Misterul elementelor ORMUS

de dr. Roger Taylor

Articol extras din Nexus Magazine, Anul III, Numărul 11 (decembrie 2007 – februarie 2008)

Un concentrat de elemente speciale, ce se găsesc din abundenţă în apa de mare,  are un potenţial uimitor în îmbunătăţirea calităţii solului, creşterea recoltelor, ameliorarea stării de sănătate a oamenilor şi a animalelor şi chiar în combaterea schimbărilor climaterice.

O posibilă nouă stare a materiei cu perspective promiţătoare în agricultură şi în sănătate

Acest articol prezintă o descoperire recentă şi puţin cunoscută, care poate fi de o mare importanţă pentru viitorul omenirii. Dar mizele ştiinţifice sunt mari: dacă aceste revendicări vor fi pe deplin validate, ar trebui să devenim conştienţi de existenţa unui grup de substanţe – probabil elemente chimice – a căror existenţă nici nu a fost bănuită până acum. A fost creat pentru aceste substanţe şi un nume: ORMUS.

Mai jos sunt prezentate câteva dintre ideile extrem de controversate cu privire la ce sunt aceste elemente şi la extraordinarele lor proprietăţi chimice şi fizice. Însă, în primul rând, importanţa şi practica acestei descoperiri constă în efectele benefice ale acestor elemente asupra vieţii plantelor şi animalelor. Aşa cum se detaliază în continuare, efectul adăugării acestor elemente în procesul de creştere al unor plante este aproape fenomenal. Beneficii remarcabile s-au obţinut şi în îmbunătăţirea stării de sănătate a oamenilor şi animalelor.

Descoperirea elementelor ORME (Elemente Monoatomice Rearanjate Orbital) de către David Hudson

Povestea descoperirii acestor elemente a început pe la sfârşitul anului 1970, cu David Hudson, un fermier bogat, cultivator de bumbac din Arizona (1). Deoarece solul vulcanic din acea regiune avea caracteristici neobişnuite şi se ştia că rocile care se aflau dedesubt conţineau metale preţioase, el s-a decis să facă o analiză cantitativă, elementară, completă asupra lui. Analiştii săi au fost puşi însă în încurcătură când au descoperit o fracţiune care sfida orice analiză: nu prezenta caracteristici metalice, nu prezenta reacţii chimice şi nu avea o semnătură spectroscopică. Unul dintre analiştii care realiza spectroscopia a sugerat să se realizeze o „ardere mai lungă“. Doar în acel moment caracteristicile spectrale au început să apară şi cel mai surprinzător a fost faptul că acestea erau sugestive pentru anumite metale preţioase. În mod evident acest lucru necesita realizarea unor investigaţii ulterioare. Prin urmare, Hudson, deţinând fonduri considerabile, a angajat câţiva chimişti, fiind hotărât să rezolve problema. Rezultatele pe care le-a obţinut sunt menţionate în amănunt în brevetul său. El a susţinut şi câteva prelegeri publice pe această temă. Am aflat pentru prima dată despre acest fenomen în urma vizionării, timp de nouă ore, a unei înregistrări video a unei astfel de prelegeri. Oricum, în niciun jurnal ştiinţific nu a apărut nici măcar un singur articol despre acest subiect.

Tocmai din cauza faptului că afirmaţiile lui Hudson sunt atât de fascinante am amânat să scriu despre ele, în speranţa găsirii unor confirmări academice. În timp ce nicio cercetare academică oficială nu părea interesată, un grup independent de oameni de ştiinţă şi civili au lucrat asupra acestui subiect timp de câţiva ani. Fără a beneficia de vreo finanţare sau de un laborator oficial şi neavând nici o legătură cu Hudson, ei au reuşit să reproducă cel puţin câteva dintre descoperirile revendicate de el. Munca lor, împreună cu cea a lui Hudson, este sintetizată într-un număr de articole scrise de Barry Carter, ce pot fi găsite pe vastul şi foarte informatul său site (2). Există de asemenea şi câteva forumuri foarte active pe internet. Pe unul dintre ele, un grup de lucru ştiinţific discută diverse aspecte ale chimiei şi fizicii acestora şi de asemenea despre metodologia extragerii şi analizei acestor materiale. Deci ce concluzii pot fi trase până în prezent?
 
Devine clar faptul că odată cu această descoperire, intrăm într-o arie nouă şi foarte complexă şi că încă suntem la un nivel de cunoaştere destul de redus. Într-adevăr, se poate spune că s-a deschis un nou capitol în fizică, chimie şi biologie.

Faptele de bază par a fi acum dincolo de orice îndoială; atât din munca lui Hudson, cât şi din cea a grupului independent, reiese că un anume număr de metale preţioase (şi unele nepreţioase) incluzând aici: rodiul, iridiul, aurul, platina, paladiul, cuprul şi alte câteva, pot exista într-o stare complet diferită, în care nu sunt metalice – existând sub forma unei pudre gri sau albe, atunci când sunt izolate într-o stare solidă. Hudson a făcut alte trei afirmaţii principale, care sunt mai discutabile. El a spus că în forma Ormus a acestor elemente, electronii sunt rearanjaţi într-un astfel de mod încât ei nu mai participă la reacţii chimice. De asemenea, legăturile care ţin în mod normal atomii de metal împreună în forma solidă lipsesc, prin urmare, aceste elemente ar fi pur şi simplu monoatomice. Din această cauză el le-a numit la început Elemente Monoatomice Rearanjate Orbital sau ORME. Lucrări mai recente sugerează acum că cel puţin câteva dintre acestea ar putea fi diatomice şi de asemenea că legături foarte slabe pot exista cu anumite elemente, în special cu metalele alcaline. Prin urmare, numele generic a fost schimbat cu ORMUS. Se face deseori referire la ele ca fiind starea-M a acestor elemente. O altă afirmaţie şi mai radicală este că rearanjarea electronilor implică formarea unor perechi Cooper, prin urmare ele pot fi (sau pot deveni folosindu-se anumite tratamente) superconductibile la temperaturi normale. În scopul demonstrării acestui lucru, Barry Carter a postat un scurt film prezentând o pudră gri „sărind“ de pe un magnet.

Se poate argumenta însă că acest fenomen al „particulelor care sar“ nu dovedeşte prin el însuşi superconductibilitatea. Fără a merge mai departe cu această controversă, merită menţionat faptul că există câteva cercetări importante care, susţine Hudson, ar putea oferi un sprijin indirect (3). Acestea identifică o stare cu un „spin înalt“, în care atomii anumitor metale grele pot fi făcuţi să intre şi în care nucleele devin alungite şi trec la o valoare mai înaltă a spinului. Dar nimeni nu a reuşit să obţină vreo cantitate din acest tip de materie.
 
Hudson a realizat analize pe o largă varietate de materiale, relatând descoperirea de elemente ORMUS în majoritatea mostrelor de sol pe care le-a testat, dar în special în solurile din regiunile vulcanice. Alţi cercetători au descoperit existenţa acestor elemente în majoritatea mostrelor de apă naturală testate, o concentraţie mai înaltă fiind prezenţa în apa de mare şi în special în apa din Marea Moartă. Un cercetător a descoperit aceste elemente şi în aer. (Nu este prea surprinzător faptul că şi un element greu, într-o formă monoatomică, se poate comporta ca un gaz rar).
Chimiştii lui Hudson au analizat o mulţime de ţesuturi vegetale şi au descoperit cea mai mare cantitate de ORMUS la plantele care au crescut în soluri vulcanice şi în special la planta aloe vera.
 
Ei au analizat de asemenea şi ţesuturi din creier de viţel şi de porc şi au obţinut o remarcabilă cifră de 5 procente din conţinutul de materie uscată. Aceste analize nu sunt simplu de realizat, din moment ce ele necesită transformarea conţinutului de ORMUS înapoi în formă metalică. Acest fenomen se produce în timpul procedurii spectroscopice de „ardere de lungă durată“ utilizată de către Hudson. Dar pentru a prepara metalele în cantităţi mari este necesară o procedură foarte lungă, ce este departe de a fi bine descrisă şi experimentată. Foarte puţini dintre cercetătorii independenţi au acces la facilităţile necesare unei spectroscopii şi nu cunosc pe nimeni care să fie dispus să facă acest tip de activitate în mod oficial.

Din nefericire, dintr-o mulţime de motive (financiare şi legale), Hudson însuşi nu pare a se mai ocupa cu aceste lucruri. Multe lucruri mai trebuiesc făcute în domeniul fizicii şi chimiei şi, nu în ultimul rând, de a elucida câteva dintre fenomenele extraordinare care au fost observate. De exemplu, în momentul în care usca la lumina soarelui, pe un filtru de hârtie, un preparat apos de ORMUS din rodiu, Hudson a observat dispariţia acestuia însoţită de o străfulgerare luminoasă, dar fără niciun sunet sau undă de şoc. Şi mai ciudat este faptul că atunci când lucra cu un ORMUS de iridiu expunându-l la încălziri şi răciri repetate, el a descoperit că greutatea acestuia oscila în mod violent cu fiecare ciclu de revenire – până în punctul în care, la un moment dat şi-a pierdut şi apoi şi-a recăpătat întreaga greutate. Acest rezultat a fost încorporat în teoria hiperdimensională a fizicianului teoretician finlandez, Matti Pitkänen (4).

Cercetători independenţi au confirmat străfulgerarea de lumină nezgomotoasă şi există şi o confirmare a schimbărilor de greutate. Câţiva dintre aceştia au observat un alt fenomen ciudat: picături de lichid, conţinând concentrat de ORMUS, formându-se pe partea exterioară a unor containere închise ce conţineau acest concentrat – în special sub influenţa câmpurilor magnetice. Acest lucru i-a condus pe cercetători la presupunerea că atomii elementelor ORMUS pot trece prin pereţi printr-un efect cuantic de tunel, purtând cu ei o mică cantitate de apă. O altă observaţie ce a rămas neexplicată este aceea că anumite preparate ORMUS în soluţie de apă se încărcau cu o sarcină electrică statică. Aceasta poate fi descărcată, provocând o scânteie audibilă, după care se va reîncărca din nou, putând fi din nou descărcată de un număr indefinit de ori.

Efectele biologice ale ORMUS

Biologia acestor materiale este de asemenea larg deschisă investigaţiilor. Se poate spune că deja a fost deschis un nou capitol în biologie, în ceea ce priveşte înţelegerea cuantică a vieţii. În conformitate cu această viziune, proprietăţile holistice ale vieţii pot fi explicate doar pe baza coerenţei cuantice; ceea ce înseamnă că activitatea aparent întâmplătoare a moleculelor biologice (în conformitate cu termodinamica clasică) este de fapt coordonată de aceleaşi principii cuantice care guvernează acţiunea unui laser. Această revizuire radicală a biologiei a fost în mod persuasiv introdusă de către dr. Mae-Wan Ho (5).

Noi perspective în domeniul biologiei cuantice au fost deschise prin intermediul unor lucrări noi, foarte interesante, care sugerează că, în timp ce o mică fracţiune din ADN funcţionează realizând secvenţe de instrucţiuni pentru proteine, cea mai mare parte a acestuia (aşa numitul ADN junk – inactiv, inutil) funcţionează într-un mod care este independent de aspectele chimice, pentru a transmite informaţii „câmpului“ cuantic al corpului (6). Aceasta, împreună cu un număr de articole care sugerează prezenţa superconductibilităţii în organismele vii, ar putea susţine speculaţiile făcute de Hudson în ceea ce priveşte relaţia strânsă dintre ORMUS şi ADN – chiar şi faptul că acestea pot corecta defecte de la nivelul ADN-ului (7).

Hudson a prevăzut că materiale ORMUS ar putea avea un mare potenţial pentru industrie – mai ales pentru că analizele sale l-au condus la concluzia că mult mai multe dintre aceste elemente preţioase există în lume sub această formă decât sub forma metalică. Oricum, la un moment dat, unchiul său, care era interesat de alchimie, i-a sugerat că, dacă ar studia puţin acest subiect ar putea descoperi o legătură între aceste elemente şi „aurul alb“ pe care unii alchimişti l-au descris şi care avea proprietăţi curative şi de prelungire a duratei vieţii (8). Prin urmare, el a administrat un preparat pe bază de ORMUS unui câine foarte bolnav, care era aproape pe moarte (avea cancer şi febră tifoidă). Imediat ce starea de sănătate a câinelui s-a restabilit, diverse persoane au început să se ofere a lua ei înşişi preparatul, obţinând aparent rezultate bune.

Hudson a oferit mostre din acest preparat unui număr de medici, sugerându-le să administreze preparatul pe bază de ORMUS, câtorva dintre pacienţii lor care se aflau în faza terminală. În prelegerile sale el a prezentat rapoarte grafice a câtorva dintre remarcabilele vindecări care au apărut. El a menţionat de asemenea că a oferit o mostră ORMUS din rodiu unui număr de laboratoare, inclusiv la Merck & Co şi US National Cancer Institute, care au testat-o pe culturi de celule canceroase şi au descoperit că nu este toxică pentru aceste celule. Din acel moment au apărut numeroşi producători independenţi, realizând şi vânzând concentrate de ORMUS provenite din diferite surse, incluzând apa de mare, apa din izvoare adânci, sare de mină din depozitele de minereu şi anumite plante medicinale, cum ar fi aloe vera. Probabil că există acum câteva mii de oameni care consumă aceste produse. În timp ce majoritatea acestora nu par să fi suferit de boli grave în trecut, mulţi dintre ei au obţinut o îmbunătăţire a stării generale de sănătate şi a nivelului energetic, apărând adesea schimbări de atitudine pe care ei le considerau drept spirituale.

Pe lângă acestea pot fi găsite şi câteva relatări pe forum-urile legate de ORMUS – atribuind acestora vindecarea unor boli grave, printre care şi cancerul. Toate relatările legate de efectele acestora asupra stării de sănătate a oamenilor trebuie însă să fie clasificate drept anecdotice, deoarece nu au existat testări clinice şi nici măcar nu s-a realizat vreo bază de date cu rezultatele obţinute.

În acest caz este necesar a se înţelege cât de multă precauţie este necesară înainte de a se face afirmaţii medicale pentru nişte materiale ca acestea, pentru care nu există nicio analiză precisă. Cu toate astea, trecându-se peste criteriile medicale, se poate demonstra efectul imediat al ORMUS utilizând anumite tehnici larg răspândite de monitorizare a eficacităţii terapiilor aparţinând medicinii energetice. Una dintre ele este microscopia în câmp întunecat a sângelui. La câteva ore de la administrarea ORMUS-ului (la fel ca şi în cazul altor tratamente eficiente ca acupunctura, masajul etc.) celulele roşii ale unei persoane devin mult mai rotunde şi mai bine conturate (separate) şi cantitatea de reziduuri din ser scade (9). Există de asemenea rapoarte ce provin de la anumite studii encefalografice, care arată o îmbunătăţire a echilibrului dintre emisfera dreaptă şi cea stângă a creierului. O altă tehnică promiţătoare este bioelectrografia. Acesta este un termen mai general care acoperă de fapt o formă mai avansată a fotografiei Kirlian, ce a fost transformată într-o ştiinţă cantitativă de către doctorul Konstantin Korotkov (10),(11).

Iată, am să relatez aici şi propria mea experienţă. Am luat un preparat brevetat de ORMUS timp de aproape un an şi am constat o creştere a nivelului de energie şi a „stării de bine“. Pentru a testa acest lucru, am folosit echipamentul GDV (vizualizare prin intermediul descărcării în gaz – Gas Discharge Visualisation n.ed.) realizat de doctorul Korotkov. Pentru început, am încetat să mai iau preparatul ORMUS pentru o perioada de două săptămâni, apoi am realizat o citire iniţială (de control) cu GDV-ul, după care imediat am luat o doză mare de ORMUS (de şase ori mai mare decât doza zilnică recomandată) apoi am realizat mai departe citiri la intervale consecutive. Imaginea pe care am obţinut-o arăta modificarea în timp a răspunsului, în care aria imaginii s-a mărit de 1,5 ori (în raport cu imaginea de control), la aproximativ 4 ore, după care a scăzut uşor în următoarele 12 ore. Din studiul extins al doctorului Korotkov asupra GDV-ului reiese clar faptul că dintre multitudinea de parametri ai imaginii, care pot fi analizaţi, aria (suprafaţa) este aceea care indică cel mai bine starea generală de sănătate. Pentru cititorii care vor să prepare ei înşişi câteva dintre aceste produse, pot găsi descrierea metodelor de preparare pe site-ul lui Barry Carter (12). Cea mai simplă procedură implică numai creşterea pH-ului unei soluţii de sare de mare, până va ajunge să se încadreze între valorile 10,6 – 10,78. Precipitatul rezultat, conţinând, în mare, hidroxizi de calciu şi magneziu, poartă în el elementele ORMUS. Rămâne doar a fi spălată cantitatea de sare.

Efectele elementelor ORMUS în agricultură

Ţinând cont de dificultatea obţinerii unor date ştiinţifice cu privire la acţiunea elementelor ORMUS asupra stării de sănătate a oamenilor, trebuie pus accentul pe efectele acestora asupra plantelor. Acestea sunt de necontestat şi sunt într-adevăr fenomenale. Ele pot fi văzute pe câteva site-uri (13). Cel mai folosit preparat este şi cel mai simplu şi cel mai ieftin: un concentrat neprelucrat făcut din apa de mare. Există de fapt o poveste dinainte de a se descoperi elementele ORMUS, despre utilizarea în agricultură a produselor marine, în special a algelor marine. Unii oameni chiar au relatat obţinerea unor rezultate bune în urma tratării pământului cu apa de mare neprelucrată (14). Dr. Maynard Murray a înregistrat un număr mare de date cu privire la starea de sănătate a animalelor hrănite cu cereale recoltate de pe pământurile tratate cu apa de mare.

A fost făcut un experiment cu o specie de şoareci, dintre care mai mult de 90% dezvoltau în mod spontan cancer la sân. Însă, dintre cei care au fost hrăniţi cu cereale provenite de pe terenurile tratate, doar 55% au dezvoltat cancer, iar la a doua generaţie această cifră s-a redus la 2%. Bineînţeles că pământurile tratate în acest mod vor deveni în cele din urmă supra-salinizate şi producţia va scădea. Procedura de concentrare a acestor elemente ORMUS probabil va creşte proporţia de sare de aproape 80 de ori. Am reţinut afirmaţia doctorului Murray, care susţine că populaţiile la care tendinţa de a face cancere maligne este rară, se găsesc mai ales în zonele în „care apa are o foarte mică ieşire la mare“, astfel că elementele vitale, spălate de apa din munţi, rămân pentru a fi reutilizate. Este necesar puţin concentrat: de la 4 la 20 de litri pe acru de pământ [~0,405 hectare], în funcţie de recoltă.

Rezultatele folosirii concentratului de ORMUS au depăşit oricum, cu mult rezultatele folosirii apei de mare. Într-adevăr, fără existenţa dovezilor fotografice, acest lucru ar fi greu de crezut.

De exemplu, un nuc tratat pe o perioadă de mai mulţi ani, a crescut, având o înălţime de două ori mai mare decât cea a arborilor de control, iar acum produce o cantitate de şase ori mai mare de nuci – nucile având mărimea unei mandarine! Un prun a produs în primul an de tratament fructe a căror greutate era de aproape două ori mai mare decât cea a fructelor produse de arborele de control, iar în al doilea an fructele aveau o greutatea de cinci ori mai mare. O fotografie înfăţişează tulpini de porumb atât de înalte, încât proprietarul acestora a trebuit să urce pe o scară mobilă pentru a ajunge la vârful acestora. Ele par a avea aproximativ 3,6 m înălţime. Portocalii au produs fructe de mărimea unui pepene galben! Există multe alte exemple.

În plus, există rapoarte solide realizate de către cei care folosesc ORMUS, ce arată că recoltele tratate cu ORMUS nu sunt doar mult mai productive, dar se maturizează şi mai repede, au nevoie de mai puţini fertilizatori şi au o mai mare rezistenţă la dăunători. Au chiar şi un gust mai bun!

Experienţa mea a implicat cartofii. Din patru rânduri (ce conţineau două varietăţi), două au fost tratate şi două au primit o cantitate identică de apă. La recoltare, greutatea totală a cartofilor de control a fost de 14,1 kg, iar cea a celor trataţi a fost de 26,4 kg. În plus, deşi nu am exercitat un control strict asupra acestora, unii dintre morcovii mei cântăreau peste 454 grame. Există dovezi solide ce arată că recoltele cresc în continuare în timpul celui de-al doilea an şi în anii care urmează după efectuarea tratamentului.

Acest lucru este foarte probabil să se datoreze efectului pe care elementele ORMUS le au asupra conţinutului de micorize din sol – simbioti fungici ce sunt necesari pentru creşterea plantelor. Trebuie să acordăm o mai mare importanţă acestor fungi (15). Aceştia se răresc mult în urma întrebuinţării excesive a fertilizatorilor chimici şi a erbicidelor. Bineînţeles, nu există nicio dovadă că aceste rezultate, aşa impresionante cum sunt, se datorează efectului elementelor ORMUS. Unii pot argumenta că efectele observate se datorează adăugării de minerale convenţionale. Aceste lucruri, cât şi multe altele prezentate anterior, trebuie să aştepte realizarea unor experimente ştiinţifice mai precise.

Posibile utilizări ale elementelor ORMUS
 
Bineînţeles, nu este necesar să aşteptăm până se vor realiza asemenea studii, pentru a putea folosi aceste descoperiri. Creşterea populaţiei Pământului este inexorabilă; în acelaşi timp, suprafaţa de pământ arabil este aproape în totalitate cultivată. Este posibil să creştem chiar de două ori producţia cu acest preparat foarte simplu din apa de mare, atunci abundenţa va lua locul foametei ce altfel se prefigurează. Chiar şi fără utilizarea elementelor ORMUS drept suplimente directe, sănătatea oamenilor va fi mult îmbunătăţită. În plus, deoarece apa de mare nu poate fi brevetată, există foarte puţine pericole ca piaţa să fie preluată de companiile multinaţionale şi astfel produsele să fie vândute la un preţ umflat, dincolo de puterea de cumpărare a fermierilor din lumea a treia. Cum de s-a ajuns ca plantele, animalele şi oamenii să fie lipsiţi atât de cronic de aceste elemente? Din moment ce acestea sunt prezente într-o concentraţie atât de mare în apa mării, putem presupune că, în timp, ele au fost în mare parte „spălate“ şi duse în mare. Aceasta ar putea fi o explicaţie parţială pentru deşertificările tot mai extinse ce se produc. Iar declinul general ce are loc la nivelul culturilor de plante va contribui la creşterea concentraţiei de dioxid de carbon din atmosferă şi astfel la procesul de încălzire globală. Tratarea unor suprafeţe mari de pământ ar putea avea beneficii imense în diminuarea procesului de încălzire globală. Ne putem imagina pulverizarea din avioane a unor suprafeţe extinse, în special păduri. În plus, pentru a înlocui combustibilul fosil, va fi posibil să producem cantităţi mult mai mari de culturi pentru biocombustibil, pe suprafeţe mai mici de pământ. Timpul pe care îl avem la dispoziţie este scurt. Dacă vrem să prevenim catastrofa ce se prefigurează la nivelul mediului înconjurător, trebuie realizate multe acţiuni, cât mai rapid. Printre acestea, un rol important îl poate avea tratarea pământului cu aceste produse bazate pe apa de mare. De aceea îi rog pe toţi cei care citesc acest articol, să răspândească cât mai mult aceste informaţii referitoare la ORMUS.

Despre autor:
Dr. Goger Taylor este doctor în imunologie şi a pus bazele Grupului de Cercetare în Imunologie din cadrul Medical Research Council, de la Universitatea Briston – Marea Britanie, unde a condus în special lucrări în domeniul toleranţei imunologice. În ultimii 18 ani a studiat în mod independent bazele ştiinţifice ale energiilor subtile. Dr. Taylor este editor ştiinţific/redactor la revista Caduceus, articolul său despre ORMUS fiind publicat în nr. 71, din 2007 al acesteia. (Caduceus Journal Ltd, 9 Nine Acres, Midhurst, West Sussex GU29 9EP, UK, telefon +44 01730 816799, website: http://www.caduceus.info).

Note de final:
1. http://www.subtleenergies.com/ORMUS/patents/ patents.htm
2. http://www.subtleenergies.com/ORMUS/tw/articles.htm
3. http://www.subtleenergies.com/ORMUS/research/ research.htm
4. http://www.helsinki.fi/~matpitka/index.html
5. Dr. Ho, Mae-Wan, The Rainbow and the Worm, World Scientific, Singapore, 1998, 2nd ed.; de asemenea, articole ale dr. Mae-Wan Ho pot fi găsite la: http://www.i-sis.org.uk/
6. Gariaev, Peter şi alţii, The DNA-Wave Biocomputer in Crisis in Life Sciences: The Wave Genetics Response, http://www.emergentmind.org/gariaev06.htm
7. Paine, D. A. and W. L. Pensinger, A Dynamical Theory Describing Superconductant DNA, International Journal of Quantum Chemistry 15(3):333-341, 1979; Carter, Barry, ORMUS, DNA Repair and Health, http://www.subtleenergies.com/ORMUS/tw/dna.htm
8. Gardner, Laurence, Lost Secrets of the Sacred Ark, HarperCollins, 2004, ISBN 0-0071-4296-X si http://www.graal.co.uk/index.html
9. Foarte probabil acesta se va corela cu testele medicale standard pentru rata sedimentării eritrocinei.
10. Korotkov K. G. , Dr., Human Energy Field, Backbone Publ. Co., Fair Lawn, NJ, USA, 2002, ISBN 5-8334-0330-8.
11. Caduceus, nr. 67, 2005, pag. 30-32
12. Acces prin intermediul site-ului citat în nota nr. 2.
13. Dudley, Dana, ORMUS Plants la adresa: http://www.subtleenergies.com/ORMUS/tw/ORMUSplants.htm; http://www.sea-crop.com; http://www.c-gro.com
14. Murray, Maynard, Dr, Sea Energy Agriculture, Valentine Books, Winston-Salem, North Carolina, USA, 1976, ISBN 0-911311-70-X
15. Anumite informaţii referitoare la micoriza pot fi găsite în: Wakeford, Tom, Liaisons of Life, John Wiley & Sons, Inc., 2001, ISBN 0-471-39972-8

Citiţi şi:
Acizii graşi esenţiali, oxigenarea şi prevenirea cancerului
Obezitatea – o nouă epidemie mondială?

yogaesoteric
mai 2008

Also available in: English