‘Teofania’ Matrix

 

Există o generație care, din păcate, după cum se poate observa, pare complet pregătită pentru dictatură, pentru noua ordine mondială carcerală, pentru carantina universală permanentă, pentru înlocuirea vieții și a normalității cu erzațul sălciu și infernal al noii normalități prescrise și propagate de dr. Fauci, dr. Arafat, dr. Strangelove etc.

Pentru mulți dintre semenii noștri, carantina a fost un mare fenomen de solidaritate, o experiență a egalității universale, o epocă uriașă în care, în sfârșit, suntem mai mult decât niște producători și consumatori, pozitivul fad al naturalității și normalității a fost, iată, înlocuit cu „teofania” unei experiențe unice și salvatoare.

Pentru că nu au trăit dictatura comunistă, pentru că nu au trăit adevărata comuniune și solidaritate a victimei care se ridică din robie la demnitatea fragilă a unei libertăți relative, dar reale, pentru toate acestea și din cauza unei teribile captări propagandistice a realității și a normalității, ei sunt astăzi mult mai fragili în fața noilor tehnologii psihosociale.

#Staiacasă este astfel mantra unei noi religii salvaționiste, aportul fiecăruia la salvarea în orb a celuilalt, aportul la îndepărtarea dramatică a apocalipsei virale, despre care nu știm nimic altceva decât ceea ce se propagă la televizor. Iar ceea ce se propagă este doar ideea morții colective și a unei pandemii globale și permanente. Suntem, astfel, permanent amenințați, salvaționist totuși, că totul va dura, posibil la infinit, astfel că starea de urgență va fi noua normalitate.

Covid-19 devine astfel „teofania” noii ordini mondiale, nu doar medicale, ci generale. Scientismul new age, progresist, religia experților și a tehnocraților, ideea salvării universale prin vaccinarea obligatorie universală, prin supravegherea universală, prin controlul biopolitic total, sunt mărcile noii Matrix. Sub imperiul indus al „virusului ucigaș”, al ideii morții colective, „teofania” vidă a noii Matrix cucerește teren, concomitent cu necesara „aplatizare” a curbei sacrificiale evanghelice.


Citiţi şi:
Medicina ca religie
În România, de frica unei viroze s-a instaurat o dictatură a absurdului, care ne-a furat toate drepturile și libertățile și ne-a afectat grav economia
Filosoful italian Giorgio Agambem despre contagiune și normalizarea stării de urgență

 

yogaesoteric
29 octombrie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More