Ne putem transcende karma?


Când reacţionăm predominant cu mânie, când suntem răutăcioşi, posesivi, egotici, aroganţi şi intoleranţi, continuăm să generăm KARMA, atât pentru noi înşine cât şi pentru cei din jur, care sunt afectaţi de acţiunile noastre. Experienţa noastră prezentă depinde de comportamentul nostru din trecut, iar cea viitoare – de atitudinea noastră din PREZENT şi din trecut.


Punctul nodal în care se pot transforma definitiv şi transcende limitările se află, însă totdeauna, în momentul prezent.  Desigur, nu toate SAMSKARA-urile pot fi eliminate întotdeauna într-o singură viaţă. O anumită parte din ele sunt selectate pentru a oferi expresia şi individualitatea vieţii prezente. Atunci când această parte este compensată, individul este liber şi devine capabil să se detaşeze de corpul fizic. Până în acel moment, el este însă condiţionat adeseori de corpul fizic, pentru a-şi consuma KARMA. Din acest punct de vedere, există trei categorii de KARMA:
     1. KARMA totală depozitată în corpul cauzal pentru a fi arsă în viitor;
     2. KARMA aleasă pentru a fi consumată într-o anumită viaţă;
     3. KARMA consumată în orice moment al vieţii respective.


Atunci când devenim conştienţi de modul cum acţionează legea Karma-ei, este mult mai uşor să începem să ne controlăm destinul. Şi aceasta deoarece, atunci când îţi dai seama că te confrunţi cu o problemă datorită unei greşeli din trecut, poţi mult mai uşor să acţionezi asupra greşelii corectându-ţi atitudinea sau realizând ceea ce poate conduce la îndreptarea ei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More