNews, Meşterul Manole, Ziare pe net şi Ziare.com, care au preluat respectivul articol calomniator. 

Biroul de Presă MISA
21 februarie 2013

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More