Astro-biochimia pentru nativii din semnul zodiacal al constelației Fecioarei
Carey, după o viață de cercetare, a găsit că există o relaţie între cele douăsprezece elemente minerale și cele douăsprezece semne ale zodiacului. Aceia care nu cred în astrologie, nu vor fi interesați de acest aspect și vor spune că biochimia poate fi studiată fără a cunoaște astrologie. Dar veți remarca în cele ce urmează că există o legătură foarte clară între cele două discipline și ele sunt interconectate.
Fiecare ființă consumă o cantitate mai mare din sarea alocată semnului sub care s-a născut sau semnului în care se află Soarele la momentul naşterii sale, decât din oricare altă sare. Poziția și aspectele Lunii și ale planetelor mai importante vor indica și ele care sunt carențele de minerale pe care le poate avea o persoană.
Citiți prima parte a articolului, Medicina astrelor
Semnul zodiacal al constelației Fecioarei (23 august – 22 septembrie)
Guvernat de sfera subtilă de forță a planetei Mercur
Sarea biochimică : KALI SULPH (sulfat de potasiu)
În ziua de 23 august, Soarele a intrat în semnul zodiacal al constelației Fecioarei.
Vom face în continuare o analogie cu sintagma „Fecioara Maria”. Cuvântul latin pentru apă pură sau mare este mare. Înlocuind litera e cu y obținem numele Mary. Sintagma „Fecioara Maria” pare să aibă astfel o dublă semnificație, dar ambele nume au practic același înțeles: puritate.
Pentru a înțelege pe deplin sensul cuvântului „virgin” vom lua în considerare toate sinonimele acestuia, și anume: modest, nepătat, proaspăt, nou, nefals, pur.
Din punct de vedere chimic, termenul „pur” este foarte potrivit pentru definirea trupului perfect, deoarece cuvântul impur sau contrafăcut înseamnă că „lipsesc unele elemente originale”. Suntem sănătoși atunci când sângele conţine toate elementele chimice constituente, deoarece ele sunt elementele originale pe care Chimistul Dumnezeiesc le-a utilizat.
Părţile trupului guvernate de semnul zodiacal al constelației Fecioarei sunt plexul solar și intestinele, iar planeta Mercur este conducătorul acestui semn zodiacal. Plexul solar este situat în spatele stomacului şi din el ies doisprezece ramuri ganglionare nervoase, îndreptate în toate direcțiile; de aici provine numele de plex solar. Fiecare dintre cele doisprezece diviziuni ale plexului solar e asociată cu unul dintre cele doisprezece semne ale zodiacului, și astfel cu o anumită parte a trupului. Însuși plexul este un zodiac în miniatură.
Cu siguranță anticii au cunoscut toate acestea, deoarece astrologia a fost transmisă de vechii caldeeni, iar casa a șasea, care este locul constelației Fecioarei, a fost cunoscută întotdeauna drept Casa Sănătății.
Plexul solar este cea mai mare staţie de recepționare a energiei de la creierul mic, în timp ce intestinele desăvârșesc digestia produșilor din hrană în stadiul lor final în care pot fi asimilați de către sânge. Fiind conectat prin ganglionii săi nervoși cu toate părţile trupului, plexul solar reflectă condiţia întregului trup. Nu este de mirare că stomacul şi intestinele sunt afectate când o persoană este îngrijorată sau supărată, sau când creierul este obosit și epuizat.
Sarea biochimică alocată semnului zodiacal al constelației Fecioarei este sulfatul de potasiu și ea are funcția să producă și să distribuie grăsimile.
Când trupul este sănătos, milioane de jeturi mici de aburi ies din porii pielii. O deficiență a sulfatului de potasiu face ca grăsimile sau uleiul din țesuturi să se îngroașe și să obtureze orificiile de excreţie (porii pielii) și astfel căldura şi secrețiile se întorc înapoi în organele interne, în plămâni, pleură, mucoasele foselor nazale și generează toate tipurile de cataruri (inflamații).
Sulfatul de potasiu este prezent în cantități considerabile și în scalp și păr. Când această sare lipsește, facem mătreață sau ne cade părul. Lipsa acestei sări generează și erupții ale pielii, cu secreții gălbui și uleioase, sau piele uscată cu cruste, precum și inflamații gastroduodenale, bronşite, anemie și herpes. Sarea alocată acestui semn transportă oxigenul către celulele epiteliale și cele ale epidermei pielii şi a mucoaselor, în care funcționează împreună cu sarea specifică semnului zodiacal al constelației Peștilor, fosfatul de fier, opusul semnului zodiacal al constelației Fecioarei. Veți observa că atât sulfatul de potasiu, sarea semnului zodiacal al constelației Fecioarei, cât și clorura de potasiu, sarea semnului zodiacal al constelației Gemenilor ajută la formarea pielii și a membranelor. Clorura de potasiu este sarea care țese, construiește fibre pentru noua piele, iar sulfatul de potasiu transportă oxigenul și fabrică uleiul sau grăsimile astfel încât pielea se păstrează lubrifiată și ventilată. Să observăm că ambele semne se află sub influenţa planetei Mercur.
Sulfatul de potasiu este o sare minunată; uleiul pe care aceasta îl produce asigură un combustibil, un solvent, un lubrifiant și un purificator pentru trup, ca și în cazul maşinilor.
La bătrânețe, trupul prezintă foarte puține grăsimi și de aceea arată zbârcit și uscat. Pielea, părul, tractul intestinal necesită un nivel optim, complet de ulei. Amintiți-vă și de fecioarele înțelepte care şi-au păstrat lămpile pregătite, arzând, şi de plânsul fecioarelor proaste care se lamentau: „Noi nu avem ulei!“.
Persoanele care au deficiență de sulfat de potasiu nu suportă căldura unei camere, se sufocă și este necesar să iasă la aer. Simptomele se manifestă mai ales seara.
Sulfatul de potasiu este necesar să fie recomandat în toate bolile de copii în care apar erupţiile și crustele. Ajută la formarea pielii noi și în acest caz funcționează împreună cu sarea semnului zodiacal al constelației Gemenilor, clorura de potasiu.
Nativii din semnul zodiacal al constelației Fecioarei sunt activi și învață ușor. Fiind sub influența planetei Mercur, ei acționează corect și au un intelect pătrunzător. Uneori sunt foarte critici şi această atitudine poate să-i irite pe cei apropiați; însă sunt gata să-și întoarcă critica asupra lor pentru a se corecta. Sunt adaptabili și capabili de a-și urma vocația în care activitatea intelectuală și abilitățile din sfera conștiinței sunt necesare. De obicei ei nu sunt robuști și nu au o musculatură dezvoltată, dar posedă o mare energie și rezistenţă. De obicei se mențin foarte bine și nu-și arată vârsta.
Copiii născuți sub semnul zodiacal al constelației Fecioarei au nevoie de răbdare, afecțiune și explicații care să îi satisfacă și să le faciliteze dezvoltarea. De obicei sunt liniștiți, sensibili, critici și indiscreți. Învață rapid din exemple. Zicala : „Fă ceea ce fac eu, nu ceea ce spun eu”, este lege pentru ei, iar ordinul: „Nu face asta” este transformat în comanda pozitivă: „Poți să o faci când eu nu te văd.” Ar fi bine să fie încurajate mai degrabă laudele decât criticile.
Caracteristicile nefaste ale acestui semn zodiacal sunt îndoiala, scepticismul, criticismul, egoismul și compasiunea faţă de sine care le cauzează o circulaţie a sângelui nesatisfăcătoare, tulburări intestinale și indigestie.
Tratamentul cel mai adecvat pentru nativii din semnul zodiacal al constelației Fecioarei este comuniunea cu natura: multe exerciții musculare și respectarea igienei și a dietei. Excursiile și plimbările sunt forme de recreație excelente pentru acești nativi, în timp ce cărțile bune, lecturile etc. îi recreează în sfera conștiinței.
Există o idee importantă privitoare la acest semn. Semnul zodiacal al constelației Fecioarei, după cum am văzut, coordonează plexul solar și intestinele, precum și vena portă. Această venă adună produşii de digestie din intestin și îi conduce la ficat, unde aceștia sunt din nou divizaţi, purificați și stocați după caz. Dacă vena portă devine congestionată, ficatul devine leneș și, prin urmare, se produc dereglări biliare şi constipație. Persoanele din semnul zodiacal al constelației Fecioarei, al căror semn include Soarele, Luna sau alte planete, deseori suferă de dureri cauzate de ficatul congestionat.
Întorcându-ne din nou la interpretarea cuvântului „fecioară”, găsim că acesta înseamnă pur, proaspăt, curat. De aceea, nativii din semnul zodiacal al constelației Fecioarei este important să fie atenți în special la hrana pe care o consumă, deoarece sunt tulburați ușor de orice aliment necorespunzător.
Semințele de in sunt de mare folos pentru cei care suferă de constipaţie severă, sau au o piele foarte uscată și descuamată. Se spală o linguriţă de semințe de in, apoi se amestecă cu puțină apă și se înghite înainte de culcare. Persoanele ce suferă de constipaţie severă pot face aceasta înainte de fiecare masă, dacă este necesar. Acest tratament este nevoie să fie urmat cel puțin o lună. Semințele se umflă treptat și dacă se consumă regulat, ele vor elibera tractul intestinal, iar uleiul lor acționează ca lubrifiant atât pentru intestine, cât și pentru piele.
Altă modalitate este de a prepara o limonadă ușor călduță, îndulcită cu miere, în care se amestecă o linguriță de semințe de in, astfel încât să se bea întregul conţinut dintr-o dată, cu ușurință.
Citiți și:
Zodiacul şi Ayurveda (II)
Zodia Fecioară
yogaesoteric
9 septembrie 2022