Vibromasorul
Cea mai spectaculoasă perfecţionare a falusului artificial a apărut odată cu vibromasorul sau, poetic spus, un falus aproape viu!…
Îngenuncheaţi la picioarele ei…
Întindeţi-vă pe spate şi rugaţi-vă iubita să se aşeze deasupra, astfel încât sexul ei să vină exact în dreptul gurii voastre.…
Momente de intimitate ulterioare actului amoros
Cuvintele şi gesturile care urmează imediat întâlnirilor amoroase sunt prelungiri ale acestuia. Pe fondul intimităţii create, ele…
Avantajele terapiei prin sucuri naturale
Dr.Bailey utilizează terapia prin sucuri sub forma suplimentării rapide şi nutritive în condiţii variate, incluzând…
Există o memorie karmică
La început, chiar şi diamantul este şi el întocmai ca o simplă piatră de pe drum, amalgamat cu alte minereuri. Numai atunci însă…
Respiraţi corect!
Orice exerciţiu care dezvoltă pieptul, dezvoltă şi sânii. Deci respiraţi adânc şi profund, faceţi gimnastică. Evitaţi toate…
Exerciţiu de vizualizare II
Exerciţiul următor determină, de asemenea, un foarte bun control mental. Trebuie practicat într-o postură Yoga (asana). În cazuri…
Luna în armonie (0)
Luna aflată în armonie conduce la secreţii echilibrate şi umori corporale armonizate şi normale, echilibru organic, memorie…
Aspectele lui Marte
Caracteristicile aspectelor majore sunt prezentate mai jos.
Conjuncţii: Acestea indică tendinţe către acţiuni concrete în…
Aspectele lui Neptun
Caracteristicile aspectelor majore sunt prezentate mai jos.
Conjuncţii: Semnifică acţiuni adesea greu sau imposibil de înţeles.…