Trump-Putin: o înțelegere, Ialta sau nicio înțelegere? (II)

Dorința lui Trump de a ajunge la un acord cu Putin este palpabilă. Are multe lemne în foc – prea multe? Witkoff nu este sigur de fapte, iar lipsa unei conștiințe istorice ar putea deveni o piatră de poticnire. Putin așteaptă – pentru că poate.

Citiți prima parte a articolului

Nu există o bază durabilă de încredere

Istoria i-a învățat în mod dureros pe ruși, în relațiile lor de după cel de-al Doilea Război Mondial, că SUA nu este un partener demn de încredere. A început cu Ialta și a continuat cu denaturarea istoriei cu privire la rolul jucat în cel de-al Doilea Război Mondial. Apoi, americanii au trecut peste Gorbaciov și Elțîn (NATO), doar pentru a incendia Georgia și Ucraina și, de fapt, pentru a porni un război direct împotriva rușilor din Ucraina. De nenumărate ori, americanii s-au comportat ca niște prieteni – de exemplu Hillary Clinton după războiul din Georgia – și le-au înmânat rușilor pipa păcii în perioadele de slăbiciune americană, doar pentru a-i trăda din nou odată ce și-au consolidat puterea.

Dacă îi ascultați cu atenție pe președintele Putin și pe Serghei Lavrov, rușii comunică acest fapt. Rușii caută motive pentru a găsi o bază de încredere cu americanii, care să fie suficientă pentru a încheia un acord cu ei. Pe de altă parte, se poate observa că forțele armate ruse avansează tot mai puternic în Ucraina. Prin urmare, ele nu își încetinesc înaintarea în speranța păcii. Ele creează realități pe hartă. Un indiciu clar că rușii sunt încă departe de a crede în pace. Comportamentul rușilor este doar o simplă consecință a lipsei de încredere în americani.

Este posibil ca Putin să aibă încredere în Trump personal într-o anumită măsură, dar asta nu îi ajută pe ruși, care gândesc pe termen lung, din mai multe motive. În primul rând, puterea lui Trump în timpul administrației sale de patru ani este departe de a fi sigură. Trump a atacat frontal Deep State, făcând o întoarcere asupra unui inamic preferat al Deep State (Rusia) și urmărind să dreneze mlaștina împreună cu Elon Musk.

Deep State este o amenințare majoră – nu doar în SUA

Scott Ritter a declarat recent că Deep State este terminat. Îl stimez foarte mult pe Scott Ritter, iar declarațiile sale cu privire la previziunile militare s-au dovedit a fi toate corecte. Nu știu cum definește Scott Ritter Deep State. În opinia mea, Deep State este format nu numai din „executanții” care s-au cuibărit în sistemul politic american, ci și din cei care trag sforile în fundal de aproape 100 de ani. Ar fi naiv să credem că acești conducători vor ceda atât de repede după ce membri ai ramurii lor executive au fost neutralizați.

De asemenea, sunt ferm convins că Deep State nu se limitează la SUA, ci controlează și establishment-ul politic din Europa, în special din Regatul Unit. Nu este deloc absurd să sugerăm că Deep State își exercită influența prin organizații precum FEM, Soros, Consiliul pentru Relații Externe (CFR), Comisia Trilaterală, Bilderberg etc. Până în urmă cu un an, oricine rostea măcar termenul „Deep State” era respins ca fiind un teoretician al conspirației. Astăzi, termenul este folosit de toți politicienii și de mass-media.

Deep State este, prin urmare, un grup internațional de oameni puternici și bogați care își au tentaculele peste tot în lume. Atunci când, la începutul anilor 2000, președintele Putin a lipsit de putere politică oligarhii, el a redus puterea Deep State în Rusia. Ultimul candidat al Deep State în Rusia a fost, fără îndoială, Navalnîi, care a fost etichetat drept important, în special în Occident. Cu toate acestea, Navalnîi a fost orice, mai puțin important în Rusia, un rasist care a furat bani și care nu a depășit niciodată o rată de aprobare de 2% în rândul populației generale din Rusia. Unul dintre principalele motive pentru care președintele Putin este atât de urât în Occident este că el a pus această hidră malefică la ușa Rusiei. Însă ar fi fatal să credem că statul profund nu dorește să se întoarcă prin orice mijloace necesare – inclusiv în Rusia.

Rusia și SUA, cu interese opuse în afara Ucrainei

Rușii par să fie într-o poziție atât de puternică, încât cer un nou început cuprinzător cu americanii. Americanii par să fie pregătiți pentru aceasta. Larry Johnson a scris pe 19 februarie că, în urma reuniunii de la Riad, vor fi înființate șase grupuri de lucru. (1) Grupul pentru securitate strategică și controlul armelor; (2) Grupul pentru revizuirea arhitecturii globale de securitate; (3) Grupul pentru relații diplomatice bilaterale; (4) Grupul pentru energie și sancțiuni; (5) Grupul pentru soluționarea conflictului din Ucraina; (6) Grupul pentru afaceri internaționale (Orientul Mijlociu, Arctica).

Mass-media din Occident nu acordă nicio importanță acestui aspect, pe care Larry Johnson și cu mine îl considerăm esențial. Motivul pentru care rușii doresc să pună acordurile cu SUA pe o bază mult mai largă este, de asemenea, găsit în lipsa de încredere descrisă mai sus. Ei nu au încredere într-o „prietenie” cu adevărat pe termen lung cu SUA, deoarece războiul celor două lumi a început deja. Prin urmare, rușii vor să ia acasă cât mai mult posibil din acest pachet de negocieri.

Iranul – elefantul din cameră

Cea mai mare piatră de poticnire constă probabil în interesele și relațiile diametral opuse pe care Rusia și SUA le au cu Iranul. Iranul este membru cu drepturi depline al BRICS de la 1 ianuarie 2024 și membru cu drepturi depline al SCO din vara anului 2023. Un mare avantaj pentru Iran, deoarece este inclus în alianța economică care eclipsează orice altceva pentru prima dată din 1979. OCS este o alianță de securitate care ar putea avea consecințe militare în caz de război, pentru a o spune foarte prudent. Apartenența Iranului la cele două organizații îi va aduce mari avantaje pe termen lung.

Unul dintre principalele interese ale Rusiei în Iran – un subiect care nici măcar nu este menționat în Occident – este Coridorul Internațional de Transport Nord-Sud (INSTC). Este o rețea multimodală de 7.200 km (4.500 mile) de rute maritime, feroviare și rutiere pentru transportul de mărfuri între India, Iran, Azerbaidjan, Rusia, Asia Centrală și Europa.

Ca și în cazul Rusiei până acum câteva săptămâni, evaluările pe care le fac americanii în legătură cu Iranul sunt la kilometri distanță de realitate. Eu practic exclud un război terestru împotriva Iranului. Iranul este imens, de patru ori mai mare decât Germania, de patruzeci de ori mai mare decât Elveția și de patru ori mai mare decât Irakul. În 1991, când SUA încă mai comandau o forță terestră, aliații aveau o armată la sol de puțin sub 700.000 de oameni. Nu era suficient pentru a ocupa întregul Irak. Exercițiul a fost anulat pe la jumătatea lui. În acest context, o invazie terestră împotriva Iranului este o iluzie – nimic mai mult.

Chiar și în cazul unui război aerian împotriva Iranului, SUA par să se supraestimeze și să-i subestimeze pe iranieni. Perșii dispun de un sistem sofisticat de apărare aeriană, care este completat de sistemele S-300 și S-400 furnizate de Rusia. Un război aerian împotriva Iranului s-ar putea încheia dezastruos și pentru americani. Este de necontestat că israelianul Netanyahu visează de peste 20 de ani să atace Iranul și exercită mari presiuni politice asupra SUA.

Greu de spus dacă rușii sau chinezii, care au interese majore într-un Iran funcțional, ar interveni militar direct în cazul unui conflict SUA-Iran. Totuși, presupun că, într-un astfel de caz, rușii și chinezii ar sprijini Iranul cu arme, logistică și bani. Pentru ruși, un atac al SUA asupra Iranului ar fi, probabil, un obstacol în calea negocierilor, iar posibilele consecințe ar fi incalculabile. Se poate argumenta că SUA nu vor ataca Iranul dacă Trump dorește efectiv normalizarea relațiilor cu Putin. Este imposibil pentru mine să judec dacă SUA vor comite nebunia de a ataca efectiv Iranul.

Comportamentul SUA și al Israelului în Gaza, Siria și Yemen

Atitudinea rușilor față de genocidul care se comite în Gaza, în Cisiordania, cu sprijinul puternic al SUA, este clară: ei îl consideră de nesusținut, așa cum ar fi normal să facă orice persoană căreia i-a rămas o brumă de decență. Cu toate acestea, din cauza negocierilor în curs cu SUA, rușii își exprimă critica într-un mod foarte diplomatic. Totuși, tonul diplomatic adoptat de ruși nu ar fi cazul să ne împiedice să vedem ceea ce ei simt în realitate față de această barbarie.

Faptul că Assad a fost răsturnat și că un terorist care până de curând era căutat de SUA cu o recompensă de 10 milioane de dolari americani se află acum în fruntea Siriei, cu siguranță nu le convine rușilor. Lovitura de stat a fost posibilă doar datorită trădării lui Erdogan – am relatat despre aceasta în „Imperiul contraatacă”. Deocamdată, rușii dețin controlul asupra bazei aeriene Khmeimim și asupra bazei navale din Tartus și vor fi nevoiți probabil să negocieze cu diavolul pentru a le păstra.

Bombardarea Yemenului – recent și împotriva unor ținte civile – iese de asemenea din discuție pentru ruși. De altfel, americanii fac asta de mult timp și fără a reuși să-i slăbească pe houthi. Campania americană din Orientul Mijlociu arată clar că tactica americană a bombardamentelor nu mai este eficientă, cu excepția morții și a distrugerii civililor vizați. Faptul că aceste atacuri nu au niciun efect asupra intensității combativității yemeniților ar fi cazul să dea de gândit SUA. Dacă nu-i pot învinge pe houthi, ce șanse ar avea împotriva Iranului?

Groenlanda

Bătălia, războiul sau competiția pentru nordul încă acoperit de gheață al Pământului a început deja. Președintele Putin a comentat acum câteva zile eforturile SUA de a pune mâna pe Groenlanda, menționând că SUA doresc Groenlanda încă din 1860. Interesele rușilor și ale chinezilor în Arctica sunt imense și vor deveni și mai importante în următoarele decenii datorită rutelor comerciale și materiilor prime. Cu toate acestea, nu cred că comportamentul SUA față de Groenlanda este un factor de frânare a înțelegerii.

Comportamentul belicos al europenilor

Comportamentul agresiv al UE, Germaniei, Marii Britanii și Franței nu mai este de înțeles în niciun fel. UE, dominată de doamna von der Leyen, care nu a fost aleasă, nu mai are dinți și se comportă stupid. Ajutorul militar pentru Ucraina a fost eliminat de la veto-ul dlui Orban. Pe 4 martie, von der Leyen a publicat un comunicat de presă privind pachetul de apărare, pe care îl numește „ReArm Europe”. Scopul este de a „investi” 800 de miliarde de euro pentru a face Europa mai sigură. Capitalul privat urmează, de asemenea, să fie „mobilizat” în acest proces. Presupun că niciun european nu ar investi voluntar în proiect. Evident, voluntariatul nu este nici măcar o condiție prealabilă, deoarece dna von der Leyen nu definește ce înseamnă cuvântul „mobilizare”, dar totul miroase a coerciție și expropriere. Germanii bogați reacționează deja. Am auzit de la băncile și comercianții de metale prețioase din Elveția că germanii bogați le bat la ușă pentru a-și transfera activele în Elveția. Cât de sigure vor fi activele din Elveția este discutabil, deoarece elvețienii, altădată neutri, au urmat UE ca niște cățeluși începând cu 2022. Este de sperat că această coloană vertebrală elvețiană va avea șansa de a se redresa – speranța moare ultima.

Europa într-un spațiu fără lege

În fiecare țară în parte, situația se desfășoară ca în republicile bananiere. În Germania, Friedrich Merz nu dă doi bani pe voința poporului. Când încă nu era cancelar, el a făcut ca frâna de îndatorare să fie anulată de un parlament care fusese votat, mințindu-și astfel poporul cu nerușinare, admițând că știa deja înainte de alegeri – când a cerut austeritate – că își va trăda alegătorii. Sumele pe care vrea să le cheltuiască pentru a pregăti Germania în ideea unui război împotriva Rusiei sunt sinucigașe – am relatat aici.

Dl Merz se confruntă deja cu consecințele. Pentru prima dată, AFD este la egalitate cu CDU/CSU în preferințele alegătorilor. Germanii par să se fi săturat în cele din urmă. Dacă ar avea loc noi alegeri, AFD ar câștiga probabil. Nu aș îndrăzni să iau aceasta drept un joc al imaginației, lipsit de consecințe. Lumea o ia atât de tare razna, încât organizarea de noi alegeri în Germania s-ar potrivi cu imaginea de ansamblu: totul este posibil.

În plus, baronul mincinos Merz și coaliția sa introduc o lege împotriva minciunii. Într-o societate liberă, minciuna este, desigur, acoperită de libertatea de exprimare, altfel Friedrich Merz, de exemplu, ar fi deja în mare suferință. Combaterea dezinformării, a discursului instigator la ură și a știrilor false va fi incriminată. Putem răspunde pericolului acestei legi cu o singură întrebare: „Cine decide ce constituie o minciună?”. Dacă cineva nu se teme încă, înseamnă că nu a citit  romanul 1984 al lui George Orwell: Ministerul Adevărului devine de fapt o realitate – în Germania.

Germania se distruge din interior. Nici francezii nu se lasă mai prejos: Marine Le Pen, liderul Rassemblement National, cel mai puternic partid din Franța, nu are voie să candideze la următoarele alegeri. Iată cum arată jurisdicția politică în Franța. În România, o instanță a anulat rezultatul alegerilor pentru că persoana nu corespundea cerințelor: nu-l ura pe Putin, probabil o condiție prealabilă pentru a fi lăsat să dețină frâiele puterii în Europa. Dacă poporul nu decide „corect”, această sarcină onorabilă este preluată de instanțe. În calitate de avocat și de ființă umană, mi se întoarce stomacul pe dos, deoarece astfel de crime împotriva democrației vor avea consecințe timp de decenii.

O altă țară care nu urăște Rusia, Serbia, este de asemenea afectată de tulburări de câteva săptămâni. Dl Fico și dl Orban trăiesc, de asemenea, periculos. UE și-a pierdut coeziunea. În anii tinereții mele, se răspândea mereu ideea că UE a prevenit războiul și că, prin urmare, era atât de importantă. Dar acum UE și unii dintre membrii săi au devenit cei mai mari belicoși de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Iluzii de grandoare

Evident, e necesar să fii german pentru a avea capacitatea, îndrăzneala sau prostia de a te întoarce împotriva tuturor. Adolf Hitler a fost ultimul exemplu. După ce i-a făcut dușmani pe toți cei din Europa și a atacat Uniunea Sovietică în iunie 1941, el a declarat război și SUA după Pearl Harbour, în decembrie 1941, ca și cum ar fi fost o chestiune minoră. Rezultatul este binecunoscut. Merz crede probabil că „partenerii și prietenii” săi Starmer și Macron ar putea forma un front serios împreună cu alți membri ai UE. Aceste trei țări au ceva în comun: au probleme cu imigranții, o populație nemulțumită, economiile lor se prăbușesc și situația datoriilor nu mai este opresivă, ci catastrofală. Dar mai au ceva: convingerea că se numără printre cei mari. În numele „superputerilor” europene, președintele Macron ne invită să râdem.

Trump nu are în prezent timp pentru „cei trei mari”

Este interesant de observat că Donald Trump nu acordă în prezent prea multă atenție celor trei domni umflați. Aceștia nu vor lua parte la negocierile cu Rusia, iar dacă Putin și Trump vor ajunge la un acord, piticii vor fi nevoiți să pună capăt rebeliunii, eventual după o „recepție” în Biroul Oval, care s-ar putea termina foarte prost pentru vizitatori, în funcție de starea de spirit a lui Donald Trump. Știm asta de la ultima vizită a (președintelui) Zelenski la Casa Albă.

Delirul recent al lui Mark Rutte la adresa Rusiei în cadrul NATO a fost formulat în mod evident fără acordul Washingtonului. Cu toate acestea, SUA nu vor părăsi NATO fără un motiv serios, întrucât acest club poate fi oricând activat ca masă de manipulare politică de către SUA. Totuși cred că Donald Trump îi va citi în curând domnului Rutte legea privind revoltele.

UE devine dictatorul fără lege al Europei

UE pierde din ce în ce mai mult sprijin și, ca mașină de război administrativă împotriva Rusiei, nu mai este capabilă să acționeze, de la retragerea mult așteptată a lui Orban. Țările care nu urăsc Rusia (România, Ungaria, Slovacia – și în curând ar putea fi mai multe) sunt pe lista neagră a Bruxelles-ului. Ar fi complet naiv să credem că în scenariul actual vor fi prezentate argumente juridice atunci când vine vorba de chestiuni precum deciziile împotriva Rusiei – sau împotriva propriilor populații: UE va încălca orice lege și orice principiu juridic pentru a putea pune în aplicare obiectivele Bruxelles-ului – Germania, Franța și România servesc drept modele.

Pregătirile sunt în curs de desfășurare. Pe 8 aprilie, Zerohedge a raportat: „Parlamentul European va trimite o misiune de anchetă în Ungaria la mijlocul lunii aprilie pentru a evalua ultimele evoluții privind statul de drept, iar 19 state membre ale UE sunt deja pregătite să revoce dreptul de vot al Ungariei”. Asta sună exact așa cum mă temeam.

Este posibil un acord?

Recunoaștem factorii, energiile și interesele care sunt în favoarea unui acord. Există atât de mulți factori hard și soft care influențează acest proces încât, în cele din urmă, e necesar să ne bazăm pe intuiție. Iar intuiția îmi spune că Trump caută pacea cu Putin. Văd motivele pe mai multe nivele.

Trump îl admiră pe Putin. Îl vede ca ceea ce întruchipează el în Rusia: în timpul domniei sale, Rusia a înviat ca pasărea Phoenix din cenușă, interesele cetățenilor fiind adesea în prim-planul acestei ecuații complicate. Securitatea vine pe primul loc în Rusia, abia apoi vine libertatea. Dar ea vine. Președintele Putin a câștigat probabil această admirație din partea lui Donald Trump și ea corespunde respectului pe care poporul rus îl are pentru Putin.

Donald Trump găsește, de asemenea, bogăția impresionantă. Rusia bate orice altă țară din lume în ceea ce privește bogăția în materii prime, iar americanii iubesc banii. De asemenea, americanilor le plac lucrurile mari – țările mari, clădirile mari, mașinile mari. Unii cititori ar putea crede acum că argumentele sunt prea simple – eu nu sunt de aceeași părere.

De asemenea, mă bazez pe faptul că Trump iubește pacea și urăște războiul. În această privință, el este foarte diferit de „prietenii” săi din Deep State. Ei nu s-au bucurat de alegerea sa și au încercat totul pentru a-l distruge, încă de la prima campanie prezidențială. Trump a supraviețuit și a dat dovadă de curaj în timpul atacului din vară. O trăsătură de caracter pe care Putin o apreciază și o respectă la Trump. Marii politicieni – și acesta este Trump – indiferent dacă vă place sau nu, vor, de asemenea, să intre în istorie și este evident că Trump aspiră să fie menționat laolaltă cu George Washington sau Abe Lincoln. Dacă va reuși să creeze o pace durabilă va fi o premieră în istoria Americii, unde regula este să rupi tratatele, nu să le respecți.

Factori nefavorabili

Am menționat multe argumente împotriva unui acord, cum ar fi atitudinea SUA față de Iran, China sau politica sa genocidară în Orientul Mijlociu. Dacă SUA atacă Iranul, cred că pacea cu Rusia va fi periclitată. Cu toate acestea, cred că este posibil ca Trump să își ajusteze strategia în Orientul Mijlociu, așa cum a făcut cu Rusia. Până acum câteva săptămâni, oamenii lui Trump îi furnizau propagandă în loc de fapte despre Rusia. Acest aspect s-a transformat, la fel și atitudinea sa față de Rusia. Prin urmare, este posibil ca el să poată fi convins în cadrul discuțiilor că distrugerea sistematică nu va rezolva crizele. O problemă aici este atitudinea lui Trump față de Israel. În octombrie 2023, cu ocazia izbucnirii băii de sânge, am scris o serie în mai multe părți despre Israel, intitulată „Israel – de la victimă la făptaș – un du-te-vino timp de 80 de ani”. Cercetarea pentru acest articol mi-a modificat definitiv percepția asupra Israelului, care s-a format în anii 1970. Nedreptatea pe care Israelul a provocat-o celorlalți din 1948 încoace este greu de trecut cu vederea, de suprimat sau de justificat. Vor prevala adevărul și umanitatea sau influența sioniștilor în întreaga lume?

Comportamentul (președintelui) Zelenski nu va avea niciun efect asupra niciunui acord între Rusia și SUA. Trump nu-l mai ia în serios, iar Putin – pe bună dreptate – refuză să negocieze cu un regim care nu are bază legală.

În opinia mea, comportamentul agresiv al UE și al unor țări europene nu va împiedica niciun acord între SUA și Rusia. Agresiunea Europei nu are nicio bază: oamenii nu doresc asta, banii nu există, iar din punct de vedere militar Europa nu este în niciun caz o forță de care să se țină cont.

Concluzie

Donald Trump are multe lemne în foc în același timp – poate prea multe. Pe lângă toate incertitudinile, Trump a început recent și o dispută tarifară împotriva prietenilor și dușmanilor. Este extrem de dificil să judecăm cât de uniți sunt oamenii în spatele președintelui lor, deoarece mass-media – cu excepția Fox – sunt împotriva lui Trump, ceea ce face dificilă evaluarea acoperirii.

Președintele Putin are cele mai bune cărți. Rusia câștigă militar, nu are practic nicio datorie, are o economie în creștere, o națiune care nu a părut niciodată atât de unită – și timp. Rușii, a căror economie este înfloritoare în ciuda sancțiunilor, își pot lua timp pentru a găsi un acord, deoarece situația nu poate decât să se îmbunătățească, iar situația actuală este mai mult decât confortabilă. În opinia mea, ei vor ieși mai puternici din aceste negocieri – indiferent dacă se va ajunge sau nu la un acord.

Am subliniat de mai multe ori în acest articol că percepția de sine a liderilor americani este încă deficitară. Ei se consideră mai puternici decât sunt și, prin urmare, cred că se cuvine să câștige întotdeauna totul. În plus, atât Trump, cât și Witkoff sunt lipsiți de rigoare factuală. Dar se simte, de asemenea, că Trump îl admiră pe Putin, ceea ce este un mare plus, care nu poate fi măsurat intelectual și care ar putea întări voința lui Trump de a ajunge la un acord.

Cu siguranță nu am fost în măsură să descriu toți factorii care influențează un acord. Cu toate acestea, comentariile mele urmăresc să arate că tulburările geopolitice și economice care se întind ca o plasă asupra lumii sunt greu de înțeles. Șansele de a ajunge la un acord sunt intacte – nimic mai mult și nimic mai puțin.

Autor: Peter Hanseler

(Peter este un analist geopolitic care relatează de la Moscova. S-a născut în Zurich, Elveția. Deține un J.D. și un Ph.D. de la Facultatea de Drept a Universității din Zurich și un Master în Drept Comercial Internațional de la Facultatea de Drept a Universității Georgetown, Washington, D.C. A locuit în SUA, Spania, Elveția, Thailanda și Rusia. Peter este independent, activitatea sa nu este susținută de entități guvernamentale sau private. Site-ul lui Peter voicefromrussia.com își publică conținutul în engleză, rusă și germană.)

Citiți și:
Europenii și misterul Trump
Ion Cristoiu: Războiul din Ucraina – cea mai mare afacere de corupție din istoria postbelică!
Pretextul „Putin” pentru programul „ReArm Europe” de 800 miliarde euro

 

yogaesoteric
28 aprilie 2025