Categorie de navigare

Actualitate

Zona gri

Atât în România cât și în alte zări, poate fi remarcată existența curentului ideologic numit „mândria de a nu fi conspiraționist”, alimentat de dorința fierbinte a aderentului de a aparține unei autoproclamate elite și obținută cu prețul ignorării informațiilor neconvenabile și renunțării la o minimă analiză cu capul personal. Deviza…
Mai mult...

Contractul

Pandemia făcea ravagii pe planetă fiind bine susţinută de presă, indiferent de culoarea sau orientarea acesteia. Eram asiguraţi că peste 50% am murit deja, iar ceilalţi abia mai respiră, per total fiind vorba de peste 300% morţi numai în acest prim val. Desigur erau şi unele excepţii, printre acestea fiind ştiriştii de orice fel, întrucât…
Mai mult...

Poporul, libertatea şi democrația, la ceas de bilanţ

Eu m-am născut în regimul (pleonastic) de democraţie populară, când libertăţile erau îngrădite, iar oamenii tăiau ca-n colivii. Uneori, asemenea unor închisori transparente populate cu păsări, dar atârnate în păduri unde mişună libere păsări asemeni celor captive, ori a unor acvarii cu peşti cufundate în apa mării unde hălăduiesc în voie…
Mai mult...

Copiii nu pot fi cobai – Medicul Lucian Duță a răbufnit: „Lăsaţi propaganda!”

Dacă românii nu au grijă să se protejeze pe ei înşişi de efectele secundare ale vaccinurilor anticovid-19, măcar copiii să şi-i pună la adăpost, avertizează medicul chirurg Lucian Duță, fost preşedinte al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate. Duță subliniază într-un mesaj de pe Facebook că se cunosc doar efectele secundare pe…
Mai mult...

Șeful Direcției de Sănătate a Canadei admite că a falsificat cifrele covid: Număram toate persoanele bolnave care refuză testele ca fiind pozitive

În ceea ce privește covid, Canada nu mai urmărește să își ascundă corupția. De fapt, a recunoscut că își falsifică registrele pentru a face să pară că virusul este mai răspândit, scrie En Volve. Medicul-șef al Ministerului Sănătății din Alberta, Canada, a anunțat că studenții din Alberta care spun că sunt bolnavi, fără a face un…
Mai mult...

Organizația Mondială a Sănătății recomandă manipularea și editarea genetică a ființelor umane „pentru a promova sănătatea publică”

Cei care au avertizat că „vaccinurile” covid sunt primul pas către manipularea genetică a oamenilor s-au confruntat cu atacuri dure din partea presei, a politicienilor și a activiștilor care au negat și ridiculizat temerile respective. Dar toate acestea sunt acum discutabile: pe 12 iulie 2021, OMS însăși a scos pisica din pălărie și a…
Mai mult...

Focar de covid la UPU numai din vaccinați. Document transmis Colegiului Medicilor de dr. Oana Mihaela Secară

Dr. Oana Mihaela Secară, medic primar al Spitalului Municipal „Sfântul Ierarh dr. Luca” Onești (suport covid) și Președinte al CA al Spitalului Județean de Urgență Bacău, reclamată abuziv la Colegiul Medicilor Bacău, a transmis colegilor săi de breaslă un punct de vedere pertinent, care constituie totodată o sinteză a stadiului pandemiei…
Mai mult...

Talibanizarea gândirii

„Domnule doctor, uneori mă simt ca acel băiețaș din poveste care și-a pus degetul ca să oprească o gaură imensă care se căsca într-un baraj de apă”, mi-a spus un pacient de-al meu. E un rezumat destul de bun al felului în care mă simt în cea mai mare parte a timpului. Cert este că mulți oameni au o plăcere să se lamenteze, sau să fie…
Mai mult...

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More