Opinia publică din România, și cu atât mai mult cunoscătorii evenimentelor din decembrie 1989, au conștientizat faptul că starea actuală a României a fost direct influențată de direcția spre care a fost împinsă România în acel sfârșit de epocă istorică a României. Jurnalistul Marius Albin Marinescu l-a rugat pe profesorul universitar Corvin Lupu să își spună părerea despre conținutul controversatelor memorii ale generalului Iulian Vlad, ultimul șef al Securității României Socialiste, ce au fost publicate anul trecut.
Citiți prima parte a articolului
Marius Albin Marinescu: Ce a scris acolo despre dumneavoastră?
Corvin Lupu: Acolo Aurel Rogojan susține că generalul Vlad i-ar fi spus lui că a greșit că a revărsat asupra mea toată simpatia pe care ar fi nutrit-o față de tatăl meu. Este o manipulare. Vlad nu l-a cunoscut niciodată pe tatăl meu, care a avut un dosar politic de securitate foarte prost, motiv pentru care a fost schimbat din funcțiile de decan și apoi de șef de catedră al Facultății de Filologie-Istorie din Sibiu, al cărei decan fondator a fost și în jurul căreia s-a creat ulterior întreaga universitate sibiană de stat.
În Sibiu, faptul că tata avea probleme de dosar politic, a fost o chestiune de notorietate. Vlad nu avea simpatie pentru oamenii cu dosare proaste de securitate, care aveau copii fugiți în străinătate, cum era fratele meu. Cât despre Aurel Rogojan, el habar n-avea cine a fost tatăl meu. Cu mai mulți ani în urmă, luând masa la un restaurant cu Vlad, cu Rogojan și cu alți generali și ofițeri superiori de informații, într-o reședință de județ, eu i-am spus că tatăl meu a fost 21 de ani director al Muzeului Brukenthal, 14 ani director al institutului din Sibiu al Academiei Române și decan fondator al primei facultăți a universității de stat din Sibiu. A rămas perplex. Nu știa nimic despre tata. Rogojan a fost un simplu șef de cabinet, un fel de secretar șef. Fiindu-i loial lui Vlad, acesta l-a tot propulsat în grade. Directorul S.R.I., Radu Timofte, l-a făcut general, tot la rugămintea lui Vlad, care-i oferea consultanță. Știu bine aceste lucruri. În anii directoratului lui Radu Timofte, acesta a dorit mult să colaboreze cu mine pentru promovarea culturii de securitate, pentru școlirea post-universitară a unor ofițeri și pentru a cunoaște ce făceam eu pe linia primei facultăți civile de Studii de securitate din România, pe care am înființat-o la Sibiu și pentru ca oamenii din învățământul de informații să învețe de la mine o serie de lucruri.
În acest sens, mi l-a trimis la Sibiu pe decanul Facultății de Informații din A.N.I., istoricul Cristian Troncotă, pe care l-am și invitat să rămână cadru didactic asociat, ulterior devenind titular. Domnia sa a recunoscut că S.R.I.-ul a venit către mine, nu invers. Aurel Rogojan răspundea la telefoane, se ocupa de corespondență, organiza audiențele etc. Nu avea răspunderi importante, nu era om de decizie, dar din acel loc călduț de șef de cabinet al lui Iulian Vlad și apoi al directorului Radu Timofte, avea toată România la picioare, cu toate privilegiile pe care le presupune această situație.
A mai spus că gl. Vlad m-ar fi ajutat pe mine și că ar fi regretat acest lucru. Altă minciună! Cu ce m-o fi ajutat gl. Vlad nu știu, dar în timpul comuniștilor am fost infirmat ca membru de partid, n-am avut nicio dată vreo funcție de conducere în care să fi fost promovat, am fost criticat public de inspectorul șef al Inspectoratului M.I., col. Iulian Rotariu și am avut probleme politice cu carul. Nu am fost lăsat să plec în străinătate, iar când am plecat, am reușit să o fac doar după reclamații și intervenții la nivel înalt. Niciun ajutor! Când am început eu să mă ridic în administrația universitară, în anul 1990 și în următorii ani, Iulian Vlad era la închisoare. Când a ieșit și a venit la mine la Sibiu, eram șef de catedră și membru al Senatului. Când să mă fi ajutat?
M.A.M.:
Deci, să considerăm în continuare că memoriile generalului Vlad sunt manipulate de Aurel Rogojan?
C.L.: Da, cred că așa este corect să spunem. O să și dovedim. A mai scris Rogojan, punând în gura lui Vlad, că eu mi-aș fi turnat colegii, fără să precizeze care colegi, ceea ce l-ar fi deranjat pe gl. Vlad! Adică, lumea care citește să creadă că șeful turnătorilor pe țară era deranjat că mai este la Sibiu un turnător în plus?! Hai că asta-i bună! Prosteala prostelilor pentru proști! Este o mare mizerie. Atât la universitate, unde am avut diverse funcții de conducere, cât și la Consiliul Județean Sibiu, unde am fost director timp de șapte ani, am fost verificat în arhivele serviciilor secrete și nu am fost niciodată informator și nu am deținut nicio altă calitate de colaborator al Securității. M-a căutat la C.N.S.A.S., cu solicitări la nivel înalt, și fostul rector de foarte tristă amintire Oprean Constantin, m-au căutat și liderii Federației Comunităților Evreiești din România, în 2005, când mi-au făcut plângere penală la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington și liderii evreilor din România și, de asemenea, au fost și alte solicitări la C.N.S.A.S. în ceea ce mă privește și toate răspunsurile au fost că nu am fost informator, nu am fost agent, nu am avut casă conspirativă, nu figurez în nicio arhivă, pe nicio listă de acest fel. Este doar o invenție a micuțului securist Rogojan!
Apoi, domnule director Marinescu, au trecut 28 de ani de la schimbarea regimului. Niciun coleg de-al meu, de școală, de liceu, de facultate, de colectiv didactic, din U.L.B.S., nu a găsit în dosarele lui de securitate sau de cadre vreo hârtie sau vreo relatare privitoare la vreo turnătorie a mea. N-am turnat pe nimeni. De multe ori, în multe împrejurări, am criticat pe diverși colegi și cunoștințe, pentru diverse fapte cu care nu eram de acord, uneori în public, poate chiar în prezența unor ofițeri de securitate. Fac asta și în prezent. Asta face parte din modul meu de a mă manifesta deschis și fără reținere, dar nu am „turnat” și nici nu a apărut nimic în acest sens.
Am făcut în viață greșeli, dar nu din astea, am făcut altele. Dacă aș fi fost tunător, nu se poate să fi turnat și să nu fi ieșit nimic la iveală în trei decenii, mai ales că am fost mereu în anturaje de persoane cu un nivel social ridicat, de care Securitatea a fost interesată. Ar fi trebuit să iasă la iveală cea mai mică probă, dar nu a ieșit nimic, pentru că nu avea ce să iasă. Numai câte persoane importante au trecut prin casa părinților mei și a mea. Rogojan minte cu nerușinarea-i deja cunoscută.
M.A.M.:
Să nu publicăm un răspuns de la C.N.S.A.S.?
C.L.: Nu mai este cazul. Și așa discuția noastră va fi lungă. Sunt lucruri cunoscute. Dovada scrisă că nu am fost turnător este și la Universitate.
M.A.M.:
Sunt obișnuit cu mizeriile de felul acesta. Eu am fost scos „colaborator al Securității” de către C.N.S.A.S. la ordin, pentru discreditare. După acest verdict, detractorii mei au început să strige lozinca imbecilă cu „Marinescu turnător, informator”, deși eu nu am scris niciodată vreo notă informativă și nu am „turnat” pe nimeni. Nu există nicăieri o sentință judecătorească unde să scrie că am fost informator al Securității. Judecătorii au decis că am fost „colaborator al Securității” fiindcă i-am pus locuința mea la dispoziția unui prieten, ofițer de contrainformații (contraspionaj), care se ocupa cu anihilarea spionajului militar și nu avea nicio legătură cu turnătoriile delatorilor din sistem. Respectivul nici măcar nu a folosit locuința mea pentru întâlniri cu sursele lui de informații, a și declarat asta, dar instanța nu a ținut cont de acest aspect. Oricum, Legea 293/2008 este strâmbă, deoarece turnătorilor le-a oferit o cale de scăpare, ei nefiind declarați „colaboratori ai Securității” dacă denunțurile lor nu au afectat, chipurile!, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, deci delatorii agreați de sistem sunt scoși „basma curată”. Dar respectiva lege nu prevede același lucru și pentru „gazde”, adică nu se stipulează în lege că trebuie făcută dovada că notele informative date în casele conspirative respective au afectat în vreun fel drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Deci, este o nedreptate, o discriminare între cele două categorii de „colaboratori ai Securității”: informatori și „gazde”.
În fine, revenind la acuzele aiurea care vi se aduc dumneavoastră, ca „avocat al diavolului” vă spun că s-a vorbit „în târg” că sunteți de fapt ofițer acoperit, chiar general. Ce-i cu zvonul ăsta?
Marius Albin Marinescu
C.L.: Domnule director, știu. Aicea este o situație deosebită de cea de turnător. Dacă eu aș fi general acoperit, n-aș avea voie să spun sau să recunosc, iar dacă dumneavoastră v-a spus cineva că sigur eu sunt ofițer acoperit, iar eu aș nega cu vehemență, dumneavoastră ați spune că mint „ca un porc”. Așa că tac, nu dau replică și las pe fiecare să judece această situație după cum crede el.
Privitor la această bănuială că aș fi ofițer acoperit, aș vrea să vă spun că după apariția cărții mele Trădarea Securității în decembrie 1989, au fost ofițeri de Securitate care au spus că eu am fost ofițer acoperit al Unității Autonome de Contrainformații de pe lângă D.S.S., care se subordona doar formal Direcției a IV-a de Contrainformații Militare, cea condusă în 1989 de regretatul comandant Gheorghe Ceaușu, și de aici s-ar explica „ura” mea împotriva ofițerilor de securitate pe care îi urmăream noi. Amiciția mea cu ofițerul de resort de la Sibiu al acestei unități le-a întărit această convingere, probabil. Dar Iulian Vlad nu a spus niciodată în timpul vieții, nici că am fost ofițer acoperit, nici că am fost turnător. Vlad era ceva mai reținut decât Aurel Rogojan, deși mințea și el. Mult! În schimb, Aurel Rogojan se coboară la josnicii tipic securiste.
Unii m-au declarat omul Direcției Generale de Informații a Apărării, alții al S.I.E., unii al S.R.I. sau D.G.I.P.I. Au fost atâtea variante…
Adevărul este că eu am iubit istoria, mai ales cea contemporană și recentă și am văzut de tânăr că nu poți să înțelegi societatea, politica, istoria și toate dedesubturile lor, fără să cunoști cât mai mult din activitatea serviciilor de informații, cele care pătrund peste tot și în toate. Nu există niciun moment istoric contemporan care să se fi derulat fără implicarea serviciilor secrete. Din această cauză, ofițerii de securitate m-au interesat în mod deosebit, totdeauna. Am fost mult timp în anturajul lor, am legat amiciții îndelungate cu ofițeri de securitate, unii cu funcții foarte mari și am învățat multe de la ei și, recunosc, am învățat multe și de la generalul Iulian Vlad, al cărui istoric favorit am fost, mulți ani. Cel puțin așa a afirmat el, nu numai în fața mea, ci și a altora. De altfel, în două dintre cărțile mele, în anii 2010 și în 2015, i-am mulțumit pentru că m-a ajutat să înțeleg anumite resorturi adânci ale societății. Dar nu a fost numai Iulian Vlad. Au fost mulți alții. Ulterior, ca profesor și decan, am condus cinci programe de studii masterale restricționate pentru civili în care școlarizam multe sute de ofițeri, inclusiv acoperiți, în fiecare an, iar în colectivul didactic pe care l-am condus am avut o mulțime de generali și colonei.
Încet, încet, am cunoscut interiorul serviciilor secrete și acest fapt m-a ajutat să formulez concluzii pe care le consider corecte și utile adevărului istoric, cel mai important lucru în profesia mea. Nu sunt lucrări în care specialiști în istorie să conteste cu dovezi afirmațiile mele. Și dacă unii autori prezintă în alt mod decât am prezentat eu unele momente de istorie, ei nu contestă și nici nu dovedesc că nu este cum am afirmat eu. Eu am fost contrazis doar de nespecialiști în istorie, de contestatari interesați să ascundă adevărul și să continue manipularea. Cei care mă contrazic nu lucrează pe tărâmul cercetării în vederea aflării adevărului istoric, ci sunt în slujba fostei Securități și a susținătorilor „sistemului ticăloșit”, care se bazează și pe manipularea adevărului despre decembrie 1989, eveniment-rădăcină al regimului politic actual. Mă refer la contrazicerile făcute de numeroși neaveniți, interesați și rău intenționați, privitoare la cărțile mele despre evenimentele din decembrie 1989 și despre confruntările româno-evreiești. Legat de celelalte cărți și studii ale mele, nu a fost cazul prezentat mai sus.
M.A.M.:
Deci dumneavoastră apreciați că nu a fost bine ca generalul Vlad să lase publicarea memoriilor în seama lui Aurel Rogojan, cu mențiunea „după moartea mea”.
C.L.: Este riscant chiar și pentru generalul Vlad să lase altuia libertatea de a-i publica memoriile. Rogojan pune în seama lui Iulian Vlad afirmații cu care îl compromite și mai tare. Niciodată în istoria României, șefii serviciilor secrete nu au ieșit public să contrazică istoricii pentru că nu le-au convenit concluziile la care au ajuns aceștia. Este dezonorant pentru Iulian Vlad și pentru Aurel Rogojan. Apoi, eventualele afirmații incorecte ale istoricilor sunt contrazise tot de către istorici și, eventual cu alte dovezi, dacă ele există. În timp, eventualele erori ale istoricilor ies la lumină, nu este nevoie de corul gălăgios al securiștilor ca să clarificăm lucrările istoricilor. Or, dacă Aurel Rogojan nu are rușine, Iulian Vlad se comporta mult mai diplomat și mai academic. În duplicitatea lui, era, pe de o parte, „șarpele cu ochelari” (porecla lui din Securitate), dar și un domn în comportament. Cât a trăit, nu și-a propus să folosească injurii și calomnii, chiar dacă a ocolit adevărul și a spus minciuni. La vedere, s-a comportat elegant, chiar academic. Și-a propus să se comporte civilizat. Era un om condus doar de rațiune, nu de porniri instinctive, ca Aurel Rogojan. Singurul lucru pe care l-a scris în timpul vieții Iulian Vlad despre cartea mea Trădarea Securității în decembrie 1989 este că: „este cea mai urâtă carte pe care am citit-o”. Este corect. Nu putea să-i placă o carte în care se devoalează trădarea lui și a complicilor săi din decembrie 1989, din țară și din străinătate. Pentru Iulian Vlad, într-adevăr, cartea a fost una foarte urâtă!
M.A.M.:
Selecția de texte din memoriile generalului Iulian Vlad din suplimentul Cotidianul începe cu niște articole despre Iulian Vlad. Ce părere aveți?
C.L.: Primul este un articol introductiv al lui Aurel Rogojan, intitulat „De ce generalul Iulian Vlad?”. Apoi este un articol al profesorului Dinu C. Giurescu și unul al scriitorului Dinu Săraru. Urmează apoi foarte interesanta Declarație, privitoare la instituția Securității statului în ultimii ani ai regimului ceaușist, predată autorităților noii puteri în 31 martie 1990, când era reținut/adăpostit în Calea Rahovei nr. 39, sediul arestului Direcției Cercetări Penale și îngrijit de un personal care îi fusese în totalitate subordonat. Asupra acestei din urmă declarații merită să stăruim, într-o discuție viitoare.
Din articolul lui Aurel Rogojan, „De ce generalul Iulian Vlad?”, am reținut intenția acestuia din start de a nu spune adevărul, de a continua manipularea, inclusiv în chestiuni pe care le cunoaște foarte bine. Astfel, autorul afirmă că „… Nicolae Ceaușescu abandonase în mod laș puterea” (p. 6, alin. 3). Presupunând că unii cititori nu cunosc detaliile loviturii de stat, reamintesc pe scurt filmul evenimentelor din dimineața de 22 decembrie 1989: în jurul orelor 3:00, generalul Iulian Vlad i-a propus șefului Comandamentului Militar Unic al României, generalul Vasile Milea, să-l aresteze pe Nicolae Ceaușescu; la orele 8:32-8:33, cu complicitatea ofițerului de securitate gardă de corp (cpt. Vătămănescu), generalul Vasile Milea a fost rănit prin împușcare de col. Gh. Pârcălăbescu și scos de la comandă; la orele 8:37-8:40, gl. Vlad a coborât la intrarea „B” a sediului C.C. al P.C.R. și a dispus comandanților luptătorilor care păzeau sediul puterii să se retragă din misiune, iar apoi a ordonat să se permită deschiderea ușilor și să se lase liberă intrarea în sediul puterii; imediat după orele 9:00, Nicolae Ceaușescu a constatat că i s-au tăiat legăturile telefonice; în jur de ora 11:00, generalul Ioan Geoană a închis pe dinăuntru buncărul prezidențial de la subsolul clădirii, împiedicându-l pe Nicolae Ceaușescu să se retragă în acel sediu de comandă, de unde avea legături telefonice și radio cu toată țara și mari rezerve de oxigen, apă și alimente; la ora 11:30, ofițerii de securitate l-au împiedicat cu forța pe Ceaușescu să se adreseze mulțimii din fața sediului C.C. printr-o portavoce; la ora 11:45 un număr de opt luptători ai Direcției a V-a a D.S.S. i-au evacuat forțat pe Nicolae și pe Elena Ceaușescu din sediul puterii, cu liftul spre acoperiș (Ceaușeștii au blocat liftul între etaje pentru a se opune evacuării), i-au suit forțat în elicopter, iar la 12:09 elicopterul a decolat de pe acoperișul sediului C.C. al P.C.R.; Nicolae Ceaușescu la „proces”: „Nu, n-am fugit…”, iar Elena Ceaușescu: „Noi nu am vrut să plecăm, rămâneam acolo, muream la sediu…”; în orele următoare arestării mascate, Ceaușeștii au fost conduși pe un traseu controlat integral de subordonații generalului Vlad.
Deci, unde sunt „abandonarea puterii” și „fuga lașă” a lui Nicolae Ceaușescu, afirmate de Aurel Rogojan? Iată deci cum volumul cu memoriile generalului Vlad pornește la drum cu minciuna în frunte.
M.A.M.:
În încheierea acestei discuții, propun cititorilor noștri un aliniat dintr-un text al colegului și prietenului meu, jurnalistul George Roncea, text cândva cenzurat: „Serviciul din care a făcut parte Rogojan și înainte și după 1989 a fost o adunătură de trădători de țară, puși în slujba unor hoți ca Voiculescu, Vântu, Patriciu, Iacubov, Bivolaru, Tender etc, unelte prin care s-a devalizat economia națională și s-au transferat valorile naționale în mâinile altor securiști/kaghebiști corupți până în măduva oaselor. Cât de vânduți sunt ofițerii de informații de teapa unora ca generalul Rogojan de-au adus țara la dezastrul ăsta? Căci Vântu o fi bolnav, dar slugile care l-au servit sunt și bolnave și nebune!”
Citiți și:
Memoriile Generalului Iulian Vlad: Brucan a fost şi agent MOSSAD. Ceauşescu n-a vrut să-l arestăm
Manipularea mediatică şi loviturile de stat. Cazul pseudo-revoluţiei române
yogaesoteric
15 decembrie 2018