Vă lăsați copiii singuri într-o pădure, noaptea? Atunci nu-i lăsați singuri nici pe internet! Smartphone, TikTok, Instagram: dependență, pornografie, suicid (III)

Citiți partea precedentă a articolului

Copiii noștri cutreieră cel mai adesea nesupravegheați prin subteranele întunecate ale Internetului, constata jurnalista și scriitoarea britanică Allison Pearson. Dacă am fi conștienți, ca părinți, chiar și numai de o mică parte dintre pericolele care îi pândesc acolo, am lua urgent măsuri. Să învățăm măcar din mărturiile altora care s-au rătăcit în aceste bolgii asemănătoare celor ale infernului dantesc și să le întindem o mână copiilor noștri. O mână iubitoare, care să pună pe fugă orice tentație a lumii întunericului.

Mi-aș dori să pot spune că scandalul din jurul existenței unei «culturi a violului» în școlile particulare vine ca o surpriză”, își începe articolul Pearson, adăugând că peste zece mii de mărturii ale unor tinere, dar și ale câtorva tineri care au experimentat abuzuri sexuale au fost postate pe site-ul Everyone’s Invited. Mărturiile variază, de la cazuri de băieți școlari care le silesc pe colegele lor să le trimită poze cu ele dezbrăcate, până la acte cu adevărat respingătoare și umilitoare. Școlile la care s-au petrecut asemenea fapte nu sunt nicidecum unele rău-famate. Dimpotrivă, printre ele se numără instituții academice de primă mărime, precum Colegiile Dulwich și Highgate.

Pornografia este acum peste tot, iar copiii, care navighează pe Internet nesupravegheați de părinți, sunt expuși la cele mai degradante imagini încă din fragedă copilărie. Nici nu este necesar să caute așa ceva – ferestre pop-up se ivesc pur și simplu în mijlocul unei căutări nevinovate. Și, odată ce conștiința este întinată, copiii caută tot mai mult material de acest fel, ca să ajungă, în cele din urmă, să pună în practică cele văzute pe ecran. De aceea, cele mai multe dintre actele revoltătoare care se petrec în școli sunt inspirate direct de site-urile pornografice vizionate.

Nu doar băieții sunt atrași în aceste nisipuri mișcătoare, ci și multe fete, prinse în capcana unei culturi din ce în ce mai sexualizate. „N-o să-ți vină să crezi ce poze trimit unele fete!”, i-a spus lui Pearson un băiat de la o școală privată. Iar o doctoriță, care a tratat în ultimii ani tot mai multe adolescente cu răni interne produse de anumite practici sexuale nefirești, constata: „Mi-e teamă că situația este cu mult mai rea decât se bănuiește”. Allison Pearson, autoarea articolului care a strâns o parte dintre aceste mărturii, consideră că de vină este în principal faptul că părinții nu supraveghează comportamentul online al copiilor, iar aceștia imită obscenitățile pe care le găsesc pe Internet. Pearson sugerează că, în afara unei monitorizări mult mai atente din partea părinților, aceștia ar fi necesar să-i avertizeze pe copii că pornografia nu are nicio legătură cu relațiile adevărate – iar fetele să fie sfătuite să nu tolereze astfel de practici, care nu le pot aduce decât durere și dezgust.[1]

Pe măsură ce se adună tot mai multe mărturii, devine tot mai clar că nu este vorba numai despre niște cazuri izolate în câteva școli de elită. Jurnalista Naomi Samuels consideră că suntem martori la o schimbare culturală de dimensiunile unui seism în ceea ce privește modul în care băieții le percep astăzi pe fete. Iar acest aspect este profund tulburător. Ca părinți, ne îngrijorăm atât pentru siguranța fetelor noastre, cât și pentru moralitatea băieților noștri.[2]

„Nu cerem chiar atât de mult”

Desigur, ar fi de dorit ca platforme precum Google să aleagă calea moralității și să nu permită conținutului interzis minorilor să ajungă la copii”, scria Naomi Samuels. „Nu cerem chiar atât de mult. Dacă McDonald’s ar arăta pornografie pe ecrane în timp ce aștepți un burger, sau Waterstones [un lanț de librării din Marea Britanie] ar afișa în vitrină cărți interzise minorilor, ar fi imediat închise. Totuși, Google nu doar că permite să apară așa ceva în oferta sa virtuală, ci și profită, ba chiar substanțial. Nu mai trăim cu iluzia că cei din Silicon Valley care dețin puterea ar crede în altceva decât în profit. (Îmi cer scuze, ei cred într-un aspect: «libertatea de exprimare», care, din pură coincidență, e sinonimă cu profitul.) Însă dacă Google nu se preocupă deloc de efectele pe care pornografia online le are asupra copiilor noștri, guvernul nostru ar fi necesar să se preocupe, fără doar și poate. Totuși, în pofida discuțiilor despre implementarea unui sistem eficient de verificare a vârstei în ce privește pornografia online, planul a fost abandonat în octombrie 2019 [în Marea Britanie] și, de atunci, nu a mai fost discutat niciodată”, constata cu îngrijorare Samuels.

În aceste condiții, sarcina de a proteja copiii rămâne în exclusivitate pe umerii părinților. Dar, scria aceeași jurnalistă, „este, sincer, o sarcină practic imposibilă. Impunerea unor restricții la Internetul de acasă poate funcționa până la un anumit punct, însă odată ce copiii au puțină independență – întâlniri cu prietenii la ei acasă, sau ieșiri cu prietenii care au propriile telefoane mobile –, joaca s-a terminat. Iar ceea ce-i așteaptă pe copiii noștri online, la doar un clic distanță, nu sunt doar câteva poze indecente cu nuduri, ci pornografie hardcore extrem de explicită, tulburătoare, misogină. Copiii nici nu e nevoie să o caute. Aceea îi va găsi pe ei”.[3]

Să ne exercităm responsabilitatea

Săptămâna trecută, băiatul de 11 ani al unei prietene i-a spus că a văzut ceva nepotrivit”, povestește Naomi Samuels. „După ce a scris un cuvânt aparent inofensiv într-o căutare pe Google, i-a apărut un clip cu ceva ce nu-și mai poate șterge din memorie. Așa că prietena mea s-a văzut nevoită să discute cu el despre diferența dintre relațiile intime normale, dintre persoane căsătorite, și pornografie. Nu este o conversație pe care cineva și-ar dori să o poarte cu un pre-adolescent, însă este absolut necesară, dacă nu vrem să avem copiii educați despre sexualitate și relații doar din ceea ce văd online. (Cartea Good Pictures, Bad Pictures de Kristen A. Jenson este o excelentă resursă care permite inițierea într-o asemenea conversație)”. Din păcate, cartea încă nu a fost tradusă în limba română, deși prima ediție a apărut încă din 2014.

Rare sunt, din nefericire, și studiile asupra efectelor nocive ale pornografiei. Totuși, recent (în 2020) a fost publicată o astfel de cercetare, realizată de British Board of Film Classification. Studiul a constatat că materialele interzise minorilor sunt consumate de un număr foarte mare de copii britanici, în condițiile în care 75% dintre părinți nu credeau despre copiii lor că ar fi fost expuși la așa ceva. Mai mult decât atât, majoritatea copiilor au vizionat pornografie care i-a afectat în mod neplăcut, sau excesiv de agresivă, iar mulți dintre ei cred că aceasta le-a influențat comportamentul sexual din viața reală. „Având în vedere tendințele adesea profund misogine înfățișate în pornografie, mai este oare de mirare că atâția băieți adolescenți le privesc pe fete doar ca pe niște obiecte destinate plăcerii și le desconsideră ca persoane?” [4], se întreba retoric jurnalista Naomi Samuels.

Există totuși o soluție”, propune Samuels: „să facem ca accesul liber la pornografie online să devină ilegal. Să facem obligatorie verificarea vârstei prin intermediul unui card de credit”. Samuels continuă cu o comparație sugestivă: „Proprietarul unui magazin care vinde unui copil o revistă (conținând material mult mai puțin hardcore decât cel online) va fi urmărit în justiție. Nici pe platformele online situația nu ar fi cazul să fie altfel”, scrie jurnalista britanică.

Nu mă îndoiesc de faptul că, dacă Google ar dori să pună mâine capăt accesului liber la pornografie, ar găsi tehnologia necesară pentru a face aceasta. Dar de ce guvernul nu a reglementat deja acest aspect? Oare sunt atât de slabi și de speriați de persoanele importante de la Silicon Valley, și atât de disperați după birourile lor mari și strălucitoare, încât au compromis siguranța unei întregi generații de copii? Ca părinte, mă simt mânioasă și lăsată de izbeliște”[5], conchide Samuels.

Problema accesului minorilor la pornografie este atât de gravă, încât vom dedica și următoarea parte a articolului nostru aceleiași probleme, cu o particularizare în cazul rețelei de socializare TikTok, care câștigă an de an tot mai multă popularitate, inclusiv în rândul pre-adolescenților.

Citiți continuarea articolului

Conf. univ. dr. Andrei Drăgulinescu

Referințe:
1. Allison Pearson, Porn has corrupted our children – and we let it happen, The Telegraph, 30 martie 2021.
2. Naomi Greenaway Samuels, Parents understand what’s behind the school sex scandal… and it’s time the Government listened, Stella Magazine, 1 aprilie 2021.
3. Ibidem.
4. Ibidem.
5. Ibidem.

Citiți și:
Bătălia culturală lansată de Emmanuel Macron. Sexul anal, pervertirea minorilor și automutilarea au ajuns „valori europene” respinse de țările est-europene
Educația sexuală: Nu deschideți cutia Pandorei
Educația sexuală a copiilor, un act diabolic, dacă nu chiar criminal

 

yogaesoteric
13 septembrie 2022

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More